Povestea Marianei Eșanu-Cherdivara, singura sportivă de lupte libere feminine din R. Moldova care a participat la Jocurile Olimpice de la Rio
4095
UN Women Moldova
Sportiva Mariana Eșanu-Cherdivara, 25 ani, este triplă campioană europeană, dublă campioană mondială și singura sportivă de lupte libere feminine din R. Moldova care a participat la Jocurile Olimpice de la Rio din 2016.
„Eu am știut că pot să ajung pe culmile succesului și să am rezultate frumoase. Sunt mândră de ele, deoarece nu oricine poate să le obțină. Am ajuns să fac lupte libere feminine când am văzut un anunț despre deschiderea unei săli de lupte la noi în sat. Atunci m-am gândit: „Vai de mine, vreau și eu”. Fratele meu mai mic a mers primul la lupte și, văzând că el are ocupație, îi ziceam tatălui meu că vreau și eu să mă antrenez, la care el îmi spune: „Dacă nu sunt fete acolo, unde să te duci tu?”.
Ulterior, antrenorul a anunțat că primesc și fete la antrenamente și când am ajuns în sala sportivă eram deja vreo 20 de fete. Dintre toate, eu sunt singura care am ajuns la o astfel de performanță pe care o am acum. Și cum la sate posibilitățile sunt mai mici, am mers la Călărași, unde l-am întâlnit pe antrenorul meu, datorită căruia am ajuns la rezultatele actuale.
Când mă antrenam cu băieții, ei deseori erau nemulțumiți că eu eram cea care câștiga. „Cum să câștige o fată?,” se întrebau ei. Am mai avut și momente când băieții plângeau din cauză că eu câștigam.
După ce am călcat prima dată salteaua la sala sportivă din Călărași, peste jumătate de an am mers la Campionatul European, unde eu, neștiind ce presupune aceasta și neavând nicio emoție, am luat primul loc la cadeți, la vârsta de 15 ani.
Toți se mirau și îl întrebau antrenorul meu: „De unde ați luat-o?!”, la care el a răspuns: „Această sportivă știe ce înseamnă greutățile”. Mergând mai departe, am obținut locul întâi și titlul de campioană europeană la juniori, la o vârsta deja mai mare. Anul următor iarăși am obținut locul întâi. Atunci mulți vorbeau că poate întâmplător am câștigat. A treia oară am obținut din nou locul întâi la juniori și am demonstrat că eu pot.
Apoi am mers la Campionatul Mondial, care a avut loc la București, în 2011. Deși eram traumată la spate, nu puteam să ratez această șansă. Antrenorul meu m-a întrebat dacă mergem, iar eu am zis ferm că o să merg, indiferent dacă o să ajung să lupt sau nu. Atunci am rămas șocată de felul cum am luptat, nu am simțit dureri și am adus un rezultat atât de mare - locul doi la acest campionat mondial.
O altă realizare de-a mea a fost participarea la Jocurile Olimpice de la Rio în 2016, unde am fost singura participantă la lupte libere feminine din Republica Moldova și am obținut un rezultat foarte bun. M-am ales cu locul 11 din 22 cei mai buni sportivi din lume. A fost un rezultat nici prea mare, nici prea mic pentru mine. Dar acesta a fost visul meu de mic copil, să particip la olimpiadă și iată că visul meu s-a realizat!
Totuși au fost două momente în viața mea, pe care nu le voi uita vreodată. Primul a fost când am mers la un campionat în Ungaria. Pe atunci nu știam că port sub inima mea încă o inimă. Când luptam - simțeam că parcă sunt mai puternică, mă simțeam mai plină de energie. Apoi, când am revenit acasă și a trecut jumătate de lună, am aflat că sunt însărcinată. Aveam emoții foarte mari și nu știam cum să anunț antrenorul, dar el a avut, într-un final, o reacție foarte pozitivă. Tot el mi-a zis că voi reuși să am grijă de copil și să mă întorc în sport și că voi învăța să le combin.
Al doilea caz s-a întâmplat recent, în 2017. M-am gândit să iau o pauză de la sport și i-am zis soțului că este timpul să vină frățiorul fiicei noastre Andreea, pentru că eu îmi doresc să ajung și la Olimpiada de la Tokyo, din 2020. După câteva încercări eșuate, am decis să mă întorc la lupte, pentru că pierdeam timpul. Două luni m-am antrenat și am mers la Campionatul European de Seniori. Mă simțeam foarte bine, aveam energie, mă simțeam plină de speranțe și am obținut locul doi, unul dintre cele mai importante rezultate din cariera mea de sportivă. Când m-am întors acasă, peste două - trei zile am aflat că Mihăiță bate la ușă. Iarăși, nu știam că luptam în timp ce eram însărcinată. Îmi zic: „Doamne, ce viață am, pe amândoi i-am purtat sub inimă, în timp ce luptam. Frate-meu mi-a zis atunci că nu am luptat corect, că eram „doi contra la unul”.

În Republica Moldova nu este foarte ușor să aduci un rezultat mare, pentru că este nevoie de resurse pentru echipament, vitamine, cantonamente, pregătiri, dar asta reprezintă necesarul care să te aducă la un rezultat dorit. Totuși, eu nu m-am plâns niciodată că nu am avut susținere sau încurajare. Prietenii, familia și antrenorul m-au susținut mereu și mi-au zis că pot, că voi deveni ceea ce îmi doresc.
Îmi doresc în viitorul apropiat să îl văd pe cel mic la un anișor, ca să stau liniștită atunci când merg în deplasări la competiții. Dar, nu în ultimul rând, îmi doresc să particip la încă o olimpiadă, mă refer la cea de la Tokyo, din 2020. Chiar dacă multe din visurile mele s-au realizat, eu tot tind spre ceva mai mult. Sunt fericită că sunt ceea ce sunt la momentul actual”.
Text de Marina Vatav, UN Women Moldova
25.05.2026
14:03
1184
GALERIE FOTO // Centrul Național de Tenis din Satul German, inaugurat oficial printr-un eveniment ISTORIC pentru sportul moldovenesc
24.05.2026
14:10
1368
Clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume în 2026: Singapore domină topul, iar România și Bulgaria depășesc Statele Unite în libertatea de călătorie
21.05.2026
14:23
1658
România, în fruntea clasamentului inflației: Europa de Sud-Est devine focarul scumpirilor la început de 2026
30.04.2026
11:57
5122
VIDEO // Marii campioni ai tenisului MONDIAL Simona Halep și Juan Martin del Potro vin la Chișinău
23.04.2026
21:47
3802
Halterofilul Marin Robu cucerește AURUL european și stabilește un nou record continental
21.04.2026
20:45
3663
Argint ca și AURUL pentru R. Moldova! Vitalie Eriomenco, pe podiumul Campionatului European de la Tirana
07.04.2026
21:07
6291
ULTIMA ORĂ // Doliu în fotbalul MONDIAL. Cel mai titrat antrenor român din toate timpurile, Mircea Lucescu, a decedat la vârsta de 80 de ani și opt luni. Cine a fost IL Luce și ce moștenire lasă în urmă
01.04.2026
11:44
5594
Vezi componența celor 12 grupe de la Cupa Mondială 2026, după ultimele meciuri de baraj
11.03.2026
21:16
8057
ULTIMA ORĂ // O nouă MEDALIE pentru R. Moldova. Luptătorul Alexandru Borș a cucerit medalia de bronz la Campionatul European U-23 din Serbia
10.03.2026
21:18
6728
ULTIMA ORĂ // Stăpânul saltelei Alexandr Gaidarlî a ,,îngenuncheat" Rusia în marea finală și aduce AURUL European la Chișinău!
26.05.2026
20:40
206
Ploaie de vară și temperaturi în creștere marți, 27 mai 2026 în Republica Moldova
26.05.2026
19:22
370
Securitatea energetică a R. Moldova, analizată la Consiliul Național de Securitate. Ce decizii au fost luate
26.05.2026
18:56
389
Chișinăul își lărgește centura: proiectul de modernizare a drumului M2, dezbătut în consultări publice
26.05.2026
18:08
436
Colegiul moldo-turc din Comrat, blocat de autoritățile locale, deși Ministerul Educației anunță că a îndeplinit toate procedurile pentru deschidere
26.05.2026
17:20
416
MEC selectează profesori pentru Programul KLIC 2026 de formare internațională în tehnologii digitale și inteligență artificială
26.05.2026
16:00
501
Reforma „Restart în educație”: școlile trec în subordinea noilor Agenții Teritoriale pentru Educație
26.05.2026
15:02
566
Sisteme moderne de canalizare la Gălești, Căpriana și Scoreni, realizate cu sprijinul Uniunii Europene
26.05.2026
14:00
870
VIDEO // Lecții de politică externă la Minsk: Lukașenko a DICTAT vectorul de dezvoltare al R. Moldova, iar Igor Dodon a notat cuminte ca un elev ascultător: „Nimeni nu ne așteaptă nicăieri...”
26.05.2026
12:26
592
Moldova, lăudată la Conferința Regională INTERPOL pentru implementarea rapidă a sistemului securizat NEXUS
26.05.2026
12:21
912
DOC // Traian Băsescu a redobândit cetățenia R. Moldova. Maia Sandu: „De azi sunteți nu doar fratele nostru, ci și concetățeanul nostru”
26.05.2026
11:44
1086
Ministrul Dan Perciun anunță SCHIMBĂRI majore din septembrie – note obligatorii în clasa a IV-a, centre de examen la gimnaziu, burse RECORD și salarii majorate pentru profesori
26.05.2026
10:19
887
ALERTĂ // Situație critică la Bularda și Hârbovăț: Digurile sunt în pericol de cedare, zeci de case ar putea fi evacuate. IGSU a amenajat o tabără de câmp
26.05.2026
09:25
1289
Cutremur în sistemul penitenciar din R. Moldova. Zeci de percheziții în dosarul „Amnistia”. Condamnați pe viață, eliberați ilegal prin mită
26.05.2026
07:59
579
Horoscopul zilei 26.05.2026
25.05.2026
20:45
740
Vreme mai stabilă și fără ploi în Republica Moldova, marți, 26 mai 2026
25.05.2026
20:07
961
Maia Sandu convoacă de URGENȚĂ Consiliul Național de Securitate pentru a discuta securitatea energetică a R. Moldova
932
Oamenii de știință pregătesc roiuri de „drone păpădie” pentru a explora tunelurile de lavă de pe Marte și viitoarele baze subterane ale omenirii
25.05.2026
18:52
767
Papa Leon al XIV-lea avertizează: inteligența artificială amplifică puterea elitelor și amenință democrația
25.05.2026
18:24
993
Maia Sandu retrage cetățenia pentru cinci ofițeri MGB subordonați Federației Ruse
25.05.2026
18:11
873
Integrarea europeană schimbă regulile jocului pentru economia Moldovei: acorduri comerciale revizuite și noi șanse pe piețele UE
845
Medicii trag un semnal de alarmă: multe boli tiroidiene rămân nediagnosticate, nou ghid pentru cancerul tiroidian diferentiat în România
25.05.2026
17:42
727
Campionatul Gastronomic pentru Juniori, ediția a X-a: 90 de tineri își etalează talentul culinar în fața experților HoReCa
828
Papa Leon cere reguli dure pentru inteligența artificială în război: deciziile de viață și de moarte trebuie să rămână la oameni
25.05.2026
16:32
654
Peste 53 de milioane de lei, aprobate de AIPA pentru investiții în agricultură și mediul rural
25.05.2026
16:13
650
Tinerii descoperă agricultura viitorului la târgul „Viitorul e AgriCOOL” de la Căușeni
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
20.18
1 USD
17.33
1 RON
3.85
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39




Inapoi














