Stiri

Premierul Viorica Dăncilă o cheamă pe Maia Sandu la București

Știri 17.06.2019 17:02 Vizualizări1330
Premierul Viorica Dăncilă o cheamă pe Maia Sandu la București

Prim-ministrul Viorica Dăncilă a transmis premierului Republicii Moldova, Maia Sandu, un mesaj de felicitare, în numele Guvernului României, pentru preluarea mandatului de prim-ministru.

Potrivit unui comunicat de presă remis, duminică, de Guvern, premierul României îşi exprimă încrederea că Executivul de la Chişinău va continua parcursul european al Republicii Moldova, prin implementarea cu succes a reformelor necesare, a Acordului de Asociere şi a Acordului de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător cu Uniunea Europeană.

Totodată, prim-ministrul Viorica Dăncilă reafirmă deplina disponibilitate a Guvernului României de continuare a Parteneriatului Strategic pentru Integrarea Europeană a Republicii Moldova, baza esenţială a relaţiei bilaterale dintre cele două ţări.

„Pe responsabilitatea, hotărârea şi puterea de muncă a Guvernului pe care îl conduceţi se vor baza prosperitatea, stabilitatea şi securitatea Republicii Moldova. Consider esenţial ca, în activitatea dumneavoastră şi a colegilor dumneavoastră, să menţineţi la cote foarte înalte angajamentul european şi să promovaţi valorile noastre comune, europene", subliniază prim-ministrul Viorica Dăncilă, citată de Agerpres.

Şeful Executivului român apreciază că este de relevanţă majoră continuarea de către noul Guvern al Republicii Moldova a poziţiei privind reglementarea conflictului transnistrean, cu respectarea integrităţii teritoriale şi suveranităţii Republicii Moldova, în graniţele sale recunoscute internaţional şi fără să fie afectat parcursul său pro-european, potrivit comunicatului.

Totodată, prim-ministrul Viorica Dăncilă a adresat premierului Maia Sandu invitaţia de a efectua prima sa vizită în străinătate, la Bucureşti, cât mai curând posibil, pentru a continua tradiţia colaborării fireşti dintre România şi Republica Moldova.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.08 1 USD 17.44 1 RON 3.82 1 RUB 0.22 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri