Stiri

Președinta Georgiei: Rusia duce un „război hibrid” împotriva R. Moldova și României. Peste tot interpuşii ruşi fac aceleaşi promisiuni preelectorale”

Actualitate 03.12.2024 15:16 Vizualizări1548
Președinta Georgiei: Rusia duce un „război hibrid” împotriva R. Moldova și României. Peste tot interpuşii ruşi fac aceleaşi promisiuni preelectorale”

Preşedinta Georgiei, Salome Zourabichvili, blocată într-o confruntare cu propriul guvern, a declarat într-un interviu pentru Reuters că Rusia, care a invadat deja Ucraina, duce un „război hibrid” împotriva Georgiei şi a altor ţări precum R. Moldova şi România, membră NATO şi UE.

Ea a cerut luni ţărilor occidentale să sprijine ceea ce ea a numit „mişcarea naţională” în sprijinul integrării Georgiei în Uniunea Europeană, după ce oamenii au ieşit pe străzi pentru a cincea seară consecutiv şi s-au confruntat cu poliţia, fiind alungaţi cu tunuri cu apă şi gaze lacrimogene. Proteste au izbucnit după ce guvernul a anunţat că amână până în 2028 negocierile pentru aderarea ţării la Uniunea Europeană.

Preşedinta în vârstă de 72 de ani a Georgiei, care s-a născut în Franţa din părinţi georgieni şi a fost ambasador al Franţei la Tbilisi înainte de a ajunge şefa statului, a declarat că sprijinul puternic din partea Occidentului este „singura cale politică de ieşire din această criză. Nu există nicio altă reţetă politică”, a spus ea pentru Reuters, transmite New.ro.

Salome Zourabichvili a vorbit cu puţin timp înainte ca protestatarii şi poliţia să-şi reia confruntările pentru a cincea noapte consecutiv de când partidul de guvernământ „Visul Georgian” a declarat săptămâna trecută că suspendă discuţiile privind aderarea la UE. Criticii au văzut acest anunţ ca pe o confirmare a unei schimbări influenţate de Rusia, îndepărtându-se de politicile pro-occidentale şi revenind pe orbita Moscovei, ceea ce partidul de guvernământ neagă.

Zourabichvili, care a protestat personal faţă de acţiunile poliţiei antirevoltă, a declarat pentru Reuters că doreşte ca ţările europene să trimită un „mesaj foarte clar” că nu vor recunoaşte rezultatul alegerilor din octombrie, în care oficialii au acordat „Visului Georgian” 54% din voturi, şi că vor face presiuni pentru o reluare a alegerilor. Zourabichvili şi partidele de opoziţie au declarat că scrutinul a fost fraudulos, o acuzaţie negată atât de „Visul Georgian”, cât şi de comisia electorală.

Pe de altă parte, în ultimele zile preşedinta Georgiei a invocat de mai multe ori situaţiile electorale din R. Moldova şi România, pentru a argumenta că Moscova se amestecă în alegeri şi duce în regiune un război hibrid. De altfel, ea şi Maia Sandu, preşedinta R. Moldova, au vorbit luni la telefon, în timp ce Ministerul de Externe de la Bucureşti a transmis că România este solidară cu poporul georgian „în lupta sa legitimă pentru demnitate, libertate şi un viitor european”.

„Înainte de România, au existat (R). Moldova (salvată de diaspora sa) şi Georgia”, a scris marţi, pe X, preşedinta Georgiei, comentând un articol publicat de Frédéric Petit, deputat francez, membru în comisia de afaceri externe a Adunării Naţionale din Franţa.

Autor: ZiarulNational
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.14 1 USD 17.27 1 RON 3.83 1 RUB 0.20 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri