PLDM propune ȘASE candidați NOI în primii zece incluși în lista electorală
4851
Lista electorală a Partidului Liberal Democrat din Moldova pentru alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014 conține șase nume noi în primii zece candidați față de cea de la alegerile de acum patru ani.
În primii zece candidați au rămas liderul PLDM, Vlad Filat, pe locul întâi în ambele liste, premierul Iurie Leancă, numărul doi acum, față de locul cinci pe care îl ocupa în 2010, vicespicherul Liliana Palihovici, urcată pe locul trei, cu o poziție mai sus față de acum patru ani, precum și rectorul Academiei de Studii Economice, Grigore Belostecinic, acum pe locul șapte, cu o poziție mai jos față de 2010.
În locul lui Alexandru Tănase, Mihai Godea, Vladimir Hotineanu, Nicolae Juravschi, Iurie Țap și Liliei Bolocan, care în 2010 erau printre primii zece candidați ai PLDM, astăzi le-au luat locul ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Natalia Gherman (locul 4), ministrul Educației, Maia Sandu (locul 5), șeful fracțiunii parlamentare a PLDM, Valeriu Streleț (locul 6), vicepreședintele PLDM, Vadim Pistrinciuc (locul 8), vicepremierul pentru Reintegrare, Eugen Carpov (locul 9), și rectorul Academiei de Administrare Publică, Oleg Balan (locul 10).
Spre deosebire de Tănase, Godea și Bolocan, ceilalți trei candidați – Hotineanu, Juravschi și Țap – sunt prezenți și astăzi în lista electorală a PLDM pe locurile 14, 23 și, respectiv, 16.
În lista electorală actuală a PLDM nu se regăsesc, față de 2010, deputații Veaceslav Ioniță, Simion Furdui și Ion Butmalai, precum și fostul ministru al Educației, Mihai Șleahtițchi (locul 12 în 2010). Deputații Tudor Deliu și Chiril Lucinschi își păstrează aceleași poziții pe listă – 15 și, respectiv, 19.
Mai sus pe listă au urcat, față de acum patru ani, președintele raionului Hâncești, Grigore Cobzac (locul 12, față de 21 în 2010), George Mocanu (locul 13 față de 20), și Mihaela Spătaru (locul 20 față de 47).
Două nume noi din primii 20 de candidați ai PLDM pentru alegerile din 30 noiembrie sunt Victor Roșca, secretarul general al PLDM (locul 11), și Ștefan Creangă, șeful staff-ului electoral al liberal-democraților (locul 17).
27.06.2015
15:22
3603
Cine și cum monitorizează ALEGERILE din țara noastră
21.05.2015
12:36
3672
VIDEO // Serafim Urechean s-a lansat OFICIAL în campania electorală: „Chișinăul trebuie DEPOLITIZAT. Ajunge atâta batjocură față de oraș”
07.10.2014
14:22
7078
Foto // Candidatul DUBIOS din lista lui Usatîi
07.10.2014
07:32
6671
PL și-a schimbat RADICAL lista electorală
07.10.2014
10:44
4748
Acesta este singurul fost deputat din lista PPCD, FIDEL lui Roșca
06.10.2014
15:01
6004
Lista electorală a PCRM, SCHIMBATĂ în proporție de 50%. Cine sunt noii candidați
06.10.2014
13:11
4143
Corman, Candu și Filip au „urcat” în lista PD. Valeriu Lazăr, marele ABSENT
06.10.2014
16:05
4201
Liste ELECTORALE // Purcică și Curov, concurenții lui Gorilă, Usturoi, Capbătut și Lîsîi
06.10.2014
13:30
4380
Dodon și Țârdea, pe lista Blocului electoral al lui Șelin și Formuzal
03.04.2026
13:00
1849
Maia Sandu discută cu senatorul american Jack Reed despre securitatea Republicii Moldova și integrarea europeană
06.04.2026
08:29
61
Horoscopul zilei 06.04.2026
05.04.2026
19:05
824
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 6–12 aprilie 2026
802
Iran, deconectat record de 37 de zile de la internet: cea mai lungă întrerupere națională din lume
05.04.2026
07:55
950
Horoscopul zilei 05.04.2026
1081
Apple la 50 de ani: produsele care ne-au schimbat viața și experimentele care au ratat ținta
04.04.2026
21:12
944
Vreme plăcută de primăvară duminică, 05.04.2026, în Republica Moldova
1366
Micul dejun recomandat de cardiologi: combinația simplă care îți protejează inima
1045
Război „Terminator” pe frontul ucrainean: mii de misiuni lunar cu roboți tereștri care schimbă regulile luptei
04.04.2026
15:21
1001
Târg educațional la Universitatea „Alecu Russo” apropie absolvenții din Bălți și Sîngerei de universitățile din Moldova
04.04.2026
12:38
1024
Olimpiada Republicană la engleză și spaniolă adună 230 de elevi din toată țara la Chișinău
04.04.2026
08:15
1163
Horoscopul zilei 04.04.2026
03.04.2026
23:56
1349
Giganții AI pompează miliarde în centrale pe gaze pentru centrele de date, dar joacă un pariu riscant pe o resursă finită
03.04.2026
23:21
1232
Republica Moldova își consolidează reforma întreprinderilor de stat cu sprijinul OCDE pentru creșterea competitivității economice
03.04.2026
21:04
1142
Tesla își ia adio de la Model S și Model X și pariază viitorul pe Cybercab și robotul Optimus
03.04.2026
20:41
1240
Moldova se pregătește de o sâmbătă mai caldă și mai senină – 04.04.2026
03.04.2026
19:51
1342
Grupări de hackeri cooperează într-un atac major asupra infrastructurii cloud a Comisiei Europene, cu 92 GB de date furate și publicate online
03.04.2026
18:31
1631
ALERTĂ DE ULTIMĂ ORĂ // Un nou val de poluare cu produse petroliere pe râul Nistru
1061
Spitalul privat unde a murit polițista Mădălina, închis la Constanța după un nou control DSP
03.04.2026
18:24
1183
MEC marchează Săptămâna Romilor cu o serie de evenimente pentru incluziune educațională și socială
03.04.2026
17:55
1298
De la scandalul Cambridge Analytica la „politică sub formă de cod”: insiderul Facebook care construiește noua generație de moderare a conținutului în era AI
03.04.2026
17:25
1394
Interes record la a doua licitație SERA: 16 oferte pentru parcuri eoliene și sisteme de stocare a energiei în Republica Moldova
03.04.2026
17:24
1042
Tineri artiști de la Colegiul „Alexandru Plămădeală” pregătesc o lucrare de video mapping pentru ACT Festival 2026
03.04.2026
16:29
1283
„Cumpăr bun de acasă” continuă: îndemn de Paște și pentru tot anul de a alege produse moldovenești
03.04.2026
13:00
1837
Maia Sandu discută cu senatorul american Jack Reed despre securitatea Republicii Moldova și integrarea europeană
03.04.2026
10:53
1362
Studenți de la șase universități din România și Republica Moldova au descoperit culisele Procuraturii Generale a Republicii Moldova
Horoscopul zilei 06.04.2026
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 6–12 aprilie 2026
Horoscopul zilei 05.04.2026
1 MDL
1 EUR
20.28
1 USD
17.61
1 RON
3.98
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40




Inapoi














