PREMIERĂ în România. Un aparat modern de depistare în timp record a CANCERULUI. Ce tipuri poate detecta dispozitivul
1732
Gandul
Un aparat de ultimă generaţie care ajută la depistarea înainte de vreme a trei tipuri de cancer, prin analize medicale, a fost cumpărat de o asociaţie din Prahova, judeţ cu 10.000 pacienţi oncologici înregistraţi. Este primul astfel de aparat din România care se foloseşte strict pentru pacienţi.
Asociatia Pacienţilor Oncologici din România (APOR) a cumpărat aparatul de ultimă generaţie, care ajută la depistarea precoce a cancerului prin analize medicale, cu 60.000 de euro. Aparatul lucrează probele în maximum două ore şi jumătate, faţă de 7-15 zile.
Directorul de marketing al firmei distribuitoare, Ioana Marinescu, a declarat, miercuri, la şedinţa de prezentare a achiziţiei, că aparatul este un adevărat laborator, care are nevoie doar de un asistent care să aşeze proba în lucru.
Marinescu a spus că acesta este primul aparat care se foloseşte strict pentru pacienţi. Un alt aparat există în România la o companie farmaceutică pentru studii clinice.
Orice persoană poate face o astfel de analiză pentru depistarea timpurie a cancerului, cu un bilet de trimitere de la medicul specialist, însă analiza nu este decontată prin Casa de Asigurări şi costă între 600-1.000 de lei.
Preşedintele APOR, Iolanda Gheorghiu, a declarat, la rândul său, că timpul în care sunt determinate rezultatele este foarte scurt.
„Este unica asociaţie din ţară care beneficiază de un aparat ce poate determina, în timp foarte scurt, 2 ore sau 2 ore şi jumătate, modificări genetice pe afecţiuni oncologice. Este cea mai mare realizare pentru un ONG sau asociaţie de pacienţi. Este esenţial. Ţinând cont că numărul de persoane cu cancer este în creştere de la an la an, era necesar un astfel de aparat care vine în a depista din timp o formă de cancer pentru a acorda omului posibilitatea să rezolve, să vindece, să încetinească evoluţia. Se poate supravieţui, se poate trăi ani de zile în altă ţară europeană pentru că se foloseşte mult această formă de depistare precoce, acum vrem să facem şi noi. Pot beneficia de această analiză persoanele care au avut în familie pe cineva cu o formă de cancer şi se ştie că genetic se poate transmite. Nu mai este nevoie să fie tumoră pentru a merge la doctor. Poţi câştiga timp. Asta face apartul, îţi permite să câştigi timp”, a declarat Gheorghiu, citată de Gândul.
Aparatul este, de asemenea, singurul care lucrează în afară de biopsie solidă şi biopsie lichidă. Are capacitatea de a determina din sânge modificările ADN-ului mutant pentru 3 tipuri de cancer: colorectal, pulmonar şi de piele.
În Prahova sunt 10.000 pacienţi oncologici înregistraţi.
22.03.2026
21:51
480
Startupul american Cursor își recunoaște noul model de programare ca fiind construit pe baza Kimi 2.5 de la chinezii Moonshot AI
22.03.2026
19:05
891
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 23–29 martie 2026
22.03.2026
17:41
606
Startupul Delve, acuzat că ar fi mințit sute de clienți despre respectarea GDPR și HIPAA, folosind „dovezi fabricate” și auditări formale
22.03.2026
14:17
718
În culisele laboratorului Trainium al Amazon: cipul care provoacă dominația Nvidia și atrage OpenAI, Anthropic și Apple
22.03.2026
09:32
728
Tokenii de AI, noul „al patrulea pilon” al compensației pentru ingineri sau doar o cheltuială mascată pentru companii?
783
Robotul culegător de căpșuni de la Universitatea din Essex, premiat la nivel național pentru inovație în agricultură
22.03.2026
08:35
740
Horoscopul zilei 22.03.2026
878
TikTok închide 20 de conturi cu influenceri virtuali de femei de culoare hiper-sexualizate, după o investigație BBC
1004
Disney anulează în ultimul moment noul sezon „The Bachelorette” după apariția imaginilor cu violența domestică a lui Taylor Frankie Paul
21.03.2026
20:49
820
Cer mohorât, fără ploi, în Republica Moldova – duminică, 22 martie 2026
22.03.2026
21:51
479
Startupul american Cursor își recunoaște noul model de programare ca fiind construit pe baza Kimi 2.5 de la chinezii Moonshot AI
22.03.2026
19:05
887
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 23–29 martie 2026
22.03.2026
17:41
604
Startupul Delve, acuzat că ar fi mințit sute de clienți despre respectarea GDPR și HIPAA, folosind „dovezi fabricate” și auditări formale
22.03.2026
14:17
716
În culisele laboratorului Trainium al Amazon: cipul care provoacă dominația Nvidia și atrage OpenAI, Anthropic și Apple
22.03.2026
09:32
727
Tokenii de AI, noul „al patrulea pilon” al compensației pentru ingineri sau doar o cheltuială mascată pentru companii?
782
Robotul culegător de căpșuni de la Universitatea din Essex, premiat la nivel național pentru inovație în agricultură
22.03.2026
08:35
739
Horoscopul zilei 22.03.2026
877
TikTok închide 20 de conturi cu influenceri virtuali de femei de culoare hiper-sexualizate, după o investigație BBC
1003
Disney anulează în ultimul moment noul sezon „The Bachelorette” după apariția imaginilor cu violența domestică a lui Taylor Frankie Paul
21.03.2026
20:49
819
Cer mohorât, fără ploi, în Republica Moldova – duminică, 22 martie 2026
21.03.2026
16:48
985
Revoluția energiei de fuziune: cum funcționează „puterea stelelor” și ce startup-uri vor să o aducă în rețea
21.03.2026
14:57
936
Cei mai buni 186 de elevi biologi din țară, în competiție la Universitatea de Stat din Moldova
21.03.2026
12:09
1116
Olimpiada Republicană de Biologie transformă Universitatea de Stat din Moldova în centru al excelenței pentru 186 de tineri pasionați de științele naturii
1008
Riscurile rețelelor sociale depășesc beneficiile pentru copiii sub 16 ani, avertizează o militantă pentru drepturile copilului din Jersey
21.03.2026
09:58
1246
Maia Sandu avertizează asupra „războiului cognitiv” în Europa: viitorul democrației depinde de protejarea gândirii libere
951
Artiștii contra algoritmilor: de ce galeriile de artă nu pot supraviețui fără creație umană
21.03.2026
08:19
998
Horoscopul zilei 21.03.2026
21.03.2026
04:32
1150
Anthropic acuză Pentagonul de neadevăruri și represalii politice după ruperea contractului de AI anunțată de Trump
21.03.2026
02:45
1219
Juriu din California: Elon Musk a indus în eroare investitorii Twitter pentru a forța ieftinirea achiziției de 44 de miliarde de dolari
20.03.2026
23:29
1090
Microsoft reduce prezența Copilot AI în Windows 11 după feedbackul utilizatorilor
20.03.2026
21:01
1009
Cer tot mai acoperit și răcire ușoară în Republica Moldova, sâmbătă 21.03.2026
1093
Gigantul financiar Hargreaves Lansdown anunță că a rezolvat problemele IT care au blocat accesul a mii de clienți
20.03.2026
19:41
1113
SUA acuză guvernul iranian că orchestrează gruparea de hackeri Handala, responsabilă de atacul cibernetic asupra companiei Stryker
20.03.2026
19:29
1144
Jeff Bezos mută centrele de date în orbită: Blue Origin cere aprobarea SUA pentru o rețea de peste 50.000 de sateliți în spațiu
20.03.2026
19:12
1073
Trump vrea control federal total asupra legislației AI și mută responsabilitatea pentru siguranța copiilor pe umerii părinților
Startupul american Cursor își recunoaște noul model de programare ca fiind construit pe baza Kimi 2.5 de la chinezii Moonshot AI
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 23–29 martie 2026
Startupul Delve, acuzat că ar fi mințit sute de clienți despre respectarea GDPR și HIPAA, folosind „dovezi fabricate” și auditări formale
În culisele laboratorului Trainium al Amazon: cipul care provoacă dominația Nvidia și atrage OpenAI, Anthropic și Apple
1 MDL
1 EUR
20.15
1 USD
17.41
1 RON
3.95
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40

Inapoi














