Primul PROTEST de AMPLOARE al opoziției, la Moscova, după moartea lui Nemțov
1503
navalny.com
Principalul opozant al Kremlinului, Aleksei Navalnîi, s-a declarat convins că „schimbarea este posibilă” în Rusia, în cadrul unei manifestaţii la care au participat mii de persoane la periferia Moscovei, primul miting autorizat al opoziţiei după un an şi jumătate, relatează AFP în pagina online.
Organizată la iniţiativa bloggerului şi opozantului Aleksei Navalnîi, manifestaţia a fost autorizată de Primăria Moscovei, dar exilată într-o suburbie din sud-estul capitalei ruse, la 15 kilometri de centrul oraşului, şi încadrată de un important dispozitiv de securitate.
Purtând drapeluri în culorile Rusiei, manifestanţii au afişat pancarte pe care scria „Cine l-a ucis pe Nemţov?”, „Propaganda ucide” sau „Încetaţi să minţiţi, încetaţi să furaţi”.
„Oamenii care sunt aici sunt cei care cred în ceva mai bun. Noi nu luptăm împotriva lui Putin, ci împotriva oamenilor care nu cred că este posibil să schimbi ceva. Schimbarea este posibilă şi noi vom ajunge acolo”, a declarat Navalnîi pe scenă.
„Nu am alt obiectiv decât să-mi păstrez demnitatea. Să rămânem oameni oneşti”, a adăugat el.
Potrivit poliţiei din Moscova, citată de agenţia de presă publică RIA Novosti, la manifestaţie au participat 4 000 de persoane. Organizatorii au afirmat însă că au fost 7 000 de manifestanţi.
„Oamenii trebuie să aibă dreptul să-şi exprime opiniile, să manifesteze. Nu există nicio relaţie între putere şi popor, iar acest lucru este tragic”, a apreciat Anna Ambarţumian, o antreprenoare de 27 de ani.
„Cerem dreptul de a participa la alegeri. Cerem sfârşitul războaielor, abolirea cenzurii, eliberarea deţinuţilor politici şi lupta împotriva corupţiei”, au anunţat organizatorii manifestaţiei pe pagina de Facebook a evenimentului.
Unul dintre liderii mişcării de opoziţie „Solidarnost”, Ilia Iaşin, un apropiat al opozantului Boris Nemţov, care a fost asasinat în apropierea Kremlinului în februarie, a repetat că nu se pune problema să părăsească Rusia.
Această manifestaţie a opoziţiei a fost prima autorizată la Moscova după mai mult de un an şi jumătate. Aceasta intervine la o săptămână după alegerile regionale care au confirmat dominaţia partidului pro-Kremlin „Rusia Unită”, dar pe care opozanţii, aproape excluşi de la scrutin, le denunţă din cauza fraudelor.
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
30.08.2026
09:58
30.08.2026
09:55
30.08.2026
09:48
30.08.2026
09:37
30.08.2026
09:36
30.08.2026
09:21
30.08.2026
03:06
30.08.2026
01:20
30.08.2026
00:00
29.08.2026
23:43
29.08.2026
23:21
29.08.2026
23:17
29.08.2026
21:53
29.08.2026
21:50
29.08.2026
21:07
29.08.2026
20:56
29.08.2026
20:23
29.08.2026
20:19
29.08.2026
19:26
29.08.2026
18:14
29.08.2026
18:07
29.08.2026
17:33
29.08.2026
17:19
29.08.2026
16:48
29.08.2026
15:58
ULTIMA ORĂ // Vasile Tofan a traversat înot Bosforul, dar a fost întrecut de fiul său, Aron: „Cursa s-a încheiat pe continentul european, exact în direcția în care merge și țara noastră”
Parlamentarul de la București, Claudiu Năsui, PRIMA reacție după desemnarea în Guvernul Tofan: „Acolo unde au predominat libertatea economică și proprietatea privată, oamenii au prosperat”
Horoscopul zilei 23.08.2026
Moscova atacă numirea lui Claudiu Năsui ca ministru al Dezvoltării Economice la Chișinău și acuză „predarea” Republicii Moldova Bucureștiului
România, peste Japonia la salariul minim ajustat la costul vieții. Elveția conduce topul mondial, SUA abia pe locul 25
















