Președintele Belarusului, internat de URGENȚA, după întâlnirea cu Vladimir Putin, la Moscova. Acesta ar fi în stare GRAVĂ și e considerat ,,netransportabil"
2084
Președintele belarus Aleksandr Lukaşenko se află în stare gravă, potrivit opozantului belarus Valeri Ţepkalo, un fost ambasador în Statele Unite, şi a fost internat într-un spital, la Moscova, imediat după ce s-a întâlnit cu Vladimir Putin, relatează Daily Express.
„Potrivit unor informaţii preliminare, sub rezerva unor confirmări suplimentare, (preşedintele belarus Aleksandr) Lukaşenko a fost transportat de urgenţă la Spitalul Clinic Central din Moscova, după o întâlnire cu uşile închise cu (preşedintele rus Vladimir) Putin”, scrie într-o postare pe Twitter fostul candidat la preşedinţie.
Ţepkalo susţine că Lukaşenko este supus unor proceduri de „purificarea sângelui”.
„În prezent, el se află în continuare sub îngrijire medicală acolo. Specialişti de prim-plan au fost mobilizaţi să se ocupe de starea critică în care se află. S-au efectuat proceduri de purificarea sângelui, iar Lukaşenko a fost considerat netransportabil”, susţine el.
„Eforturile de salvare a dictatorului belarus vizează să disipeze speculaţii cu privire la o presupusă implicare a Kremlinului în otrăvirea acestuia”, susţine Ţepkalo.
Ţepkalo a evocat ulterior o încercare de muşamalizare prin evocarea unor examene medicale, potrivit publicaţiei online ucrainene Ukrainska Pravda.
„Apariţia unei astfel de versiuni este naturală, o încercare de ascundere a stării reale a pacientului, care este în continuare critică. Cazuri anterioare de slăbire a sănătăţii au trecut sub tăcere. Iar în acest caz, pentru a nu trezi bănuieli, avionul său a fost trimis la Minsk”, susţine el.
Nu există informaţii despre locul unde se află Aleksandr Lukaşenko şi despre starea sănătăţii sale de mult timp, scrie Ukrainska Pravda, precizând că acesta nu a mai apărut în public şi nu a participat la evenimente de la 9 Mai, Ziua Victoriei împotriva nazimului în Rusia şi Belarus.
Potrivit unor jurnalişti independenţi, convoiul lui Lukaşenko, escortat de o unitate specială a poliţiei rutiere, a fost, la 13 mai, la Centrul republican de medicină clinică al Adminsitraţiei prezidenţiale.
Opozanta belarusă Svetlana Tihanovskaia a îndemnat opoziţia, atunci, în urma unor zvonuri despre starea sănătăţii lui Aleksandr Lukaşenko, să fie ,,bine pregătită pentru orice scenariu”.
Marţi, Lukaşenko anunţa că a lipsit din viaţa publică din cauza unui „adenovirus”, dar că nu va muri.
Aleksandr Lukaşenko a participat miercuri la un Forum Economic Eurasiatic la Moscova, unde a anunţat că armament nuclear rusesc a început să fie transportat în Belarus în baza unui acord.
Opozantul rus face aceste declaraţii după ce Rusia şi Belarusul au încheiat un acord în vederea desfăşurării de armament nuclear tactic rus pe teritoriul belarus, sub controlul Kremlinului.
Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat desfăşurarea de armament nuclear cu rază scurtă de acţiune în Belarus la începutul acestui an, o ameninţare la adresa Occidentului care susţine militar Ucraina, în urma invaziei ruse.
Data desfăşurării armamentului nuclear nu a fost anunţată în nod oficial, însă Vladimir Putin a anunţat că construirea unor instalaţii de depozitare a acestuia în Belarus urmează să fie finalizată până la 1 iulie.
Nici numărul armelor nucleare ruse care urmează să fie desfăşurate în Belarus nu a fost anunţat oficial.
Guvernul Statelor Unite estimează că Moscova deţine aproximativ 2.000 de arme nucleare tactice - bombe care pot fi lansate cu avioane, ogive pentru rachete cu rază scurtă de acţiune şi obuze de artilerie.
Armamentul nuclear tactic este menit să distrugă trupe şi armament inamic pe câmpul de luptă.
Ele au o rază scurtă de acţiune şi un randament mult mai mic decât ogivele nucleare cu care sunt echipate rachete strategice cu rază lungă de acţiune, care pot distruge oraşe întregi.
01.04.2026
22:44
494
Apple lansează actualizare de securitate pentru iPhone și iPad mai vechi împotriva atacurilor DarkSword
498
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, explică pierderea procesului cu Pfizer: România plătește sute de milioane pentru zeci de milioane de doze necomandate
01.04.2026
20:40
553
WhatsApp avertizează circa 200 de utilizatori după ce au instalat o aplicație falsă creată de un producător de spyware guvernamental
01.04.2026
20:18
491
Salt de temperatură și posibile ploi slabe în Republica Moldova, joi 02.04.2026
01.04.2026
20:07
545
SpaceX pregătește în secret cel mai mare IPO din istorie, la o evaluare uriașă de 1,75 trilioane de dolari
01.04.2026
20:03
523
Startupul Cognichip vrea ca AI să proiecteze cipurile pentru AI și atrage o finanțare de 60 de milioane de dolari
530
Palantir pasează armatei responsabilitatea pentru utilizarea în război a inteligenței artificiale Maven
01.04.2026
19:08
732
ANALIZĂ // Cine va conduce PAS după congresul din vară? ,,Întrebarea „cine va conduce PAS” nu este o simplă intrigă de cadre, dar un test al viabilității întregii construcții politice"
01.04.2026
19:05
630
Maia Sandu, la Riga: sprijin ferm din partea Letoniei pentru aderarea rapidă a Moldovei la Uniunea Europeană
01.04.2026
18:34
507
Hasbro, lovită de un atac cibernetic: recuperarea ar putea dura câteva săptămâni
01.04.2026
22:44
448
Apple lansează actualizare de securitate pentru iPhone și iPad mai vechi împotriva atacurilor DarkSword
479
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, explică pierderea procesului cu Pfizer: România plătește sute de milioane pentru zeci de milioane de doze necomandate
01.04.2026
20:40
538
WhatsApp avertizează circa 200 de utilizatori după ce au instalat o aplicație falsă creată de un producător de spyware guvernamental
01.04.2026
20:18
476
Salt de temperatură și posibile ploi slabe în Republica Moldova, joi 02.04.2026
01.04.2026
20:07
525
SpaceX pregătește în secret cel mai mare IPO din istorie, la o evaluare uriașă de 1,75 trilioane de dolari
01.04.2026
20:03
505
Startupul Cognichip vrea ca AI să proiecteze cipurile pentru AI și atrage o finanțare de 60 de milioane de dolari
517
Palantir pasează armatei responsabilitatea pentru utilizarea în război a inteligenței artificiale Maven
01.04.2026
19:08
709
ANALIZĂ // Cine va conduce PAS după congresul din vară? ,,Întrebarea „cine va conduce PAS” nu este o simplă intrigă de cadre, dar un test al viabilității întregii construcții politice"
01.04.2026
19:05
615
Maia Sandu, la Riga: sprijin ferm din partea Letoniei pentru aderarea rapidă a Moldovei la Uniunea Europeană
01.04.2026
18:34
496
Hasbro, lovită de un atac cibernetic: recuperarea ar putea dura câteva săptămâni
01.04.2026
18:18
500
Raportul privind Programul de susținere a romilor 2022-2025: progrese semnificative în educație, sănătate și protecție socială
01.04.2026
17:43
595
Maia Sandu, apel în Parlamentul Letoniei: Moldova își apără democrația în fața Rusiei și cere sprijin pentru aderarea la UE
01.04.2026
17:02
1597
VIDEO // Maia Sandu, discurs EMOȚIONANT sub semnul lui Grigore Vieru. Trei limbi, o singură emoție de la tribuna Parlamentului de la Riga
01.04.2026
16:51
546
Târgurile de Cariere aduc la aceeași masă tinerii și angajatorii din întreaga țară
01.04.2026
16:17
868
ULTIMA ORĂ // Războiul din Orientul Mijlociu, care a provocat SCUMPIREA carburanților pe piața mondială, pe cale să se ÎNCHEIE. Trump anunță că Iranul a cedat. Condiția pusă de SUA pentru a se ajunge la pace
01.04.2026
15:57
622
Secretara și soțul ei de la oficiul „Șor” Bălți, împreună cu o altă angajată a partidului, trimiși în judecată pentru finanțarea ilegală a formațiunii cu peste 12,5 milioane de lei
01.04.2026
15:42
607
Guvernul actualizează regulile fitosanitare pentru plante și produse vegetale, aliniind Republica Moldova la normele UE
01.04.2026
15:36
636
Moldova accelerează modernizarea energetică și integrarea în piața UE, în pofida atacurilor și riscurilor regionale
602
Anthropic, probleme cu Claude Code: utilizatorii își epuizează prea repede tokenurile, compania promite remedierea situației
01.04.2026
14:24
596
AIPA a acordat în martie subvenții de 166 milioane de lei pentru fermieri, ferme zootehnice și proiecte rurale
01.04.2026
13:50
531
MIDR preia modelul leton pentru modernizarea transportului public de pasageri în Republica Moldova
01.04.2026
13:49
608
Guvernul înăsprește regulile de import pentru produsele de origine animală, pentru mai multă siguranță alimentară în Republica Moldova
01.04.2026
13:27
669
Guvernul prelungește termenul de privatizare a locuințelor și interzice buteliile de gaz în blocurile locative
01.04.2026
13:25
591
MIDR analizează la Riga modele letone pentru modernizarea și organizarea transportului rutier de pasageri
01.04.2026
13:05
594
Vitalie Mîța discută cu Expertise France noi priorități pentru securitate și eficiență energetică în Republica Moldova
Apple lansează actualizare de securitate pentru iPhone și iPad mai vechi împotriva atacurilor DarkSword
WhatsApp avertizează circa 200 de utilizatori după ce au instalat o aplicație falsă creată de un producător de spyware guvernamental
Salt de temperatură și posibile ploi slabe în Republica Moldova, joi 02.04.2026
1 MDL
1 EUR
20.29
1 USD
17.49
1 RON
3.98
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














