Premierul Filip INFIRMĂ: „Nicio persoană nu va primi salarii mai mici. Celor care spun că au primit un salariu mai mic le sugerez să se adreseze contabililor”
1740
Prim-ministrul Pavel Filip susține că noua lege a salarizării prevede salarii mai mari pentru bugetari, iar cazurile semnalate de presă ae fi avut loc din cauza contabililor, care nu ar fi făcut corect calculele. Oficialul a admis, de asemenea, că unele reclamații de acest fel apar fiindcă suntem în plină campanie electorală.
„Suntem în campania electorală și se acutizează mesajele și speculațiile privind noua lege a salarizării. Acesta lege este bună și fără precedent și e menită să facă ordine în sistemul de salarizare. Mii de oameni se bucură, dar vreau să scot în evidență un lucru important. Legea prevede că nicio persoană nu va primi salarii mai mici. Celor care spun că au primit un salariu mai mic le sugerez să se adreseze contabililor. Poate unii special vin cu asemenea speculații. Totuși, vor fi făcute încă o dată calculele și totul va fi plătit”, a declarat astăzi Filip, în debutul ședinței de Guvern.
De asemenea, premierul admite că pot apărea unele probleme, doar spune că acestea vor fi rezolvate foarte curând, eventual prin asumarea de răspundere a Guvernului.
„Este o lege mare, la care s-a lucrat mai bine de un an. Din discuțiile cu cei din educație am înțeles că au apărut unele întrebări, inclusiv cu gradele didactice. Astfel, aprobăm astăzi o hotărâre privind acordarea unui supliment pentru deținerea gradului managerial. Noi vom analiza peste o lună tot ce s-a întâmplat. Vom veni într-o ședință pentru a face modificările necesare ca să eliminăm toate deficiențele. Mă întristează că oamenii nu au răbdare și nu se adresează la contabili, dar preferă să intre pe dimensiunea politică. Practic nu există probleme, dar unde există e vorba de o scăpare a contabililor”, a adăugat Filip.
În acest sens, Executivul a aprobat astăzi o hotărâre care îi vizează pe cei care au grad managerial. Astfel, aproape 1200 de persoane cu funcții de conducere din cadrul instituțiilor de învățământ vor primi sporuri salariale pentru deținerea gradului managerial. Sporul pentru eficiență managerială va fi achitat în funcție de gradul obținut în urma atestărilor profesionale, astfel încât pentru gradul managerial doi, acesta va constitui 300 de lei, pentru gradul managerial unu – 600 de lei și 1000 de lei pentru gradul managerial superior. Costul implementării proiectului pentru anul curent, în instituțiile de învățământ finanțate direct din buget, constituie circa 20,2 milioane de lei.
De asemenea, modificările aprobate de Executiv vizează și cadrele de conducere din instituțiile de învățământ cu autogestiune financiar-economică, și anume cei din învățământul profesional tehnic. Aceștia vor beneficia de majorarea claselor de salarizare, în funcție de gradele manageriale deținute: cu 2 clase succesive pentru gradul managerial doi, cu 4 clase succesive pentru gradul managerial unu și cu 6 clase succesive pentru gradul managerial superior. Implementarea acestei măsuri pentru 140 de cadre de conducere va costa circa 2,5 milioane de lei.
Documentul mai prevede acordarea premiului anual pentru rezultatele activității persoanelor care dețin funcții de demnitate publică și funcționarilor publici din administrația publică locală. Acesta va fi achitat în funcție de veniturile suplimentare obținute de către autoritățile locale în anul bugetar 2018. Cuantumul unui premiu nu va depăși 3 salarii lunare (de funcție) calculate pentru luna noiembrie a anului trecut.
15.01.2026
17:12
510
Republica Moldova accelerează integrarea energetică cu UE: noi piețe de electricitate, interconexiuni cu România și avans major la regenerabile
15.01.2026
15:37
667
Chișinăul cere Tiraspolului ridicarea posturilor neautorizate din raionul Dubăsari pentru a permite aprovizionarea satelor de pe malul stâng al Nistrului
14.01.2026
17:02
819
Investiții de peste 210 MILIOANE de lei în planuri urbanistice generale pentru 293 de localități din țară
14.01.2026
16:51
737
Granturi de milioane de euro pentru eficiența energetică a IMM-urilor din R. Moldova
14.01.2026
14:53
858
Expert în finanțe și guvernanță corporativă, Oleg Bivol preia funcția de secretar de stat la Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării
14.01.2026
13:33
755
Reforma întreprinderilor de stat: Moldova își întărește parteneriatul cu UE pentru modernizarea și administrarea eficientă a activelor publice
14.01.2026
12:27
701
Guvernul reglementează printr-un nou regulament calificarea și evidența instalatorilor de sisteme de energie regenerabilă în Republica Moldova
14.01.2026
12:11
755
Guvernul aprobă Programul de voluntariat internațional în întreprinderi, care va aduce tineri specialiști francezi să facă stagii în Republica Moldova
802
Guvernul introduce regulament sanitar nou pentru igiena și siguranța în toate instituțiile medicale din Republica Moldova
911
Republica Moldova și Germania extind cooperarea în agricultură, dezvoltare rurală și securitate alimentară
15.01.2026
22:32
43
Maia Sandu, de Ziua Culturii: „Cultura ne ține uniți și ne apără identitatea și viitorul”
15.01.2026
20:23
375
Miliardarul Ronald Lauder, prieten vechi al lui Trump, acuzat că şi-a împins protejatul să „cumpere” Groenlanda şi să deschidă calea pentru afaceri cu litiu în Ucraina
15.01.2026
20:20
344
Vreme mai rece și cer senin în Republica Moldova, vineri 16.01.2026
15.01.2026
18:29
448
Trump amenință să trimită armata în Minnesota, invocând Legea insurecției, după violențele dintre ICE și protestatari
15.01.2026
17:26
551
Kremlinul avertizează că fereastra de negociere pentru Kiev se îngustează pe fondul discuțiilor mediate de Washington și Trump
15.01.2026
17:12
483
Republica Moldova accelerează integrarea energetică cu UE: noi piețe de electricitate, interconexiuni cu România și avans major la regenerabile
15.01.2026
16:12
556
Oligarh rus găsit mort în Cipru, pe fondul unui scandal politic și al suspiciunilor de „activitate hibridă”
15.01.2026
16:07
451
Șoferul troleibuzului implicat în accidentul mortal de pe bd. Decebal, trimis în judecată în Chișinău
15.01.2026
16:00
550
VIDEO // Nicușor Dan abordează ideea UNIRII R. Moldova cu România, după ce Maia Sandu a spus că ar vota „DA” la un eventual referendum. „Integrarea în UE, una din căile de a fi împreună”
15.01.2026
15:37
635
Chișinăul cere Tiraspolului ridicarea posturilor neautorizate din raionul Dubăsari pentru a permite aprovizionarea satelor de pe malul stâng al Nistrului
15.01.2026
14:53
478
MEC schimbă din temelii manualele școlare: accent pe calitate, ediții color, versiuni digitale și ghiozdane mai ușoare
15.01.2026
14:49
484
Rusia presează SUA pentru un răspuns la propunerea de prelungire a tratatului nuclear New START
15.01.2026
14:47
476
Kremlinul îi dă dreptate lui Trump: Zelenski „blochează pacea”, în timp ce Rusia lovește din nou Ucraina cu atacuri nocturne
15.01.2026
13:07
600
S-a răzbunat cu foc și plătește cu libertatea: 4 ani de închisoare pentru bărbatul de 61 de ani care a comandat incendierea unui service auto din Chișinău, cu prejudiciu de peste 2 milioane de lei
15.01.2026
12:02
523
Rusia expulzează un diplomat britanic acuzat de spionaj în contextul tensiunilor legate de războiul din Ucraina
15.01.2026
10:48
604
Kazahstanul cere SUA și Europei ajutor pentru protejarea transporturilor de petrol din Marea Neagră după atacurile cu drone
15.01.2026
10:17
679
Ziua NAȚIONALĂ a Culturii: 15 lucruri pe care nu le știai despre Mihai Eminescu - care a fost ultima poezie scrisă și ce a spus marele poet înainte să moară
15.01.2026
10:14
754
Președinta Maia Sandu anunță PRIORITĂȚILE pentru anul 2026 într-o conferință de presă MARATON
15.01.2026
10:09
529
Școlile din întreaga țară marchează Ziua Culturii Naționale și 176 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu prin activități dedicate
15.01.2026
09:27
633
Rusia susține că a cucerit peste 300 km pătrați în Ucraina la început de ianuarie, după ce în 2024 a preluat controlul a 6.640 km pătrați
15.01.2026
09:24
578
SUA suspendă pe termen nelimitat vizele de imigranți pentru Republica Moldova și alte 74 de țări
15.01.2026
08:05
550
Horoscopul zilei 15.01.2026
15.01.2026
06:30
825
Trump dă vina pe Zelenski pentru blocarea păcii în Ucraina și îl absolvă pe Putin de responsabilitate
15.01.2026
02:12
756
SUA suspendă pe termen nelimitat vizele permanente pentru imigranți din 75 de țări, inclusiv Rusia, Iran, Brazilia și Nigeria
14.01.2026
22:39
756
Zelenski decretează starea de urgență în sistemul energetic și cere sprijin occidental pentru a trece iarna sub tirul atacurilor rusești
Adrian Dupu, la întâlnirea cu aleșii locali din Cantemir: „Alegerile europarlamentare din 9 iunie sunt la fel de importante atât pentru România, cât și pentru R. Moldova”
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski
1 MDL
1 EUR
19.90
1 USD
17.09
1 RON
3.91
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40



Inapoi














