Premierul Recean, întrevedere la Budapesta cu președinta Ungariei, Katalin Novák: „Putem consolida relațiile noastre bilaterale, dar și dezvolta noi oportunități de cooperare, în special în domeniul economic”
1334
Prim-ministrul Dorin Recean a avut astăzi o întrevedere, la Budapesta, cu președinta Ungariei, Katalin Novák.
„Am început vizita de lucru la Budapesta cu o discuție cu președinta Ungariei, Katalin Novák. Am vorbit despre modalitățile prin care putem consolida relațiile noastre bilaterale, dar și dezvolta noi oportunități de cooperare, în special în domeniul economic”, a scris Recean pe Facebook.
Oficialii s-au referit și la aspirațiile R. Moldova de a deveni membră cu drepturi depline a Uniunii Europene.
„Am vorbit și despre viitorul european al R. Moldova. Am menționat că deschiderea negocierilor de aderare cu UE este rezultatul muncii noastre comune și suntem ferm angajați să continuăm reformele și procesul de modernizare europeană a R. Moldova, inclusiv prin armonizarea legislației cu standardele europene”, a punctat Dorin Recean.
Amintim că premierul Recean se află într-o vizită de lucru în Ungaria, la invitația premierului maghiar, Viktor Orbán. În cursul zilei de astăzi, premierul Dorin Recean se va mai întâlni cu omologul său maghiar, cu oameni de afaceri și cu diaspora republicii noastre în Ungaria.
18.10.2026
20:28
18.10.2026
19:25
18.10.2026
19:17
18.10.2026
13:44
18.10.2026
12:02
18.10.2026
11:53
18.10.2026
10:49
18.10.2026
10:45
18.10.2026
01:09
17.10.2026
23:23
18.10.2026
20:28
18.10.2026
19:25
18.10.2026
19:17
18.10.2026
13:44
18.10.2026
12:02
18.10.2026
11:53
18.10.2026
10:49
18.10.2026
10:45
18.10.2026
01:09
17.10.2026
23:23
17.10.2026
21:14
17.10.2026
20:23
17.10.2026
20:09
17.10.2026
20:00
17.10.2026
19:49
17.10.2026
19:15
17.10.2026
18:45
17.10.2026
17:11
17.10.2026
12:55
17.10.2026
11:03
17.10.2026
11:01
17.10.2026
09:48
17.10.2026
08:57
17.10.2026
07:36
17.10.2026
01:45
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
Igor Grosu, lecție de DEMNITATE pentru Ion Ceban: „A făcut o declarație HALUCINANTĂ, antinațională. Când Rusia ne amenință, Ceban e de acord, iar când Moldova vrea să-și apere securitatea, el face spume la gură”
















