Produsele ECOLOGICE din R. Moldova vor putea ajunge mult mai ușor pe piața Uniunii Europene
1451
Certificatele eliberate pentru produsele agroalimentare vor fi recunoscute pe piața europeană, iar exportul producției ecologice în UE va fi facilitat. Executivul a aprobat astăzi proiectul Legii privind producția agroalimentară ecologică și etichetarea produselor ecologice, care va contribui la buna funcționare a pieței interne, asigurarea concurenței loiale și sporirea încrederii cetățenilor în produsele etichetate drept ecologice.
Mai mult, documentul prevede recunoașterea la nivel internațional a organismelor de control din R. Moldova. Astfel, producătorii locali vor putea să-și exporte produsele în UE cu mențiunea „ecologic”. În același timp, organismele de certificare internaționale, acreditate în UE, nu vor mai fi obligate să se acrediteze și în republica noastră. Aceasta va permite producătorilor să acceseze subvenții, chiar dacă își certifică producția la autoritățile internaționale. Până în prezent, de subvenții beneficiau doar producătorii care depuneau dosarele la autoritățile naționale.
Proiectul stabilește și normele aplicabile producției ecologice. Astfel, nu este permisă utilizarea organismelor modificate genetic (OMG-uri), fertilizanților pentru sol și altor produse interzise în agricultura eco. Produsele etichetate ca fiind ecologice vor conține cel puțin 95% de ingrediente bio. Pentru a avea astfel de produse, agricultorii vor folosi doar semințele obținute prin metode organice, iar ulterior produsele eco vor fi păstrate separat de cele neecologice.
Totodată, legea instituie un sistem de supraveghere în domeniul agriculturii ecologice și stabilește atribuțiile autorităților competente. Pentru asigurarea unui control mai riguros, în procesul de certificare este inclusă Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor. De asemenea, documentul stabilește modelul unic pentru certificatele care vor fi eliberate producătorilor.
În prezent, în R. Moldova activează 150 de companii specializate în cultivarea produselor ecologice.
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
00:38
08.11.2026
00:27
07.11.2026
22:39
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
00:38
08.11.2026
00:27
07.11.2026
22:39
07.11.2026
22:16
07.11.2026
21:52
07.11.2026
21:28
07.11.2026
21:08
07.11.2026
21:06
07.11.2026
21:05
07.11.2026
20:00
07.11.2026
18:52
07.11.2026
18:26
07.11.2026
18:05
07.11.2026
18:02
07.11.2026
13:21
07.11.2026
13:09
07.11.2026
11:55
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”















