Primar din Edineț condamnat la 5 ani cu suspendare pentru corupere pasivă și amendat cu peste jumătate de milion de lei
1713
EDINEȚ – La 9 iulie, Judecătoria Edineț, sediul Central, a condamnat primarul unui sat din raionul Edineț pentru comiterea infracțiunii de corupere pasivă, conform articolului 324 alin. (4) lit. a) din Codul penal. Instanța a stabilit o pedeapsă de cinci ani de închisoare, însă cu suspendare condiționată pe o perioadă de probă de trei ani, o amendă de 450 000 de lei și interdicția de a deține funcții publice pe o perioadă de zece ani. Totodată, instanța a dispus ca inculpatul să acopere prejudiciul material cauzat Primăriei, unde activa, și altor două persoane, suma totală fiind de peste 90 000 de lei.
În plus, suma de 2 950 de lei, pretinsă anterior de la o angajată a primăriei, a fost confiscată în beneficiul statului, iar sechestrul pe bunurile inculpatului a fost menținut. Conform probelor oferite de Oficiul Nord al Procuraturii Anticorupție și Direcția Generală Teritorială Nord a Centrului Național Anticorupție, în 2019, inculpatul, fiind primar, ar fi forțat contabila Primăriei să plătească unor persoane, alese de el, remunerații necuvenite pentru servicii neprestatede fapt. În alte două cazuri, acesta și-ar fi însușit salariile unor persoane care ar fi prestat servicii, provocând un prejudiciu total de peste 90 000 de lei.
De asemenea, în decembrie 2021, într-o discuție cu paznicul Casei de Cultură, sub pretextul de a preveni concedierea, ar fi pretins lunard o parte din salariul acesteia pentru 2022. Astfel, angajata i-a oferit personal suma de 2 950 de lei, parte din salariul ei pentru ianuarie 2022. Deși acesta a negat acuzațiile, instanța a considerat probele prezentate ca fiind solide și a concluzionat vinovăția sa în comiterea infracțiunii de corupere pasivă.
Procurorii l-au acuzat și de abuz în serviciu, conform art. 327 alin. (2) lit. b) din Codul penal, dar în cele din urmă acțiunea a fost recalificată ca o contravenție prevăzută de art. 312 Cod contravențional, ca urmare a modificărilor legislative privind valoarea prejudiciului. Instanța a închis procesul pe această temă din cauza expirării termenului de prescripție pentru răspunderea contravențională. Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel la Curtea de Apel Nord în termen de 15 zile.
368
TikTok închide 20 de conturi cu influenceri virtuali de femei de culoare hiper-sexualizate, după o investigație BBC
523
Disney anulează în ultimul moment noul sezon „The Bachelorette” după apariția imaginilor cu violența domestică a lui Taylor Frankie Paul
21.03.2026
20:49
479
Cer mohorât, fără ploi, în Republica Moldova – duminică, 22 martie 2026
21.03.2026
16:48
635
Revoluția energiei de fuziune: cum funcționează „puterea stelelor” și ce startup-uri vor să o aducă în rețea
21.03.2026
14:57
651
Cei mai buni 186 de elevi biologi din țară, în competiție la Universitatea de Stat din Moldova
21.03.2026
12:09
770
Olimpiada Republicană de Biologie transformă Universitatea de Stat din Moldova în centru al excelenței pentru 186 de tineri pasionați de științele naturii
698
Riscurile rețelelor sociale depășesc beneficiile pentru copiii sub 16 ani, avertizează o militantă pentru drepturile copilului din Jersey
21.03.2026
09:58
899
Maia Sandu avertizează asupra „războiului cognitiv” în Europa: viitorul democrației depinde de protejarea gândirii libere
712
Artiștii contra algoritmilor: de ce galeriile de artă nu pot supraviețui fără creație umană
21.03.2026
08:19
761
Horoscopul zilei 21.03.2026
311
TikTok închide 20 de conturi cu influenceri virtuali de femei de culoare hiper-sexualizate, după o investigație BBC
465
Disney anulează în ultimul moment noul sezon „The Bachelorette” după apariția imaginilor cu violența domestică a lui Taylor Frankie Paul
21.03.2026
20:49
463
Cer mohorât, fără ploi, în Republica Moldova – duminică, 22 martie 2026
21.03.2026
16:48
619
Revoluția energiei de fuziune: cum funcționează „puterea stelelor” și ce startup-uri vor să o aducă în rețea
21.03.2026
14:57
634
Cei mai buni 186 de elevi biologi din țară, în competiție la Universitatea de Stat din Moldova
21.03.2026
12:09
754
Olimpiada Republicană de Biologie transformă Universitatea de Stat din Moldova în centru al excelenței pentru 186 de tineri pasionați de științele naturii
683
Riscurile rețelelor sociale depășesc beneficiile pentru copiii sub 16 ani, avertizează o militantă pentru drepturile copilului din Jersey
21.03.2026
09:58
874
Maia Sandu avertizează asupra „războiului cognitiv” în Europa: viitorul democrației depinde de protejarea gândirii libere
700
Artiștii contra algoritmilor: de ce galeriile de artă nu pot supraviețui fără creație umană
21.03.2026
08:19
751
Horoscopul zilei 21.03.2026
21.03.2026
04:32
862
Anthropic acuză Pentagonul de neadevăruri și represalii politice după ruperea contractului de AI anunțată de Trump
21.03.2026
02:45
919
Juriu din California: Elon Musk a indus în eroare investitorii Twitter pentru a forța ieftinirea achiziției de 44 de miliarde de dolari
20.03.2026
23:29
853
Microsoft reduce prezența Copilot AI în Windows 11 după feedbackul utilizatorilor
20.03.2026
21:01
773
Cer tot mai acoperit și răcire ușoară în Republica Moldova, sâmbătă 21.03.2026
832
Gigantul financiar Hargreaves Lansdown anunță că a rezolvat problemele IT care au blocat accesul a mii de clienți
20.03.2026
19:41
850
SUA acuză guvernul iranian că orchestrează gruparea de hackeri Handala, responsabilă de atacul cibernetic asupra companiei Stryker
20.03.2026
19:29
889
Jeff Bezos mută centrele de date în orbită: Blue Origin cere aprobarea SUA pentru o rețea de peste 50.000 de sateliți în spațiu
20.03.2026
19:12
829
Trump vrea control federal total asupra legislației AI și mută responsabilitatea pentru siguranța copiilor pe umerii părinților
783
Editura americană retrage romanul horror „Shy Girl” după acuzații de folosire a inteligenței artificiale
20.03.2026
18:37
802
Startupurile de inteligență artificială înghit capitalul de risc global: finanțări record și randamente promițătoare pentru fondurile noi
20.03.2026
18:01
944
MEC alocă 7 milioane de lei pentru 60.000 de cărți noi în biblioteci școlare și lansarea laboratoarelor literare CHILL Network în Chișinău
20.03.2026
15:07
876
De ce cea mai bună miză pe inteligența artificială ar putea fi investiția în infrastructura energetică
712
Defecțiune IT la Hargreaves Lansdown lasă mii de clienți blocați fără acces la tranzacții financiare
20.03.2026
14:18
881
Huliganism la Stăuceni: Bărbatul care a aruncat un dispozitiv explozibil la casa primarului, obligat să achite peste 200 000 de lei
20.03.2026
14:09
969
Maia Sandu discută la Chișinău cu președintele Comitetului Militar al NATO despre cooperarea în domeniul apărării și securității cibernetice
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.53
1 RON
3.95
1 RUB
0.20
1 UAH
0.40

Inapoi














