PROGNOZE SUMBRE. Ordinea mondială se PRĂBUŞEŞTE, iar economia lumii este în pragul unei noi CRIZE

Băncile din China sunt, efectiv, falimentare. Puţine dintre enormele împrumuturi pe care le-au acordat mai pot fi recuperate, astfel că acum nu mai pot susţine cu credite ritmurile ameţitoare, dar iluzorii, de creştere a economiei chinezeşti. De altfel, activitatea băncilor în general a devenit ruptă de economia reală, scrie „Will Hutton”, editorialist la „The Guardian”, directorul Hertford College, Oxford, şi preşedintele Big Innovation Centre. Ritmul real de creştere al Chinei este acum mai mic decât cel al Chinei lui Mao, iar criza economică va declanşa o criză de legitimitate a unui guvern corupt în profunzime.

Preţurile materiilor prime s-au prăbuşit. Banii ies în valuri din lumea emergentă, lăsând acolo companii, bănci şi gospodării supraîndatorate. Aceste economii nu au instituţii precum Banca Centrală Americană sau Rezerva Federală americană care să intervină cu pachete de salvare. Aceste naţiuni contribuie cu mai mult de jumătate la PIB-ul global.

FMI este profund îngrijorat şi a avertizat că există un exces global de credit de 3 000 miliarde dolari şi de slăbirea creşterii economice globale. Este nevoie de răspuns coordonat la această problemă, dar posi­bilitatea de a obţine aşa ceva acum este redusă.

Fuga capitalului şi fragilitatea bancară reprezintă disfuncţionalităţi profunde ale modului în care economia este organizată. Aceste disfuncţionalităţi vor ieşi la suprafaţă ca dislocări în economia reală.

Pe lângă o dislocare a capitalului financiar, se poate vorbi acum şi de o dislocare umană: valurile de refugiaţi, economici sau de război, care caută adăpost în ţările bogate ale Europei.

Iar aici, Germania, cea mai puternică economie din regiune, şi-a văzut exporturile plonjând cu 5,2% în august. În Marea Britanie, până nu demult economia cu cea mai puernică revenire din lumea dezvoltată, activitatea din construcţii s-a prăbuşit cu 4,3% în august, cel mai abrupt declin anual din 2012, potrivit Forbes.

Nici în Japonia, a treia economie ca mărime a lumii, situaţia nu stă mai bine. Căderea accentuată a producţiei industriale din timpul verii sugerează recesiune.

Statistica arată că după al Doilea Război Mondial intervalul mediu între recesiuni este de 58 de luni. Actualul ciclu durează deja de 81 de luni. Următoarea recesiune s-ar prea putea să bată deja la uşă.

Summers vede noi probleme economice înainte. Într-o opinie intitulată „Economia globală este în pericol serios”, fostul oficial scrie că ascensiunea inegalităţii economice, încetinirea creşterii populaţiei, nevoia din ce în ce mai mare de reglementare financiară şi faptul că inovaţia pe care se pune accentual nu pune la treabă prea multă forţă de lucru sugerează încetinire economică.

Un alt analist care se întreabă încotro se îndreapră economia sau dacă nu cumva lumea a intrat deja într-o nouă recesiune este Willem Buiter, economist-şef la Citigroup.

Buiter se bazează pe o definiţie a recesiunii globale diferită de cea care defineşte o astfel de situaţie pentru o economie obişnuită. El nu vede economia contractându-se, dar crede că avansul a ajuns deja mai mic decât potenţialul de creştere şi că problema se va agrava.

„Creşterea actuală aeconomiei globale, deşi pozitivă, este deja sub potenţial, pe care-l estimăm la 3%, iar decalajul creşte. Încă un an cu creştere sub potenţial ar însemna probabil că economia globală a revenit în recesiune”, scrie Buiter.

Summers crede că datele economice îngrijorătoare care apar din toate părţile reprezintă doar începutul unor vremuri dificile pentru economie, iar aceasta deoarece niciunul dintre factorii care contribuie la ceea ce se numeşte „stagnare seculară” nu vor dispărea prea curând. El argumentează că singurul lucru care a susţinut economia globală din 2008 a fost „puterea pieţelor emergente”. Dar investiţiile sunt retrase de aici rapid pentru a fi concentrate pe pieţele obligaţiunilor ţărilor dezvoltate, unde împing şi mai jos dobânzile deja prea mici.