Stiri

Principele Radu al României, PREZENT la o lansare de carte în R. Moldova

Știri 19.04.2016 09:51 Vizualizări1025
Principele Radu al României, PREZENT la o lansare de carte în R. Moldova

Principele Radu al României a participat ieri la lansarea volumului „Calea europeană a Republicii Moldova”, desfășurată la Uniunea Scriitorilor din Moldova.

Volumul semnat de profesorii români Sorin Bocancea și Radu Carp cuprinde 38 de articole despre evoluția Republicii Moldova și criza politică de la începutul acestui an.

„Sunt 25 de ani de la întoarcerea familiei regale în țară și ne bucurăm să constatăm că cele mai durabile legături pe care Coroana Regală a României le-a făcut cu societatea românească au fost cele care s-au îmbrăcat în veșmântul culturii”, a menționat Alteța Sa Regală, Principele Radu al României în cadrul lansării.

La eveniment a participat și Daniel Șandru, directorul Editurii „Timpul”, care a menționat că lucrarea reunește „38 de opinii ale specialiștilor din istorie, politologie, sociologie sau ale unor jurnaliști de pe ambele maluri ale Prutului”.

Articolele din carte sunt semnate și de autori basarabeni, precum Vitalie Ciobanu, Maria Șleahtițchi, Mircea V. Ciobanu, Dumitru Crudu ș.a.

„Am trecut ca niște mărgele prin toate felurile de guvernări din ‘89 până acum. Am experimentat după părerea mea destul. Am avut mai mult decepții decât satisfacții. Am consemnat mai degrabă trădare, minciună, manipulare, decât inițiative serioase, precum, bunăoară, ministeriatul Maiei Sandu, care a reușit să producă o mică revoluție în educație”, a constatat publicistul Vitalie Ciobanu.

Cei prezenți au menționat despre posibilitatea apariției celui de-al doilea volum, însă autorul Sorin Bocancea a precizat că speră să ne invite în câțiva ani la lansarea unui alt volum, intitulat „Scurta istorie a integrării europene a Republicii Moldova”.

Amintim că Principele Radu al României, soţul principesei moştenitoare Margareta, se află într-o vizită oficială de trei zile în Republica Moldova.

Principele este însoţit şi de o delegaţie de oameni de afaceri din România, majoritatea din Cluj, care vor avea întâlniri cu oameni de afaceri din Republica Moldova.

Alteța Sa va vizita municipiile Chișinău și Bălți, precum și comunele Regina Maria, Cimișeni și Purcari.

Autor: Victoria Bortă
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.05 1 USD 17.37 1 RON 3.82 1 RUB 0.21 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri