Premierul Recean, condoleanțe pentru familiile celor două victime ale furtunii de ieri: „Trebuie să ne consolidăm capacitatea de a reacționa și, foarte important, de a preveni astfel de situații”
1408
Prim-ministrul Dorin Recean a transmis astăzi, în debutul ședinței de Guvern, condoleanțe familiilor regizorului Arcadie Spoială și fetiței de 12 ani din Chișinău, care au decedat ieri-seară, după ce au fost striviți de copaci rupți de furtună.
Șeful Guvernului susține că R. Moldova trebuie să se pregătească pentru a face față mai multor fenomene extreme care „se vor întâmpla cu o frecvență mai înaltă”.
„Acum avem tot mai multe fenomene extreme și trebuie să ne pregătim pentru astfel de lucruri se vor întâmpla cu o frecvență mai înaltă. Trebuie să ne pregătim pentru acest lucru, dar să pregătim și administrația publică locală ca să intervină prompt în astfel de situații. (...) Cu părere de rău, avem și două decese. Condoleanțe familiilor. După cum spuneam, trebuie să ne consolidăm capacitatea de a reacționa și, foarte important, de a preveni astfel de situații”, a declarat premierul Dorin Recean.
Prim-ministrul le-a mulțumit angajaților de la Serviciul 112, celor de pe ambulanțe, pompierilor, polițiștilor, salvatorilor, drumarilor, dar și celor care au reparat liniile electrice care s-au rupt și au lăsat în beznă zeci de mii de locuitori după intemperia de ieri.
Amintim că bărbatul de 36 de ani a decedat în drum spre spital, după ce a fost lovit de un copac prăbușit peste cortul în care se afla, cu familia, pe malul râului Nistru.
Fetița de 12 ani a fost găsită miercuri-dimineață fără suflare, sub un copac căzut pe strada Ion și Doina Aldea-Teodorovici din sectorul Buiucani al capitalei, de către un muncitor venit să curețe zona.
28.09.2026
01:17
28.09.2026
00:12
27.09.2026
23:22
27.09.2026
23:19
27.09.2026
22:45
27.09.2026
22:17
27.09.2026
22:14
27.09.2026
21:46
27.09.2026
21:11
27.09.2026
20:46
27.09.2026
20:46
28.09.2026
01:17
28.09.2026
00:12
27.09.2026
23:22
27.09.2026
23:19
27.09.2026
22:45
27.09.2026
22:17
27.09.2026
22:14
27.09.2026
21:46
27.09.2026
21:11
27.09.2026
20:46
27.09.2026
20:46
27.09.2026
20:35
27.09.2026
20:34
27.09.2026
20:20
27.09.2026
20:06
27.09.2026
19:34
27.09.2026
18:09
27.09.2026
17:41
27.09.2026
16:46
27.09.2026
15:52
27.09.2026
14:25
27.09.2026
14:22
27.09.2026
14:21
27.09.2026
14:03
27.09.2026
13:56
27.09.2026
13:48
ULTIMA ORĂ // Sprijin financiar în prag de toamnă pentru ZECI DE MII de moldoveni. Maia Sandu a promulgat rectificarile la Legea Bugetului: Plăți unice NEIMPOZABILE de până la 4 000 de lei pentru bugetarii cu salarii sub 20 000 de lei
Premierul Tofan îl pune la punct pe socialistul Novac, care cere reducerea accizelor la carburanți de la volanul unui Land Cruiser cu un consum de 20 de litri de motorină: „Ar fi un transfer de bani de la săraci la bogați”
Partidul lui Putin, învingător în alegerile parlamentare din Rusia, potrivit unui exit poll
ULTIMA ORĂ // Maia Sandu le răspunde lui Dodon și acoliților săi, care nu știu decât să o trimită la Putin după „gaze ieftine”: „Rusia a întrerupt în 2022 livrarea de gaze către țara noastră, iar acum se confruntă cu un deficit sever de carburanți”
ANALIZĂ // EȘECUL „Lumii Ruse” în Transnistria. După 30 de ani de PROPAGANDĂ și gaz gratuit, doar 10,8% din locuitori au votat cu partidul lui Putin: „Un singur om din șapte a mers la alegerile rusești”















