Primul semn al infectării cu Covid-19: „Dintre 99 de pacienți, 92 au acuzat asemenea probleme”
3197
Problemele de tip digestiv ar putea fi primele simptome ale infecţiei cu noul coronavirus, arată un studiu publicat în The American Journal of Gastroenterology.
„Ar putea diareea şi alte probleme gastrointestinale să fie primele semne ale noului coronavirus. (…) Da, cel puţin conform unui studiu publicat joi în The American Journal of Gastroenterology”, notează Fox News, citat de gandul.info.
Studiul, efectuat de cercetători chinezi, a analizat datele a 204 pacienţi din provincia chineză Hubei, epicentrul epidemiei de coronavirus. Dintre cei 204, 99, adică 48,5%, s-au prezentat la spitale cu „unul ori mai multe simptome digestive ca fiind principala nemulţumire”, în special diaree, stări de vomă ori dureri abdominale, relevă studiul.
„Dintre aceşti 99 de pacienţi, 92 au dezvoltat simptome respiratorii alături de simptome digestive, iar şapte au avut doar simptome digestive, fără simptome respiratorii. Dintre cei 105 pacienţi fără simptome digestive, 85 au prezentat doar simptome respiratorii, iar 20 nu aveau nici simptome digestive, nici respiratorii ca fiind principale nemulţumiri”, scriu autorii studiului.
Nu doar că problemele digestive ar putea fi primele semne de îmbolnăvire, dar pacienţii care le-au raportat au ajuns în stări mai grave decât ceilalţi. „În plus, pe măsură ce severitatea bolii s-a accentuat, simtomele digestive au devenit mai pronunţate. Pacienţii fără simtome digestive au o probabilitate mai mare de a se vindeca şi a fi externaţi decât cei cu simptome digestive, conform datelor existente în momentul elaborării studiului”, scriu autorii, notând că 60% dintre pacienţii fără simptome digestive şi-au revenit ulterior, comparativ cu 34% dintre cei cu simptome digestive.
Cercetătorii au stabilit că sunt necesare studii suplimentare care să evalueze „prevalenţa, incidenţa, semnele predictive şi rezultatele simptomelor digestive în această pandemie care este abia la început”.
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
20.10.2026
12:07
20.10.2026
12:02
20.10.2026
11:41
20.10.2026
11:27
20.10.2026
11:27
20.10.2026
09:54
20.10.2026
09:45
20.10.2026
09:34
20.10.2026
09:09
20.10.2026
09:07
20.10.2026
08:44
20.10.2026
08:17
20.10.2026
07:37
20.10.2026
07:30
20.10.2026
04:06
20.10.2026
02:19
20.10.2026
02:01
20.10.2026
00:02
20.10.2026
00:02
19.10.2026
23:57
19.10.2026
23:15
19.10.2026
22:55
19.10.2026
22:07
19.10.2026
21:51
19.10.2026
20:58
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
















