PREMIU anual pentru activitatea din 2021 și SPOR de compensare pentru angajații MAI implicați în gestionarea crizei refugiaților
2108
Angajații Ministerului Afacerilor Interne (MAI) vor beneficia de premiul anual pentru activitatea depusă în 2021, iar cei antrenați în gestionarea fluxului de refugiați și în asigurarea ordinii și securității publice - și de și spor de compensare.
Ministra de Interne, Ana Revenco, a anunțat că, pentru susținerea eforturilor depuse de angajații MAI ca urmare a crizei refugiaților generată de războiul din Ucraina, a fost elaborat și aprobat Regulamentul cu privire la modul de stabilire și achitare a sporului de compensare pentru munca prestată în condiții de risc pentru sănătate.
„Reieșind din calculul de forțe umane implicate direct în gesionarea fuxului migrațional, conducătorii subdiviziunilor MAI vor acorda sporul salarial, pe diferite categorii de implicare, de la 50 la sută din salariul de bază, în limita cadrului legal prevăzut de Comisia pentru Situații Excepționale”, a declarat Ana Revenco.
Menționăm că, de la declanșarea războiului în Ucraina, peste 370 de mii de refugiați au venit în R. Moldova, iar peste 100 000 dintre ei se mai află pe teritoriul republicii noastre.
10.11.2026
10:41
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
10.11.2026
09:10
10.11.2026
09:03
10.11.2026
07:02
10.11.2026
04:24
10.11.2026
04:14
10.11.2026
03:42
10.11.2026
03:25
10.11.2026
02:08
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
10.11.2026
09:37
10.11.2026
09:10
10.11.2026
09:03
10.11.2026
07:02
10.11.2026
04:24
10.11.2026
04:14
10.11.2026
03:42
10.11.2026
03:25
10.11.2026
02:08
10.11.2026
00:38
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
09.11.2026
18:15
09.11.2026
17:48
09.11.2026
17:44
09.11.2026
17:37
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare
















