Poveste emoţionantă spusă de Ana-Maria Popescu, după ce a câştigat aurul olimpic: „O să vă zic ceva ce nu ar trebui spus...”

Ana-Maria Popescu, proaspăt medaliată cu aur la Jocurile Olimpice alături de echipa de spadă a României, a explicat cât de greu a fost drumul până la această performanţă. Sportiva în vârstă de 31 de ani spune că i-a fost foarte greu să revină după dezamăgirea de la JO 2012, dar şi după eşecul de la individual de la această ediţie a Jocurilor Olimpice, scrie prosport.ro.

Fetele din echipa de spadă a României au adus prima medalie la Jocurile Olimpice 2014. Şi ce medalie. Ana-Maria Popescu, Simona Pop, Simona Gherman şi Loredana Dinu au câştigat aurul olimpic, după ce au trecut în finală de China - fostă campioană olimpică - şi după ce pe traseu le-a eliminat pe SUA şi Rusia. A fost un traseu fabulos pentru fetele noastre, cu evoluţii senzaţionale.

Într-o postare pe contul său de Facebook, Ana-Maria Popescu a povestit cât de greu a fost drumul până la această performanţă istorică. Sportiva în vârstă de 31 de ani spune că s-a adunat extrem de greu după eşecul de la Jocurile Olimpice din 2012, când echipa de spadă a fost eliminată surprinzător în sferturi. Aproape la fel de dificil i-a fost să-şi revină şi după eliminarea de la individual, la această ediţie a Jocurilor Olimpice, când a pierdut în optimi în faţa lui Choi Injeong.

„Somnul este un lux și înainte, și după competiție!

După câte emoții am trăit azi, ar fi trebuit să fiu în al treilea vis la ora acesta... Apropo, bună dimineața celor de acasă!
Zi ușoară și frumoasă 😊

Și acum o să vă spun ceva ce nu ar trebui spus, ceva ce (probabil) ar trebui să rămână 'inside' și doar sportivii să știe...

Cum se simte viața înainte de JO, după ce ai ratat finala individuală și ce surprize te așteaptă după!

O să încep cu începutul și acesta va fi un post fooooarte lung... (să nu ziceți că nu v-am avertizat :) )

Am plecat la drum la final de 2012 cu un sac greu în spate, putem să-l numim Londra.
M-am trezit într-o echipă nouă, cu un nou antrenor și cu toate 'siguranțele sărite'.
Au fost zile când mergeam la sala ca să le ajut pe fete...
Habar nu aveam ce mai caut și care mai e rostul meu.
Cu toate acestea, am avut un an 2013 de excepție atât individual, cât și în proba pe echipe. Un 'tupeu' fantastic să credem la fiecare competiție pe echipe că locul nostru este în primele 4 din clasament. Eram doar eu și Simona Pop, mezina de astăzi, în acea echipă.
În 2014, am pornit la fel de hotărâte și culmea, ne-a ieșit din nou. Primisem, ce-i drept, întăriri. Simona Gherman.
2015 a venit parca prea repede și nu știam cum să-i facem față! Campionat European, Jocuri Europene, Campionat Mondial... toate se întâmplau în mai puțin de 2 luni...
Nu mai fusesem niciodată puse în această postură... nu știam cum vom trece peste, dar în suflet era speranța aceea pur românească 'o scoatem cumva la capat'. Și am reușit să îndeplinim obiectivele la toate cele trei competiții!

Dar cel mai important a fost locul doi la CM, unde am 'înfrânt' în finala disputată împotriva Chinei, dar care ne-a asigurat prezența la Rio.

Calculele erau pe hartie, dar după ce o viață întreagă ai fost nevoit să alergi după rezultate și confirmări, mai poți lasă garda jos?!
Chiar și în momentul în care 'jocurile erau făcute', noi încă aveam tabele și adunam/scădeam puncte!

Tragem linie și ajungem în 2016

Azi o clasare pe podium, 'mâine' eliminate în primul tur... nici noi nu mai știm unde suntem, dar ne menținem poziția în clasamentul mondial.

Vine CE. Torun. Polonia. Finala românească în proba individuală. Deja ne aducem aminte de Londra...
La echipe cucerim bronzul și ne întoarcem acasă cu acea teamă 'oare se poate de doua ori la fel?'

Avem un cantonament de trei săptămâni în Poiana Brașov. Avem norocul că mai există copii (și le spun copii pentru că vârstă mă dezavantajează) pasionați! Ei sunt parte din această echipă olimpică!
Nu am folosit ultimele metode de antrenament, cu siguranță nici cele mai performante, dar au făcut cât toate la un loc și pentru asta, le MULTUMESC!

Plecam spre Rio fără promisiuni, dar bagajul era tot plin de speranță.
Cu aproape două săptămâni înainte de proba individuală, ne trezim la Rio, în Satul Olimpic. Parcă închiși și izolați de tot ce înseamnă lumea exterioară.
Oriunde întorci privirea, sigur găsești o față sobră care-şi calculează în minte ultimele detalii înainte de concurs. Pe bune, nu e ca-n filme, nu-i chiar cea mai plăcută priveliște, emoțiile zburdă libere pretutindeni...

Noi ne vedem de programul clasic- mic dejun- antrenament- pranz- odihna- antrenament- cina- odihnă și reluam. Zici că nici nu am părăsit Poiana Brașov.

Ajungem în 'ziua cea mare'... care nu a fost chiar atât de mare. Speram mai mult, așteptăm mai mult, dar destinul avea o surpriză!

Dezamăgire, neputință, explicații și analize. Toate în van. Nimic nu aducea înapoi șansa ratată.
Ca să fiu sigură că pun sare pe rană, am răsfoit ziarele online și am citit toate comentariile. Acum, că a ieșit, n-aş zice că a fost chiar o greșeală. Multumesc pentru criticile constructive, jignirile... mă abțin!

Dar știam că mai există o șansă. Chiar putea Londra să se facă simțită și la Rio?

Încă 5 zile de chin. Ce detalii să mai pui la punct când picioarele îți sunt de gelatină și mâna parcă te întreabă 'ce să fac cu bățul ăsta?'
Serios?! Parcă uitasem tot ce am învățat în 20 de ani. Acțiuni simple fără a aprinde un bec. Dezastru. Eu asta am simțit la ultimele antrenamente.
Mi-am înghițit cuvintele și bine am făcut.

Echipa era pe picioare proprii, era pregătită și hotărâtă. Avea să fie, probabil, ultima zi de competiție pentru această echipă... o echipa cu rezultate frumoase, dar fără medalia care contează cu adevărat! Cea olimpică!

Ceea ce s-a întâmplat în competiția pe echipe rămâne în istorie. Că am surclasat echipe precum USA, Rusia sau China contează mai puțin pentru noi și mai mult pentru alții!

Un singur lucru m-a impresionat. Galeria! Să auzi o sală întreagă incurajându-te?! WAW! Asta nu se întâmplă des in filmul nostru și este uimitor când ți se întâmplă ție. MULȚUMIM ❤

Pentru noi contează că am ieșit din scenă de pe prima treaptă a podiumului și pentru asta, pe toți cei ce se simt 'vinovați' îi rog să-mi accepte mulțumirile!

Iar pe voi, cei care ați trăit emoțiile alături de noi, Vă îmbrățișez cu drag!

P.S. Și vedeți pe unde umblă moș Ene, va rog 😊

P.S.S mă scuzați, JO nu s-au terminat. Încă mai sunt medalii de câștigat! Nu vă imaginați cât contează energia Bună de acasă! Fiți alături de sportivii români până la capat!”, a fost mesajul postat de Ana-Maria Popescu pe contul său de Facebook.