„Prietenii Unirii”, în Parlamentul de la București! Ce obiective și-au asumat peste 100 de senatori și deputați în ce privește R. Moldova
2900
Platforma „Acțiunea 2012”
Peste 100 de senatori și deputați din partea tuturor partidelor politice din Legislativul de la București au constituit, astăzi grupul „Prietenii Unirii”, la inițiativa Platformei Unioniste „Acțiunea 2012”.
Grupul „Prietenii Unirii” și-a stabilit agenda de lucru pentru următoarele trei luni, iar printre obiectivele asumate se numără dezvoltarea infrastructurii comune, urgentarea interconectării celor două sisteme energetice și sprijinirea companiilor din România și Republica Moldova.
Totodată, pe agenda grupului creat astăzi în Parlamentul României se mai află accelerarea procesului de înfrățiri între localitățile din România cu cele din Republica Moldova, schimburile culturale dintre populația de pe ambele maluri ale Prutului prin intermediul programului „Cunoaște-ți Țara”, soluționarea problemelor referitoare la procesul educațional din România pentru tinerii din Republica Moldova, rezolvarea dificultăților din procesul de redobândire a cetățeniei române etc.
De asemenea, parlamentarii își vor aduce aportul la marcarea Centenarului Marii Uniri, moment care să trebuie să includă Basarabia, ca parte integrantă din statul român interbelic, se arată într-un comunicat de presă al Platformei „Acțiunea 2012”.
„Vă invităm să veniţi la Chişinău şi vă asigur că veţi rămâne plăcut surprinşi când veţi vedea că 75 la sută din populaţie vorbeşte româneşte. Veţi fi surprinşi că tricolorul este unul comun şi veţi fi surprinşi că marea majoritate din intelectualii noştri vorbesc despre românism. Implicaţi-vă pentru şcoli, implicaţi-vă pentru localităţi! Oamenii aşteaptă o reacţie, aşteaptă o mână de ajutor din partea României şi sunt sigur că puteţi să o daţi, pentru că am văzut cum funcţionează acest lucru practic – microbuze, ajutoare umanitare, gazoductul Iaşi-Ungheni... Haideţi să mergem mai departe prin interconectarea energetică, punctele de frontieră comună şi prin implicarea mediatică a României în spaţiul basarabean. Lupta noastră nu se dă contra Moscovei, lupta noastră se dă pentru românitatea din Basarabia, care a fost lăsată pe cont propriu pe prea mult timp. Nu ne lăsaţi pe cont propriu. Fiţi alături de noi!”, a fost îndemnul lui Vlad Bilețchi, președintele unei alte asociații unioniste, „Onoare, Demnitate și Patrie”, adresat legislatorilor de la București.
21.04.2026
22:33
219
Noul model ChatGPT Images 2.0 de la OpenAI generează imagini cu text clar și detalii fine, gata de folosit în materiale reale
21.04.2026
20:54
289
Vremea în Republica Moldova pentru miercuri, 22 aprilie 2026: nori, răcoare de dimineață și câteva averse locale
21.04.2026
20:45
339
ULTIMA ORĂ // Argint cât AURUL pentru R. Moldova! Vitalie Eriomenco, pe podiumul Campionatului European de la Tirana
21.04.2026
20:34
314
Clarifai șterge 3 milioane de fotografii furnizate de OkCupid pentru antrenarea unui AI de recunoaștere facială, după o investigație FTC
21.04.2026
19:52
302
Negociator de ransomware din SUA, inculpat pentru complicitate cu banda ALPHV/BlackCat, riscă 20 de ani de închisoare
21.04.2026
18:49
356
YouTube extinde tehnologia de identificare a deepfake-urilor AI la întreaga industrie de divertisment
21.04.2026
18:46
420
Maia Sandu discută cu europarlamentarii despre parcursul european și reformele pentru aderarea Republicii Moldova la UE
21.04.2026
18:21
414
Chișinăul mizează pe CEFTA pentru a accelera digitalizarea și simplificarea comerțului agroalimentar moldovenesc
21.04.2026
17:52
423
Mihai Popșoi, discurs de bilanț la APCE: „Nu poate exista pace durabilă fără responsabilitate”. Chișinăul devine capitala diplomației europene în luna mai
21.04.2026
17:39
376
Amazon își electrifică transportul greu în SUA cu 75 de camioane Einride, înaintea listării la bursă a startupului suedez
21.04.2026
17:37
381
Revolut vizează o evaluare de până la 200 de miliarde de dolari la listarea pe bursă
21.04.2026
22:33
22
Noul model ChatGPT Images 2.0 de la OpenAI generează imagini cu text clar și detalii fine, gata de folosit în materiale reale
21.04.2026
20:54
246
Vremea în Republica Moldova pentru miercuri, 22 aprilie 2026: nori, răcoare de dimineață și câteva averse locale
21.04.2026
20:45
303
ULTIMA ORĂ // Argint cât AURUL pentru R. Moldova! Vitalie Eriomenco, pe podiumul Campionatului European de la Tirana
21.04.2026
20:34
283
Clarifai șterge 3 milioane de fotografii furnizate de OkCupid pentru antrenarea unui AI de recunoaștere facială, după o investigație FTC
21.04.2026
19:52
266
Negociator de ransomware din SUA, inculpat pentru complicitate cu banda ALPHV/BlackCat, riscă 20 de ani de închisoare
21.04.2026
18:49
320
YouTube extinde tehnologia de identificare a deepfake-urilor AI la întreaga industrie de divertisment
21.04.2026
18:46
387
Maia Sandu discută cu europarlamentarii despre parcursul european și reformele pentru aderarea Republicii Moldova la UE
21.04.2026
18:21
375
Chișinăul mizează pe CEFTA pentru a accelera digitalizarea și simplificarea comerțului agroalimentar moldovenesc
21.04.2026
17:52
395
Mihai Popșoi, discurs de bilanț la APCE: „Nu poate exista pace durabilă fără responsabilitate”. Chișinăul devine capitala diplomației europene în luna mai
21.04.2026
17:39
355
Amazon își electrifică transportul greu în SUA cu 75 de camioane Einride, înaintea listării la bursă a startupului suedez
21.04.2026
17:37
358
Revolut vizează o evaluare de până la 200 de miliarde de dolari la listarea pe bursă
21.04.2026
17:28
367
Guvernul consultă public noul program național 2026–2030 pentru apă și sanitație, în contextul decalajelor majore de acces la rețelele publice
21.04.2026
16:20
869
SCANDAL electoral la Costești: Candidatul partidului lui Vasile Costiuc, prins că FURA energie electrică de la o grădiniță
21.04.2026
16:18
430
AIPA acordă 31,19 milioane de lei subvenții în avans pentru modernizarea fermelor și dezvoltarea sectorului apicol
21.04.2026
15:50
500
Republica Moldova devine centru regional pentru dezvoltare rurală, găzduind cea de-a 65-a Adunare Generală SWG
21.04.2026
15:38
3266
Dodon anunță SFÂRȘITUL lui Ion Ceban și MAN-ului său: „Partidul său e creat doar în baza resursei administrative din Chișinău… 80% din membrii partidului pleacă. În 2024 l-am rugat să candideze la prezidențiale”
21.04.2026
15:10
484
Ministerul Educației caută soluții pentru prevenirea abandonului și absenteismului școlar în comunitățile vulnerabile
21.04.2026
15:06
429
Alertă meteo cod galben de îngheț – valabilă în 22.04.2026
21.04.2026
12:33
1691
Dodon se laudă că i-ar fi spus în față lui Putin că el e „pro-moldavskii politic” și așteaptă ca R. Moldova să intre într-o CRIZĂ profundă, pentru a o debarca pe Maia Sandu ți PAS de la guvernare: „O să le iasă pe ochi…”
21.04.2026
11:59
743
Ieftinire masivă a carburanților în R. Moldova: Motorina scade sub pragul de 30 de lei, pe fondul deblocării Strâmtorii Ormuz
21.04.2026
11:47
593
Tânărul din Telenești care a omorât cu deosebită cruzime un consătean, condamnat la 20 de ani de închisoare
21.04.2026
11:13
527
Tânără de 23 de ani, condamnată pentru escrocherii cu „telefoane mobile” vândute pe TikTok și Telegram
21.04.2026
11:12
630
R. Moldova, SCUTUL democrației la granița UE. Marta Kos: Chișinăul conduce în procesul de aderare cu o rată de implementare a reformelor de 93%
21.04.2026
09:27
682
Incendiul de la Durlești: trei persoane trimise în judecată pentru încălcarea regulilor de protecție antiincendiară
21.04.2026
08:43
560
Horoscopul zilei 21.04.2026
Scenariile prin care se preluau afacerile în era lui Plahotniuc
VIDEO // Noi imagini în care Dodon se laudă lui Plahotniuc cum „striga” la Kozak
VIDEO // Noi FILMĂRI cu Dodon, Plahotniuc și Iaralov. Șeful statului povestește că merge la RAPORT la conducerea Federației Ruse: „Eu scriam notele lui Putin...”
DOC // Platon ar cere DESPĂGUBIRI de 250 de MILIOANE de dolari de la R. Moldova, prin intermediul juriștilor săi
1 MDL
1 EUR
20.21
1 USD
17.13
1 RON
3.96
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39


Inapoi














