Prim-ministrul a pus ochiul pe VILELE democraților: „Ar putea fi folosite pentru proiecte sociale”
6602
Rise.md
Prim-ministrul Maia Sandu intenționează să extindă propunerea lansată ieri de către fostul ministru de Interne, deputatul democrat Alexandru Jizdan, cu privire la transformarea vilei de la Condrița, unde locuiește în prezent familia președintelui Igor Dodon, într-un sanatoriu pentru persoanele în etate.
Maia Sandu a declarat că și vilele unor colegi de-ai lui Jizdan „construite ilegaldin bani publici” ar putea fi utilizate pentru proiecte sociale.
„Cred că există mult mai multe vile, inclusiv ale domnului Jizdan și ale altor colegi sau foști colegi de-ai lui de la minister și din Partidul Democrat, vile care au fost construite pe bani publici, la fel ca și vila de la Condrița, doar că ultima a fost contruită legal, iar celelalte - ilegal. Și eu cred că toate acestea ar putea fi folosite pentru proiecte sociale. Noi o să extindem această propunere și o să includem multe alte vile de care s-ar putea bucura casele de copii sau casele de bătrâni”, i-a răspuns astăzi Maia Sandu lui Alexandru Jizdan.
„Îndemnăm Guvernul Sandu ca, în ședința de mâine sau în cea de săptămâna viitoare, să treacă reședința de la Condrița la balanța MSMPS. Facem această solicitare de Ziua Internațională a Oamenilor în Etate, care au nevoie de un sanatoriu. Președintele are casă mare unde poate să trăiască, are sediul Președenției, mai este și Reședința de stat. Sperăm că domnul Dodon nu va fi împotrivă”, a declarat deputatul Alexandru Jizdan, în cadrul unei conferințe de presă susținute ieri la Parlament.
În replică, Igor Dodon a ironizat că deputatul Jizdan „a numărat toate vilele democraților (declarate și nedeclarate) și s-a apucat să numere vilele statului”.
26.05.2026
20:40
449
Ploaie de vară și temperaturi în creștere marți, 27 mai 2026 în Republica Moldova
26.05.2026
18:08
623
Colegiul moldo-turc din Comrat, blocat de autoritățile locale, deși Ministerul Educației anunță că a îndeplinit toate procedurile pentru deschidere
26.05.2026
17:20
575
MEC selectează profesori pentru Programul KLIC 2026 de formare internațională în tehnologii digitale și inteligență artificială
26.05.2026
16:00
651
Reforma „Restart în educație”: școlile trec în subordinea noilor Agenții Teritoriale pentru Educație
26.05.2026
12:26
720
Moldova, lăudată la Conferința Regională INTERPOL pentru implementarea rapidă a sistemului securizat NEXUS
26.05.2026
11:44
1229
Ministrul Dan Perciun anunță SCHIMBĂRI majore din septembrie – note obligatorii în clasa a IV-a, centre de examen la gimnaziu, burse RECORD și salarii majorate pentru profesori
26.05.2026
10:19
1001
ALERTĂ // Situație critică la Bularda și Hârbovăț: Digurile sunt în pericol de cedare, zeci de case ar putea fi evacuate. IGSU a amenajat o tabără de câmp
26.05.2026
09:25
1446
Cutremur în sistemul penitenciar din R. Moldova. Zeci de percheziții în dosarul „Amnistia”. Condamnați pe viață, eliberați ilegal prin mită
25.05.2026
20:45
801
Vreme mai stabilă și fără ploi în Republica Moldova, marți, 26 mai 2026
25.05.2026
17:42
778
Campionatul Gastronomic pentru Juniori, ediția a X-a: 90 de tineri își etalează talentul culinar în fața experților HoReCa
27.05.2026
04:13
86
Portalul neoficial UK Visa expune online pașapoarte și selfie-uri ale zecilor de mii de solicitanți și nu oprește scurgerea de date
26.05.2026
20:40
466
Ploaie de vară și temperaturi în creștere marți, 27 mai 2026 în Republica Moldova
26.05.2026
19:22
619
Securitatea energetică a R. Moldova, analizată la Consiliul Național de Securitate. Ce decizii au fost luate
26.05.2026
18:56
603
Chișinăul își lărgește centura: proiectul de modernizare a drumului M2, dezbătut în consultări publice
26.05.2026
18:08
641
Colegiul moldo-turc din Comrat, blocat de autoritățile locale, deși Ministerul Educației anunță că a îndeplinit toate procedurile pentru deschidere
26.05.2026
17:20
596
MEC selectează profesori pentru Programul KLIC 2026 de formare internațională în tehnologii digitale și inteligență artificială
26.05.2026
16:00
670
Reforma „Restart în educație”: școlile trec în subordinea noilor Agenții Teritoriale pentru Educație
26.05.2026
15:02
750
Sisteme moderne de canalizare la Gălești, Căpriana și Scoreni, realizate cu sprijinul Uniunii Europene
26.05.2026
14:00
1094
VIDEO // Lecții de politică externă la Minsk: Lukașenko a DICTAT vectorul de dezvoltare al R. Moldova, iar Igor Dodon a notat cuminte ca un elev ascultător: „Nimeni nu ne așteaptă nicăieri...”
26.05.2026
12:26
738
Moldova, lăudată la Conferința Regională INTERPOL pentru implementarea rapidă a sistemului securizat NEXUS
26.05.2026
12:21
1099
DOC // Traian Băsescu a redobândit cetățenia R. Moldova. Maia Sandu: „De azi sunteți nu doar fratele nostru, ci și concetățeanul nostru”
26.05.2026
11:44
1241
Ministrul Dan Perciun anunță SCHIMBĂRI majore din septembrie – note obligatorii în clasa a IV-a, centre de examen la gimnaziu, burse RECORD și salarii majorate pentru profesori
26.05.2026
10:19
1012
ALERTĂ // Situație critică la Bularda și Hârbovăț: Digurile sunt în pericol de cedare, zeci de case ar putea fi evacuate. IGSU a amenajat o tabără de câmp
26.05.2026
09:25
1457
Cutremur în sistemul penitenciar din R. Moldova. Zeci de percheziții în dosarul „Amnistia”. Condamnați pe viață, eliberați ilegal prin mită
26.05.2026
07:59
667
Horoscopul zilei 26.05.2026
25.05.2026
20:45
809
Vreme mai stabilă și fără ploi în Republica Moldova, marți, 26 mai 2026
25.05.2026
20:07
1048
Maia Sandu convoacă de URGENȚĂ Consiliul Național de Securitate pentru a discuta securitatea energetică a R. Moldova
1008
Oamenii de știință pregătesc roiuri de „drone păpădie” pentru a explora tunelurile de lavă de pe Marte și viitoarele baze subterane ale omenirii
25.05.2026
18:52
860
Papa Leon al XIV-lea avertizează: inteligența artificială amplifică puterea elitelor și amenință democrația
25.05.2026
18:24
1063
Maia Sandu retrage cetățenia pentru cinci ofițeri MGB subordonați Federației Ruse
25.05.2026
18:11
945
Integrarea europeană schimbă regulile jocului pentru economia Moldovei: acorduri comerciale revizuite și noi șanse pe piețele UE
910
Medicii trag un semnal de alarmă: multe boli tiroidiene rămân nediagnosticate, nou ghid pentru cancerul tiroidian diferentiat în România
25.05.2026
17:42
784
Campionatul Gastronomic pentru Juniori, ediția a X-a: 90 de tineri își etalează talentul culinar în fața experților HoReCa
891
Papa Leon cere reguli dure pentru inteligența artificială în război: deciziile de viață și de moarte trebuie să rămână la oameni
25.05.2026
16:32
698
Peste 53 de milioane de lei, aprobate de AIPA pentru investiții în agricultură și mediul rural
Portalul neoficial UK Visa expune online pașapoarte și selfie-uri ale zecilor de mii de solicitanți și nu oprește scurgerea de date
Ploaie de vară și temperaturi în creștere marți, 27 mai 2026 în Republica Moldova
Chișinăul își lărgește centura: proiectul de modernizare a drumului M2, dezbătut în consultări publice
Colegiul moldo-turc din Comrat, blocat de autoritățile locale, deși Ministerul Educației anunță că a îndeplinit toate procedurile pentru deschidere
1 MDL
1 EUR
20.17
1 USD
17.32
1 RON
3.85
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39




Inapoi














