Polițiștii de frontieră, distinși la 35 de ani de la proclamarea Independenței Republicii Moldova
1022
În ajunul Zilei Independenței Republicii Moldova, la Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a avut loc un ceremonial solemn, dedicat marcării a 35 de ani de la proclamarea Independenței țării.
Manifestarea a început cu intonarea Imnului de Stat al Republicii Moldova. A urmat introducerea Drapelului de luptă al Poliției de Frontieră, simbol al onoarei, al demnității și al devotamentului față de serviciu.
Cu acest prilej, șeful IGPF, Ruslan Galușca, a adresat un mesaj de felicitare întregului efectiv. El a exprimat aprecierea pentru profesionalismul, responsabilitatea și implicarea de care polițiștii de frontieră dau dovadă în îndeplinirea misiunilor încredințate.
În cadrul ceremoniei, mai mulți angajați ai Poliției de Frontieră au fost menționați și decorați cu distincții. Aceasta a avut loc în semn de recunoștință pentru rezultatele obținute și pentru contribuția importantă adusă la activitatea instituției.
Totodată, recunoașterea meritelor profesionale ale colegilor a fost reliefată și în cadrul manifestației solemne organizate de Ministerul Afacerilor Interne, consacrată celei de-a XXXV-a aniversări de la proclamarea Independenței Republicii Moldova și sărbătorii „Limba Noastră cea Română”. Cu această ocazie, angajați ai sistemului afacerilor interne, inclusiv politisti de frontieră, au fost menționați pentru activitatea desfășurată. Unor colegi le-au fost acordate grade speciale.
Împreună, cele două evenimente au oferit un prilej de apreciere a celor care contribuie zi de zi, prin profesionalism și responsabilitate, la siguranța frontierei și la buna funcționare a instituției respective.
17.10.2026
23:23
17.10.2026
20:00
17.10.2026
19:49
17.10.2026
19:15
17.10.2026
18:45
17.10.2026
17:11
17.10.2026
12:55
17.10.2026
11:03
17.10.2026
11:01
17.10.2026
09:48
17.10.2026
21:14
17.10.2026
20:23
17.10.2026
20:09
17.10.2026
20:00
17.10.2026
19:49
17.10.2026
19:15
17.10.2026
18:45
17.10.2026
17:11
17.10.2026
12:55
17.10.2026
11:03
17.10.2026
11:01
17.10.2026
09:48
17.10.2026
08:57
17.10.2026
07:36
17.10.2026
01:45
17.10.2026
00:36
16.10.2026
23:28
16.10.2026
22:30
16.10.2026
22:28
16.10.2026
21:40
16.10.2026
20:40
16.10.2026
20:21
16.10.2026
20:18
16.10.2026
19:55
16.10.2026
19:33
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia
Igor Grosu, lecție de DEMNITATE pentru Ion Ceban: „A făcut o declarație HALUCINANTĂ, antinațională. Când Rusia ne amenință, Ceban e de acord, iar când Moldova vrea să-și apere securitatea, el face spume la gură”
Trump anunță că Rusia va livra imediat milioane de tone de motorină pentru SUA și piețele mondiale, după discuțiile cu Putin
















