Prințul Harry spune că el și Meghan Markle au fost „constrânși" să plece din Marea Britanie și să renunțe la rolurile în familia regală
2316
Profimedia
Prinţul Harry consideră că el, soția copiii lor nu se pot „simţi ca acasă" în Regatul Unit din cauza lipsei unor măsuri adecvate de siguranţă, a declarat avocatul său, joi, la Londra, unde prinţul britanic contestă la Înalta Curte încetarea asigurării sistematice a securităţii sale.
Ducele de Sussex, fiul cel mic al regelui Charles al III-lea, şi soţia lui, Meghan Markle, au pierdut această protecţie sistematică asigurată de forţele de ordine, acordată din taxele plătite de contribuabilii britanici, după ce au decis să se retragă din rândul familiei regale în 2020 şi să se stabilească în Statele Unite.
El contestă în instanţă această decizie a unei agenţii din cadrul Ministerului de Interne, care îi acordă de atunci o protecţie poliţienească de la caz la caz.
Avocata prinţului Harry, Shaheed Fatima, a citit o declaraţie a acestuia, care a absentat de la audieri.
„Marea Britanie e casa mea. Regatul Unit joacă un rol central în istoria copiilor mei şi este un loc în care îmi doresc ca ei să se simtă ca acasă, chiar dacă trăiesc în prezent în Statele Unite. Dar acest lucru este imposibil dacă nu li se poate asigura securitatea atunci când se află pe teritoriul britanic. Nu-mi pot expune soţia la un asemenea risc şi, având în vedere prin ce am trecut eu însumi, sunt reticent la ideea de a mă expune şi pe mine în mod inutil", a afirmat prinţul Harry, citat de peroz.ro.
Fiul regelui Charles a mai spus că el şi soţia lui „s-au simţit constrânşi" să părăsească ţara în 2020 şi să renunţe la îndatoririle lor regale. „A fost o mare tristețe pentru amândoi ca soția mea și cu mine să ne simțim forțați să renunțăm la rolul nostru și să părăsim țara, în 2020".
În zilele precedente, avocaţii prinţului Harry au afirmat că decizia luată de autorităţile britanice de a schimba regulile privind asigurarea securităţii acestuia a fost „nedreaptă", dat fiind statutul său şi circumstanţele morţii mamei sale. Prinţesa Diana a decedat în urma unui accident de automobil la Paris în 1997, care s-a produs în timp ce era urmărită de paparazzi.
Ministerul de Interne a apărat în instanţă principiul unei securităţi „pe măsură" şi „în funcţie de context" pentru prinţul Harry, consecinţă a deciziei sale de a renunţa la statutul de membru cu rol activ în rândul casei regale britanice.
În mai, o cerere a prinţului Harry de a plăti din fonduri personale pentru a beneficia de o protecţie poliţienească a fost respinsă de justiţia britanică.
19.10.2026
10:00
19.10.2026
09:28
19.10.2026
08:52
19.10.2026
06:55
19.10.2026
06:02
18.10.2026
23:47
18.10.2026
20:28
18.10.2026
19:25
18.10.2026
19:17
18.10.2026
13:44
19.10.2026
09:28
19.10.2026
08:52
19.10.2026
06:55
19.10.2026
06:02
18.10.2026
23:47
18.10.2026
20:28
18.10.2026
19:25
18.10.2026
19:17
18.10.2026
13:44
18.10.2026
12:02
18.10.2026
11:53
18.10.2026
10:49
18.10.2026
10:45
18.10.2026
01:09
17.10.2026
23:23
17.10.2026
21:14
17.10.2026
20:23
17.10.2026
20:09
17.10.2026
20:00
17.10.2026
19:49
17.10.2026
19:15
17.10.2026
18:45
17.10.2026
17:11
17.10.2026
12:55
17.10.2026
11:03
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia
Igor Grosu, lecție de DEMNITATE pentru Ion Ceban: „A făcut o declarație HALUCINANTĂ, antinațională. Când Rusia ne amenință, Ceban e de acord, iar când Moldova vrea să-și apere securitatea, el face spume la gură”
















