Presa de peste Prut, despre reforma justiției din R. Moldova: „Unii judecători afiliați lui Vladimir Plahotniuc, Ilan Șor și Veaceslav Platon au plecat din sistem, dar mulți din apropiații lor își continuă activitatea”. Cazul Marianei Pitic
2666
Colaj ZdG
Republica Moldova este în plin proces de reformare a justiției, domeniu coordonat peste 30 de ani de către diferiți lideri politici ce s-au perindat la putere, totul culminând cu perioada lui Plahotniuc, atunci când justiția a fost subordonată cu totul acestuia. În încercarea de reformare și eliminare a corupției din justiție, beneficiind și de sprijinul partenerilor occidentali, guvernarea de la Chișinău a creat o comisie de verificare a judecătorilor ce vor ocupa fotolii de magistrați la Curtea Supremă de Justiție. Comisia Vetting urmează să decidă asupra mai multor candidați pentru funcția de judecător al Curții Supreme de Justiție, aceste măsuri reprezentând un element important pentru succesul integrării europene, în condițiile în care justiția este unul dintre capitolele de bază ale negocierilor pentru aderare, scrie PSNews din România.
Sursa citată susține că reforma justiției din R. Moldova a schimbat în ultimii ani „multe nume în sistem”, însă mai există judecători cu probleme de integritate care pot fi folosiți de oligarhii fugari pentru compromiterea parcursului european al statului nostru.
„Unii judecători afiliați lui Vladimir Plahotniuc, Ilan Șor și Veaceslav Platon au plecat din sistem, dar mulți dintre apropiații lor își continuă activitatea. În contextul războiului hibrid demarat de Rusia împotriva R. Moldova, Moscova folosește oligarhii fugari pentru a compromite parcursul european și a destabiliza situația de securitate, iar menținerea în sistem a unor judecători cu probleme de integritate pare a fi un element crucial”, notează jurnaliștii de la PSNews.
Drept exemplu este oferită candidatura judecătoarei Mariana Pitic la CSJ, numele căreia a figurat în mai multe investigații jurnalistice și e cunoscută în spațiul public ca fiind „judecătoarea cu Porsche Cayenne de 11 mii de lei”. Totuși, aceasta a obținut decizii favorabile în instanță privind controalele Autorității Naționale de Integritate, care vor fi prezentate drept argumente Comisiei Vetting. De exemplu, în 2022, ANI a emis act de constatare în privința Marianei Pitic, mai nou aceasta revenind la numele de fată mare Ursachi, fiind depistată o diferență vădită în mărime de aproximativ 678 de mii de lei, fără ca acest caz să aibă vreo finalitate.
„Toate aceste circumstanțe relevă faptul că judecătoarea este importantă pentru un anumit cerc de persoane, având în vedere că orice caz în care este vizată ea sau apropiații săi este pus la punct rapid. Un astfel de exemplu este cel al fiicei sale, prinsă băută la volanul unui „Lexus” în anul 2018. Atunci, potrivit procesului-verbal, tânăra avea o concentrație de 0,28 de mg/l a vaporilor de alcool în aerul expirat. În pofida datelor pe care le-a arătat aparatul Drager, exact peste două ore s-a întâmplat că tot alcool a dispărut, iar medicul a ajuns la concluzia că șoferița este trează”, arată colegii noștri de peste Prut.
Totodată, Comisia Vetting urmează să se expună și pe marginea aportului magistratei la judecarea unor dosare cu impact asupra economiei și altor sfere importante din Republica Moldova.
„De exemplu, Marina Pitic (Ursachi) a fost implicată în crearea unui precedent cu risc de prejudiciere a bugetului de stat al Republicii Moldova, participând în completul specializat din cadrul Curții Supreme de Justiție din care făceau parte judecătorii Tamara Chișca-Doneva, Galina Stratulat, Iurie Bejenaru și Nicolae Craiu, ultimii doi având opinie separată, în Decizia Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al CSJ din 29.03.2023, prin care a fost respins recursul declarat de către Banca Națională a Moldovei împotriva BC „Energbank” SA și menținută decizia Curții de Apel Chișinău în acest sens, care ar duce la prejudicierea BNM cu circa 2 000 000 de lei. Aceeași acțiune a BNM a fost respinsă și în 2021 de către Curtea de Apel Chișinău, inițiată în privința unuia din acționarii BC „Energbank” SA – SA Energoimpex. Atunci a fost dispusă demararea procedurii de insolvabilitate, scenariu pus la cale de Veaceslav Platon (Tamara Chișca-Doneva i-a botezat copilul raiderului nr. 1 din CSI cu Natalia Morari, activizată recent pe teritoriul Republicii Moldova), care intenționează prin decizia respectivă să creeze un precedent de revendicare a drepturilor financiare din contul BNM, fapt ce va putea fi aplicat și de către alți acționari a băncilor. Astfel, aceste decizii arată că magistrata este necesară în cadrul CSJ pentru foștii judecători, care erau presați de grupări numite astăzi criminale în vederea adjudecării unor interese financiare în folosul lor. Aceștia, ascunzându-se în prezent peste hotare, au lăsat în Republica Moldova doar pe unii executori ce urmează să pătimească pe coridoarele procuraturilor și instanțelor de judecată”, cităm din materialul colegilor de peste Prut, care fac și o radiografiere a averii magistratei.
PSNews mai scoate la iveală și membri cu semne de întrebare din cadrul Comisiei Vetting, formată din cetățeni străini și cetățeni ai Republicii Moldova.
„Prezența cetățenilor străini este văzută ca un criteriu de bază ce va permite evitarea influențelor din partea oligarhilor fugari. Totuși, ar exista posibilitatea ca experții străini, juriști de profesie și cu experiență în domeniu, să aibă contacte în Republica Moldova? Sursele noastre spun că un membru străin al Comisiei Vetting a solicitat în repetate rânduri să îl aibă în calitate de consilier local pe Oleg Rotari, fost agent guvernamental în perioada lui Vladimir Plahotniuc. Presa a scris anterior despre acțiunile dubioase ale lui Oleg Rotari în cazul Gemenii în care Republica Moldova a fost condamnată la CEDO. În același dosar figurează și numele Marianei Pitic (Ursachi). Oleg Rotari și membrul comisiei s-ar fi cunoscut pe coridoarele Curții Europene pentru Drepturile Omului, când primul era Agent Guvernamental, iar membrul Comisiei era judecător. În acest caz este pertinentă întrebarea: ce fel de informație despre integritatea și profesionalismul judecătoarei Pitic va furniza un fost exponent al regimului Plahotniuc membrului Comisiei Vetting?”, se întreabă jurnaliștii din dreapta Prutului.
PSNews mai arată că Mariana Pitic (Ursachi) ar fi solicitat recuzarea unor membri ai Comisiei Vetting, invocând diverse motive, dar nu și a lui Lilian Enciu, delegat din partea PSRM, cu care ar fi interacționat în activitatea profesională, participând împreună în cadrul grupului de lucru Pilonul IV instituit prin Ordinul Ministerului Justiției de formare a grupurilor de lucru pentru coordonarea și monitorizarea implementării Strategiei de reformă a sectorului justiției pentru anii 2011 - 2016, precum și în cadrul grupului de lucru pentru anii 2017 - 2018.
Citiți mai multe detalii la acest subiect pe psnews.ro
26.05.2026
07:59
13
Horoscopul zilei 26.05.2026
501
Al doilea caz de hantavirus în Spania: pacient din carantina de la Madrid, internat în izolare strictă
25.05.2026
20:45
516
Vreme mai stabilă și fără ploi în Republica Moldova, marți, 26 mai 2026
25.05.2026
20:07
664
Maia Sandu convoacă de URGENȚĂ Consiliul Național de Securitate pentru a discuta securitatea energetică a R. Moldova
657
Oamenii de știință pregătesc roiuri de „drone păpădie” pentru a explora tunelurile de lavă de pe Marte și viitoarele baze subterane ale omenirii
25.05.2026
18:52
528
Papa Leon al XIV-lea avertizează: inteligența artificială amplifică puterea elitelor și amenință democrația
25.05.2026
18:24
691
Maia Sandu retrage cetățenia pentru cinci ofițeri MGB subordonați Federației Ruse
25.05.2026
18:11
638
Integrarea europeană schimbă regulile jocului pentru economia Moldovei: acorduri comerciale revizuite și noi șanse pe piețele UE
637
Medicii trag un semnal de alarmă: multe boli tiroidiene rămân nediagnosticate, nou ghid pentru cancerul tiroidian diferentiat în România
25.05.2026
17:42
545
Campionatul Gastronomic pentru Juniori, ediția a X-a: 90 de tineri își etalează talentul culinar în fața experților HoReCa
488
Al doilea caz de hantavirus în Spania: pacient din carantina de la Madrid, internat în izolare strictă
25.05.2026
20:45
506
Vreme mai stabilă și fără ploi în Republica Moldova, marți, 26 mai 2026
25.05.2026
20:07
651
Maia Sandu convoacă de URGENȚĂ Consiliul Național de Securitate pentru a discuta securitatea energetică a R. Moldova
638
Oamenii de știință pregătesc roiuri de „drone păpădie” pentru a explora tunelurile de lavă de pe Marte și viitoarele baze subterane ale omenirii
25.05.2026
18:52
518
Papa Leon al XIV-lea avertizează: inteligența artificială amplifică puterea elitelor și amenință democrația
25.05.2026
18:24
681
Maia Sandu retrage cetățenia pentru cinci ofițeri MGB subordonați Federației Ruse
25.05.2026
18:11
628
Integrarea europeană schimbă regulile jocului pentru economia Moldovei: acorduri comerciale revizuite și noi șanse pe piețele UE
628
Medicii trag un semnal de alarmă: multe boli tiroidiene rămân nediagnosticate, nou ghid pentru cancerul tiroidian diferentiat în România
25.05.2026
17:42
536
Campionatul Gastronomic pentru Juniori, ediția a X-a: 90 de tineri își etalează talentul culinar în fața experților HoReCa
649
Papa Leon cere reguli dure pentru inteligența artificială în război: deciziile de viață și de moarte trebuie să rămână la oameni
25.05.2026
16:32
510
Peste 53 de milioane de lei, aprobate de AIPA pentru investiții în agricultură și mediul rural
25.05.2026
16:13
501
Tinerii descoperă agricultura viitorului la târgul „Viitorul e AgriCOOL” de la Căușeni
25.05.2026
15:53
569
Chișinăul dă startul Turului României 2026: premiere istorică pentru Republica Moldova
25.05.2026
15:27
708
ULTIMA ORĂ // Maia Sandu lovește dur în structurile SUBVERSIVE de la Tiraspol. Cinci ofițeri ai „MGB”-ului transnistrean, lăsați fără cetățenia R. Moldova
25.05.2026
14:56
614
Cum îți dezvăluie ceasul de monitorizare a glicemiei adevăratele cauze ale poftelor alimentare și ale kilogramelor în plus
25.05.2026
14:39
555
Guvernul oferă 50 de milioane de lei despăgubiri pentru fermierii loviți de seceta din 2025: cererile pot fi depuse la AIPA între 25 mai și 22 iunie 2026
25.05.2026
14:17
618
UTM inaugurează Centrul de Inovație în Viticultură și Vinificație pentru modernizarea industriei vinului din Republica Moldova
25.05.2026
14:03
973
GALERIE FOTO // Centrul Național de Tenis din Satul German, inaugurat oficial printr-un eveniment ISTORIC pentru sportul moldovenesc
25.05.2026
12:19
586
AUDIO // Afacerea ilegală cu telefoane din Italia: SCHEMA de 1 milion de euro în care erau implicate case de schimb valutar și transportatori de colete
25.05.2026
11:22
619
Incendiul provocat de artificii la Telecentru: bărbatul de 37 de ani ajunge în instanță după ce își recunoaște vinovăția integral
25.05.2026
11:04
968
Rețea de contrabandă cu telefoane de ultimă generație între Moldova și UE: opt reținuți, prejudiciu de peste 1 milion de euro
25.05.2026
10:32
782
Principalul suspect în cazul Liudmilei Vartic, pus sub acuzare pentru două episoade de violență în familie care au dus la sinuciderea victimei
25.05.2026
09:17
647
Circa 1.500 de elevi de clasa a IX-a și a XII-a susțin azi etapa a II-a a testării competențelor digitale la nivel național
25.05.2026
08:34
612
Horoscopul zilei 25.05.2026
24.05.2026
18:50
923
Vreme schimbătoare, dar plăcută în Republica Moldova, în perioada 25–31 mai 2026
Vreme mai stabilă și fără ploi în Republica Moldova, marți, 26 mai 2026
Papa Leon al XIV-lea avertizează: inteligența artificială amplifică puterea elitelor și amenință democrația
1 MDL
1 EUR
20.18
1 USD
17.33
1 RON
3.85
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39


Inapoi














