Porțile cu povești

Măiestrie // Un bărbat din satul Bubuieci, municipiul Chișinău, pictează porți

De mic era pasionat de pictură. Nu avea nici zece ani când frecventa cercul de pictură și spera că va ajunge să-și facă mândri părinții de lucrările lui. A ajuns și această zi. Iar pentru a le aminti și mai mult de măiestria lui, Boris Duca din comuna Bubuieci, municipiul Chișinău, le-a pictat și acestora poarta. Totodată, ca să nu-i supere pe socri, le-a adus și acestora în ogradă o pictură.

Două săptămâni de muncă asiduă

Pentru a realiza o astfel de lucrare, pictorul are nevoie de aproape două săptămâni de muncă, iar dacă ar fi să țină toată ziua pensula în mână, o „dă gata” într-o săptămână.

„Totul depinde cât de complicat este desenul și de mărimea porții. Pictatul este o îndeletnicire a mea și îmi oferă liniște”, ne spune Boris.

Nu pictează pentru bani, deși nu s-ar da în lături să fie și plătit. „Mulți săteni mi-au admirat desenele, dar prea puțini s-au oferit să-mi solicite să le pictez și lor porțile. Își dau seama că o astfel de lucrare costă scump și cum în R. Moldova e sărăcie, cred că ultimul ban pe care l-ar da cineva ar fi pentru artă”, susține pictorul din Bubuieci.

„În R. Moldova prea puțini bani faci din cultură”

A absolvit școala de pictură și sculptură, dar salariul mic pe care îl primea l-a motivat să-și găsească un loc de muncă mai bine plătit. „În R. Moldova prea puțini bani faci din cultură și, chiar dacă îi faci, vin cam greu”, zâmbește tânărul care are în palmares picturi, sculpturi din piatră și lemn.

A predat pictura în cadrul mai multor cercuri de pictură de la câteva școli, dar salariul mizer pe care îl primea abia de-i ajungea să se întrețină. „Iubesc foarte mult copiii și anume ei m-au motivat să încerc să merg și să le ofer lecții de pictură și sculptură. Dar, trebuie să recunosc, salariul pe care îl primeam nu-mi permitea să profesez mult ceea ce-mi plăcea. Căutam un serviciu care să mă ajute să-mi întrețin familia. Sunt tată a doi copii și aveam nevoie de bani ca să-mi cresc fetițele, așa că am ales să-mi caut un loc de muncă mai bine plătit. Sculptam în piatră la o firmă din Chișinău. Ghinion – situația din țară a făcut ca aceasta să dea faliment și am rămas fără lucru”, se plânge tânărul.

Și cum în R. Moldova este cam dificil să-și găsească un loc de muncă în domeniu, Boris este în căutarea unuia care să-i ofere o șansă și să profeseze munca care îi place, dar și familia s-o întrețină. Are solicitări de peste hotarele țării, dar mai zăbovește. Poate se iscă ceva la baștină.

Talent moștenit de la tata

Bucuria cea mare a meșterului sunt cele două copile care, deși sunt încă mici, pare să-i moștenească talentul. „Fiica cea mică modelează din plastilină tot felul de figurine, animăluțe, gâze. Mă mir ce iese din mâinile ei. Este mult mai talentată la vârsta de 7 ani câți îi are decât eram eu la această vârstă. Tot îmi zice: Hai, tată, când mă înveți să sculptez în lemn? Îi spun că e mică și vom încerca atunci când se va face mai mare. Fiica cea mai mare este pasionată de pictură, doar că e un pic mai modernă, la calculator le face”, zâmbește Boris Duca.

Nu se plânge de greul prin care trece și nici din R. Moldova nu vrea să plece. Mai speră că vremea se va schimba și vom trăi altfel. „Soția este plecată la muncă în Italia. Este greu aici, dar și să mă duc acolo nu doresc. Cine ne așteaptă acolo?”, întreabă bărbatul.