Premierul Recean, la Summitul Inițiativei celor Trei Mări: „Reușim să menținem pacea și ordinea pe întreg teritoriul republicii, iar colaborarea regională în promovarea securității ne face și mai rezilienți”
1512
Republica Moldova este afectată din punct de vedere economic, dar și cel al securității, de provocările hibride, iar cooperarea la nivel regional, inclusiv în contextul perioadei turbulente provocate de războiul Federației Ruse în Ucraina, este una extrem de necesară, a declarat prim-ministrul Dorin Recean la cea de-a noua ediție a Summitului Inițiativei celor Trei Mări, care a avut loc la Vilnius, Lituania.
„Reușim să menținem pacea și ordinea pe întreg teritoriul republicii, iar colaborarea regională în promovarea securității ne face și mai rezilienți. În calitate de stat candidat la integrarea în UE, împărtășim aceleași priorități ca și statele membre ale Inițiativei celor Trei Mări”, a arătat prim-ministrul Dorin Recean în discursul său.

Potrivit premierului, Republica Moldova face pași decisivi pentru accelerarea parcursului european și transformarea celor mai importante sectoare. În mod special, sunt îmbunătățite conexiunile regionale, interconexiunea rețelelor energetice, este extinsă capacitatea de transport al gazelor și sunt dezvoltate proiectele care vin să asigure independența energetică a republicii. De asemenea, autoritățile rămân axate pe dezvoltarea unei infrastructuri moderne și interconectate.
Șeful Executivului s-a mai referit și la deschiderea Republicii Moldova de a contribui la reconstrucția Ucrainei.
Inițiativa celor Trei Mări include 13 state ale Uniunii Europene cu ieșire la Marea Neagră, cea Baltică și cea Adriatică. La Summitul din anul 2023, desfășurat la București, Republica Moldova a obținut statutul de țară participantă asociată a Inițiativei celor Trei Mări.
14.11.2026
22:20
14.11.2026
22:18
14.11.2026
22:02
14.11.2026
21:27
14.11.2026
19:59
14.11.2026
19:40
14.11.2026
19:35
14.11.2026
18:43
14.11.2026
17:42
14.11.2026
17:01
14.11.2026
16:24
14.11.2026
16:00
14.11.2026
22:20
14.11.2026
22:18
14.11.2026
22:02
14.11.2026
21:27
14.11.2026
19:59
14.11.2026
19:40
14.11.2026
19:35
14.11.2026
18:43
14.11.2026
17:42
14.11.2026
17:03
14.11.2026
17:01
14.11.2026
16:24
14.11.2026
16:00
14.11.2026
14:44
14.11.2026
13:56
14.11.2026
13:27
14.11.2026
12:44
14.11.2026
11:52
14.11.2026
09:29
14.11.2026
09:20
14.11.2026
07:44
14.11.2026
07:41
14.11.2026
07:01
14.11.2026
05:46
14.11.2026
05:22
Igor Dodon anunță în LIMBA RUSĂ că socialiștii BOICOTEAZĂ ședința Parlamentului cu participarea Martei Kos: „Nu vrem să fim figurație”
FOTO // Generația Aldea-Teodorovici merge mai departe. Doinița îi seamănă bucățică ruptă lui Cristofor
FOTO // Portretul nevăzut al Ursulei von der Leyen: Cum a ajuns o mamă a șapte copii să ghideze Europa și să susțină parcursul european al R. Moldova
Moldova, pe locul 67 în clasamentul puterii de cumpărare a salariilor în 2026
Demagogie în interesul Kremlinului? Dodon atacă aderarea la UE și acuză guvernarea de „aliniere totală” la sancțiuni, ignorând că Europa achită facturile moldovenilor lăsați în frig de „Gazprom”
















