08:46:42 20.12.2025
Stiri

Premierul de la București i-a propus spicherului Candu o ședință comună a parlamentelor din cele două state. Răspunsul, în aer

Politică 28.02.2018 10:39 Vizualizări1699
Premierul de la București i-a propus spicherului Candu o ședință comună a parlamentelor din cele două state. Răspunsul, în aer
Premierul de la București, Viorica Dăncilă, care a efectuat, ieri, o vizită oficială la Chișinău, s-a întâlnit și cu președintele Parlamentului, Andrian Candu, căruia i-a propus ca prima ședință comună de guverne, planificată pentru primul semestru al anului curent, să fie completată cu o ședință comună între parlamentele Republicii Moldova și României.

Comunicatul de presă al Parlamentului referitor la această întâlnire nu precizează răspunsul spicherului, dar senatoarea de la București, Iulia Scânteie, declara ieri că Legislativul de la Chișinău a refuzat o astfel de invitație anterior.

„Cu România alături, drumul Republicii Moldova spre UE este mai ușor de parcurs. Dincolo de dispute politice, Republica Moldova și România vor desfășura împreună proiecte frumoase”, a declarat Andrian Candu la întrevederea cu prim-ministrul României Viorica Dăncilă.

Andrian Candu a menționat că Parlamentul Republicii Moldova va oferi sprijin în continuare pentru implementarea proiectelor moldo-române aflate în curs de desfășurare. Este vorba de proiectul de interconectare a Republicii Moldova la piața energetică europeană și asigurarea securității energetice a republicii noastre, proiectul SMURD, susținerea investițiilor românești, inclusiv în domeniul financiar.

La rândul său, Viorica Dăncilă a menționat că România va continua să sprijine Republica Moldova pe calea integrării europene, prin susținerea mai multor proiecte comune. „În anul centenarului și în cel premergător preluării președinției Consiliului UE trebuie să avem mai multe proiecte comune. România a fost și va fi ambasadorul Republicii Moldova la nivel european”, a subliniat prim-ministrul României.
Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
19.12.2025 08:47 704 Horoscopul zilei 19.12.2025

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 19.80 1 USD 16.89 1 RON 3.89 1 RUB 0.21 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare în R. Moldova, pentru cine ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte