Președintele Adunării Populare de la Comrat riscă până la 12 ani de pușcărie pentru delapidări de peste 46 de milioane de lei: Dosarul pe numele lui Dmitri Constantinov, trimis în instanță
3415
Președintele Adunării Populare a UTA Găgăuzia, Dmitri Constantinov, riscă ani grei de pușcărie pentru abuz de putere și delapidări în proporții de peste 46 de milioane de lei.
Procuratura UTA Găgăuzia anunță că a finalizat urmărirea penală pe numele lui Constantinov și a expediat-o în instanța de judecată, acestuia fiindu-i incriminată folosirea intenționată de către o persoană care gestionează o organizație comercială, a situației de serviciu, în interesul terților cu cauzarea de daune în proporții considerabile, precum și delapidarea averii străine.
Mai exact, acuzatorii de stat au acumulat probe care arată că, în perioada anilor 2017 – 2020, acesta exercita funcția de director al unei societăți comerciale din orașul Comrat și, împreună cu alte persoane, a autorizat, prin abuz de serviciu, transferuri nejustificate de fonduri de pe contul societății pe care o gestiona pe contul altei entități economice unde activa fiul acestuia.
„Mai mult, au fost încheiate contracte fictive care au adus compania în stare insolvență, iar în consecință a fost intentarea procedura de insolvabilitate. Directorul intenționat a tăinuit discrepanța existentă între datele din rapoartele financiare, astfel cauzând fondatorilor întreprinderii prejudicii materiale în proporții deosebit de mari, în sumă de peste 46 de milioane de lei. Același bărbat este acuzat de săvârșirea infracțiunii de delapidare a averii străine, prejudiciind un fondator cu peste 600 de mii de lei”, precizează procurorii de la Comrat.
CITIȚI și Urmărire penală pe numele președintelui Adunării Populare din Găgăuzia, Dmitri Constantinov: Credite de 16 milioane de lei
Oamenii legii au aplicat sechestre pe bunurile imobile al lui Constantinov în valoare de peste 46 de milioane de lei.
Dacă va fi găsit vinovat, Constantinov riscă închisoare de până la 12 ani pentru delapidare, iar pentru infracțiunea de abuz de serviciu legea prevede amendă în mărime de până la 57 500 de lei sau închisoare de până la 3 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.
Dmitri Constantinov pledează nevinovat, iar anterior a declarat că acest dosar ar fi unul „politic”.
17.09.2026
03:00
17.09.2026
01:02
17.09.2026
00:07
16.09.2026
23:46
16.09.2026
23:19
16.09.2026
23:13
16.09.2026
22:52
16.09.2026
21:38
16.09.2026
21:29
16.09.2026
20:52
17.09.2026
01:02
17.09.2026
00:07
16.09.2026
23:46
16.09.2026
23:19
16.09.2026
23:13
16.09.2026
22:52
16.09.2026
21:38
16.09.2026
21:29
16.09.2026
20:52
16.09.2026
20:46
16.09.2026
20:37
16.09.2026
20:10
16.09.2026
19:47
16.09.2026
19:29
16.09.2026
19:20
16.09.2026
18:49
16.09.2026
17:54
16.09.2026
17:50
16.09.2026
17:42
16.09.2026
17:40
16.09.2026
17:39
16.09.2026
17:30
16.09.2026
16:47
16.09.2026
16:29
16.09.2026
16:12
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova
Ex-funcționar al administrației de la Tiraspol, DESFIINȚEAZĂ retorica Kremlinului și respinge „protecția” Moscovei în stânga Nistrului: „Protecția voastră înseamnă orașe și sute de sate șterse de pe fața pământului"
Guvernul confirmă indirect provocarea rusească. Drona trimisă spre Moldova a blocat spațiul aerian și avionul lui Zelenski
Ministrul Justiției, la conferința internațională a avocaților: cooperarea instituțională trebuie să se bazeze pe responsabilitate, respect și încredere
Horoscopul zilei 10.09.2026
















