Stiri

VIDEO Poroşenko AVERTIZEAZĂ: „Rusia ar putea ocupa nu numai Kievul, ci şi Bucureştiul"

Știri 06.09.2014 16:38 Vizualizări1901

Preşedintele ucrainean, Petro Poroşenko, a avertizat, într-un interviu acordat BBC, citat de Mediafax, că Rusia ar putea ocupa nu numai Kievul, ci şi "Varşovia, Riga, Tallinn, Bucureşti sau alte oraşe", în cazul în care comunitatea internaţională nu se solidarizează cu Ucraina.

Referindu-se la declaraţia preşedintelui rus, Vladimir Putin, care într-o discuţie cu şeful în exerciţiu al Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a afirmat: "Pot să iau Kievul în două săptămâni, dacă vreau", jurnalistul Stephen Sackur a subliniat că mesajul transmis de acesta este că Rusia are cărţile în mâini, ceea ce nu este cazul Ucrainei.

"Rusia are 1 200 000 de militari, are una dintre cele mai moderne armate şi arme din lume. Iar în această logică, la fel cum Rusia poate lua Kievul, Rusia poate lua Vilnius, Riga, Tallinn, Bucureşti sau orice alt oraş dacă nu vom fi uniţi, dacă lumea întreagă nu va demonstra solidaritate cu Ucraina, dacă vom permite ca situaţia actuală să fie tratată în acest fel", a declarat Poroşenko, în cadrul emisiunii HARDtalk's a jurnalistului Stephen Sackur.

El a afirmat, de asemenea, că face tot posibilul pentru restabilirea păcii în Ucraina, adăugând că o continuare a conflictului ar duce la o "catastrofă umanitară".

Totodată, întrebat dacă este adevărat că "unele ţări membre NATO au promis Ucrainei armament de mare precizie", Poroşenko a confirmat dar a refuzat să le numească. "Este o informaţie confidenţială", a afirmat el.

"Aş spune că este prima dată când Ucrainei i s-au oferit arme moderne pentru a-şi proteja teritoriul şi ar trebui să înţelegeţi că nu este vorba despre câştigarea acestui război, ci mai degrabă despre dezvoltarea unui sistem de securitate european", a explicat el.

Ţările membre ale Alianţei Nord-Atlantice au promis vineri, în urma summitului de la Newport, să menţină "o prezenţă continuă" în Europa de Est, o regiune în care atitudinea Rusiei provoacă îngrijorare, şi anume prin crearea unei forţe de reacţie rapidă capabile să se mobilizeze în câteva zile.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
Horoscopul zilei 31.07.2026 31.07.2026 13:03 401 Horoscopul zilei 31.07.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.11 1 USD 17.53 1 RON 3.84 1 RUB 0.22 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri