Stiri
Principalul suspect în dosarul cazinourilor este un funcționar din cadrul Parlamentului, susține procurorul general interimar, Andrei Pântea.
Deși a evitat să dea numele acestuia, invocând secretul anchetei, Ziarul NAȚIONAL a reușit să afle că este vorba despre un fost consultant principal al Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe.
Precizăm că acesta a fost responsabil de pregătirea textului final al Legii care se referea la activitatea cazinourilor din R. Moldova. Conform deciziei Parlamentului, documentul ar fi trebuit să prevadă o taxă anuală de 360 de mii de lei pentru fiecare masă de joc, dar, în loc de această sumă, în text a fost indicată o cifră de două ori mai mică, de 180 de mii de lei.
Eroarea nu a fost observată nici de președintele comisiei, Veaceslav Ioniță, care a contrasemnat-o, nici de președintele Parlamentului Mihai Ghimpu, tot el președinte interimar al republicii, care a promulgat-o.
Din cauza acestei greșeli, peste 5,6 milioane de lei nu au ajuns anul trecut în bugetul de stat.
Deputatul comunist Artur Reșetnicov crede că funcționarul de la Parlament este doar un țap ispășitor.
Procuratura a găsit vinovatul în dosarul cazinourilor
Știri
17.04.2013
11:30
826

Stiri relevante
21.08.2025
23:12
305
Un tată român și copiii săi salvați de la înec pe o plajă din Grecia de un surfer pe stand up paddle - Imaginile dramatice au devenit virale
21.08.2025
22:53
254
Netanyahu pune presiune pe negocieri pentru eliberarea ostaticilor din Gaza și pregătește o ofensivă majoră împotriva Hamas
21.08.2025
22:21
271
Dorin Recean promite dezvoltare continuă în Leova: Investiții masive pentru îmbunătățirea vieții în R. Moldova
21.08.2025
21:54
423
Bani murdari și influență: Cum domina gruparea Șor autonomia Găgăuză, conform primarului din Comrat
21.08.2025
21:07
422
Vreme instabilă în Republica Moldova – 22 august 2025
21.08.2025
21:04
633
Kremlinul dezvăluie condițiile lui Putin pentru un posibil acord de pace în Ucraina: Ucraina să renunțe la Donbas și NATO, în schimbul opririi ofensivei rusești.
21.08.2025
19:46
379
Premierul Dorin Recean în inspecție la proiectele de infrastructură rutieră din Leova: modernizări esențiale pentru dezvoltarea regiunii
21.08.2025
18:20
510
Trump atacă deciziile lui Biden: acuzat că împiedică Ucraina să contraatace Rusia
21.08.2025
18:00
756
Moscova contestă legitimitatea lui Zelenski de a semna pacea și cere veto asupra ajutorului militar pentru Ucraina
21.08.2025
17:55
457
Lituania impune interdicție aeriană la granița cu Belarus după incursiuni cu drone. Estonia urmează exemplul.

Top stiri
21.08.2025
23:12
211
Un tată român și copiii săi salvați de la înec pe o plajă din Grecia de un surfer pe stand up paddle - Imaginile dramatice au devenit virale
21.08.2025
22:53
231
Netanyahu pune presiune pe negocieri pentru eliberarea ostaticilor din Gaza și pregătește o ofensivă majoră împotriva Hamas
21.08.2025
22:21
235
Dorin Recean promite dezvoltare continuă în Leova: Investiții masive pentru îmbunătățirea vieții în R. Moldova
21.08.2025
21:54
397
Bani murdari și influență: Cum domina gruparea Șor autonomia Găgăuză, conform primarului din Comrat
21.08.2025
21:07
404
Vreme instabilă în Republica Moldova – 22 august 2025
21.08.2025
21:04
610
Kremlinul dezvăluie condițiile lui Putin pentru un posibil acord de pace în Ucraina: Ucraina să renunțe la Donbas și NATO, în schimbul opririi ofensivei rusești.
21.08.2025
19:46
362
Premierul Dorin Recean în inspecție la proiectele de infrastructură rutieră din Leova: modernizări esențiale pentru dezvoltarea regiunii
21.08.2025
18:20
495
Trump atacă deciziile lui Biden: acuzat că împiedică Ucraina să contraatace Rusia
21.08.2025
18:00
745
Moscova contestă legitimitatea lui Zelenski de a semna pacea și cere veto asupra ajutorului militar pentru Ucraina
21.08.2025
17:55
448
Lituania impune interdicție aeriană la granița cu Belarus după incursiuni cu drone. Estonia urmează exemplul.
21.08.2025
17:50
373
Maia Sandu discută cu ministrul austriac despre sprijinul european și securitatea regională la Chișinău
21.08.2025
17:27
382
Maia Sandu discută cu ministrul de Externe al Austriei despre reformele și provocările de securitate ale Republicii Moldova
21.08.2025
17:03
430
Proiect major pentru dezvoltarea învățământului dual în Republica Moldova, susținut printr-un memorandum important
21.08.2025
16:49
687
FOTO // Vicecampioana olimpică, Anastasia Nichita, a publicat PRIMELE poze cu fetița ei. Cum o cheamă pe micuța de nota zece
21.08.2025
16:45
380
Investiție de milioane pentru un viitor sănătos: Liceul „Onisifor Ghibu” din Orhei se mândrește cu un bloc alimentar modernizat
21.08.2025
16:41
510
Moscova protestează ferm față de prezența trupelor europene în Ucraina, declară Lavrov
21.08.2025
16:22
591
Transnistrenii, mașină de VOT pentru partidele proruse? La fel ca și Moscova, Stoianoglo ACUZĂ autoritățile că „îi lipsesc pe locuitorii Transnistriei de drepturile electorale”: „Locuitorii regiunii sunt cetățeni deplini ai țării”
21.08.2025
16:01
657
Chișinăul răspunde ferm MID-ului: Rusia nu poate oferi lecții de democrație R. Moldova
21.08.2025
15:56
369
Primăriile din Moldova excelează în gestionarea energiei: Sireți câștigă titlul „Energy Management Star Moldova 2025”
21.08.2025
15:43
466
Ucrainian suspectat că a coordonat sabotajul Nord Stream, reținut la Rimini de autoritățile italiene
21.08.2025
15:24
446
Europa chemată să preia conducerea în a susține securitatea Ucrainei, afirmă vicepreședintele J. D. Vance: "Este continentul lor și securitatea lor"
21.08.2025
15:05
391
Ministerul Educației și Federația Sindicală au semnat un nou acord important pentru educație și cercetare
21.08.2025
14:45
1323
Deputatul Grigore Novac îl INSULTĂ pe Vladimir Voronin, după dezvăluirile despre „punga neagră” primită de Dodon de la Plahotniuc
21.08.2025
14:34
5239
VIDEO // Imagini EXPLOZIVE despre „patriotul” Igor Dodon. Plahotniuc a PUBLICAT totul
21.08.2025
14:19
488
Ungaria oferă găzduirea negocierilor de pace pentru Ucraina, dar Zelenski refuză din cauza relațiilor cu Rusia

Actualitate
Parteneri
Știri

Punct de vedere NAȚIONAL
Sondaj
Prietenii noștri