PREMIERĂ // Un film românesc, regizat de Radu Jude, a câștigat Globul de Cristal la festivalul de la Karlovy Vary
1221
Facebook
Filmul lui Radu Jude „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari” a câştigat, sâmbătă seară, Marele premiu - Globul de Cristal al Festivalului de Film de la Karlovy Vary, fiind primul lungmetraj românesc care a primit trofeul prestigiosului eveniment din Cehia, potrivit unui comunicat remis AGERPRES.
Filmul regizat de Jude a fost premiat şi cu distincţia „Europa Cinemas Label", creată în 2003 pentru a îmbunătăţi distribuţia şi promovarea filmelor europene în cinematografe, precizează sursa citată.
Cel de-al şaselea lungmetraj al lui Radu Jude a avut premiera mondială la Karlovy Vary, pe 2 iulie.
Juriul internaţional al ediţiei de anul acesta a fost format din regizorul britanic Mark Cousins, actriţa croată Zrinka Cviteić, producătoarea italiană Marta Donzelli, criticul ceh de film Zdeněk Holý şi regizoarea olandeză Nanouk Leopold. În competiţia oficială din care a făcut parte „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari" au fost selectate în total 12 filme.
„Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari" spune povestea realizării unei reconstituiri istorice pentru un spectacol de stradă. (...) Presa de specialitate l-a numit „un semnal de alarmă inteligent" privind populismul, „un interogatoriu provocator, sarcastic şi crucial între trecut şi prezent" şi „o comedie-dramă îndrăzneaţă"", se arată în comunicatul citat.
Filmul îi are în distribuţie pe Ioana Iacob, Alexandru Dabija, Alex Bogdan, Ilinca Manolache, Şerban Pavlu, Ion Rizea, Claudia Ieremia şi Bogdan Cotleţ.
Imaginea este semnată de Marius Panduru (RSC), montajul - de Cătălin Cristuţiu, sunetul - de Jean Umanski, mixajul - de Cristinel Şirli, designul de sunet - de Dana Bunescu, decorurile şi costumele - de Iuliana Vîlsan, iar producător este Ada Solomon.
Marele premiu al festivalului, în valoare de 25.000 de dolari, a fost acordat pentru prima dată în 1948, când a revenit lungmetrajului „The Last Stage" (Polonia), de Wanda Jakubowska.
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
06.08.2026
06:06
06.08.2026
05:06
06.08.2026
04:06
06.08.2026
03:55
06.08.2026
03:40
06.08.2026
01:57
06.08.2026
01:40
06.08.2026
01:20
06.08.2026
00:34
05.08.2026
23:33
05.08.2026
23:08
05.08.2026
22:59
05.08.2026
22:57
05.08.2026
22:27
05.08.2026
21:51
05.08.2026
21:19
05.08.2026
19:39
05.08.2026
19:27
05.08.2026
18:20
05.08.2026
18:16
05.08.2026
17:20
05.08.2026
17:02
05.08.2026
16:36
05.08.2026
16:27
05.08.2026
16:18
Tensiuni în strâmtoarea Ormuz: petrolier raportează două explozii în largul coastelor Omanului
Modelul AI al Meta a accesat internetul și a spart sistemul altei companii în timpul testelor
Trump, confruntare tensionată la Camp David cu şeful Pentagonului pe tema stocurilor critice de rachete şi penuriei de muniţie
Dronă cu Semtex descoperită lângă un avion ucrainean pe aeroportul NATO Leipzig, autorităţile bănuiesc un atac hibrid rusesc
















