PLDM, gata să accepte un premier PD? Ieri a fost SCHIMBAT grupul de negociatori liberal-democrați
3084
Fracțiunea parlamentară a Partidului Liberal Democrat a decis ieri să schimbe componența grupului de negociatori pentru participarea la discuții în vederea formării unei noi alianțe de guvernare.
Astfel, din noua componență a grupului fac parte deputații Liliana Palihovici, Chiril Lucinschi și Valeriu Ghilețchi.
Ultimul a confirmat pentru Ziarul NAȚIONAL decizia luată de fracțiune, precizând că a și fost adresată o invitație democraților, dar până la această oră nu au primit încă niciun răspuns.
„S-a creat o situație dificilă, după ședința din 8 ianuarie. Atunci, nu am avut cvorum pentru convocarea Consiliului Național Politic și am hotărât că decizia despre cum vom proceda mai departe să o ia fracțiunea. Fracțiunea a hotărât să mergem și să discutăm fără condiții. Vrem să vedem la ce vom ajunge în urma discuțiilor, după care vom reveni la fracțiune. Desigur, asta nu înseamnă că vom accepta totul, dar aș prefera să mă abțin acum de la declarații vizavi de faptul care sunt liniile roșii, de care nu putem trece. Firește, astfel de linii au fost trasate”, ne-a declarat Ghilețchi.
Deputatul ne-a anunțat că, la această etapă, liberal-democrații așteaptă un răspuns de la democrați.
„Vom vedea dacă sunt dispuși să discute cu noi sau au deja asigurată o majoritate pentru a vota Guvernului”, a conchis Ghilețchi.
La rândul său, Chiril Lucinschi afirmă că „linia roșie” de care nu pot trece liberal-democrații este înaintarea candidaturii lui Vlad Plahotniuc la funcția de premier.
„Am declarat-o și anterior, asta nu putem accepta. În ultimul timp, vin tot mai multe mesaje și de la parteneri R. Moldova cu același conținut. Viitorul țării depinde astăzi de cine va fi viitorul premier, dacă va fi acceptată R. Moldova de partenerii externi”, a declarat Lucinschi.
Deputatul ne-a confirmat că nu au primit deocamdată niciun răspuns de la democrați la invitația de a se așeza la masa de discuții. „În general, eu sunt sceptic în privința faptului că vom avea un răspuns la invitație. E pus pe rol alt plan. PD nu ne vrea parte a coaliției. Totuși, sper că toată lumea care face parte din fracțiunea PLDM înțelege că integritatea și unitatea joacă acum un rol important”, a sugerat Lucinschi.
18.12.2025
20:49
673
Maia Sandu recunoaște rolul esențial al Poliției Naționale în apărarea democrației și securității Republicii Moldova
18.12.2025
20:48
633
Maia Sandu aduce un omagiu Poliției Naționale la aniversarea de 35 de ani: Devotament și profesionalism în fața provocărilor moderne ale Republicii Moldova
16.12.2025
18:25
1127
Maia Sandu întărește relațiile cu Olanda și discută viitorul european al Moldovei la Haga
16.12.2025
16:28
1250
Maia Sandu la lansarea Comisiei de Reclamații pentru Ucraina: avertisment despre pericolul nepedepsei agresiunii rusești
16.12.2025
14:10
1115
Premierul Alexandru Munteanu subliniază la Forumul Justiției: Moldova trebuie să-și întărească sistemul juridic pentru un viitor european prosper
16.12.2025
13:46
1016
Maia Sandu și Volodymyr Zelenskyy, întâlnire strategică la Haga pentru pace și integrare europeană
15.12.2025
19:02
2067
Maia Sandu deschide Conferința la Haga pentru instituirea Comisiei de Reclamații privind Ucraina
15.12.2025
17:50
1223
ULTIMA ORĂ // Guvernul R. Moldova va deveni PROPRIETAR al infrastructurii petroliere aeroportuare. Autoritățile REFUZĂ să aprobe activității investiționale a SRL „Lukoil-Moldova” pe teritoriul R. Moldova
15.12.2025
15:54
1079
Maia Sandu la Atena: pași importanți pentru aderarea la UE și consolidarea securității energetice a Moldovei
15.12.2025
09:18
1525
Putin vrea să-i trimită la RĂZBOI pe moldovenii care solicită permis de ședere sau cetățeania rusească. „Condițile speciale” oferite de ruși ar putea fi o mare capcană
984
Maia Sandu urează poporului evreu din Moldova un Hanukkah plin de lumină și speranță
19.12.2025
10:01
5
Lansarea oficială a Pieței Intrazilnice de energie electrică în Moldova: Un pas strategic spre o economie verde
19.12.2025
08:51
246
România sprijină acordul de liber schimb UE-Mercosur, depășind rezervele inițiale după discuții cu agricultorii
19.12.2025
08:47
305
Horoscopul zilei 19.12.2025
19.12.2025
07:20
322
UE acordă un ajutor financiar de 90 de miliarde de euro Ucrainei, dar fără a folosi fondurile rusești înghețate. Reacțiile și implicațiile liderilor europeni.
19.12.2025
00:50
546
Trump îndeamnă Ucraina să accelereze negocierile de pace înaintea discuțiilor strategice între SUA și Rusia la Miami
18.12.2025
20:52
643
Schimbări Meteo pentru 19 Decembrie 2025: Luminați-vă Zilele!
18.12.2025
20:49
670
Maia Sandu recunoaște rolul esențial al Poliției Naționale în apărarea democrației și securității Republicii Moldova
18.12.2025
20:48
631
Maia Sandu aduce un omagiu Poliției Naționale la aniversarea de 35 de ani: Devotament și profesionalism în fața provocărilor moderne ale Republicii Moldova
18.12.2025
20:10
660
Noua eră multipolară impune reforme urgente pentru UE: Apelul lui Tony Blair și Jamie Dimon pentru securitate și integrare economică
18.12.2025
19:33
586
Orban respinge ideea utilizării activelor rusești înghețate pentru Ucraina, cerând pași spre pace
18.12.2025
19:10
650
Tusk și Zelenski în apel disperat pentru utilizarea activelor rusești: Europa este la răscruce în sprijinul Ucrainei!
18.12.2025
18:48
519
Premierul Alexandru Munteanu impulsionează modernizarea educației la Liceul „Nicolai Tretiakov” din Comrat, susținând inovația și incluziunea prin centre educaționale avansate.
701
Ministrul Vladimir Bolea inspectează șantierele feroviare din sudul țării: progres semnificativ pentru conectivitatea regională
18.12.2025
18:12
603
Ministerul Dezvoltării finalizează planul pentru sprijinirea antreprenoriatului până în 2027
18.12.2025
18:01
489
Programul „Investim în directori” catalizează transformarea managerială în educație: concluzii și perspective de viitor
18.12.2025
17:55
601
Ce companii aeriene sunt cu adevărat generoase de Crăciun? Topul operatorilor care permit transportul gratuit al cadourilor în 2025
18.12.2025
17:32
1907
ULTIMA ORĂ, VIDEO // O dronă rusească a DISTRUS un pod care asigură traversarea peste râul Nistru. Activitatea punctelor de trecere Palanca-Maiaki-Udobnoe și Tudora-Starokazacie este sistată
18.12.2025
16:35
601
Regiunea Transnistreană în criză de gaz: stare de urgență economică reînnoită pentru 30 de zile, provocată de blocajul gazelor
18.12.2025
14:41
15555
VIDEO // El este polițistul EROU, care l-a pus la punct pe un locuitor al R. Moldova, care îi cerea să-i vorbească în RUSĂ: „Este necesar să apărăm și să consolidăm valorile naționale, limba ROMÂNĂ, deoarece acestea ne definesc identitatea”
18.12.2025
14:30
669
Protest în forță al fermierilor la Bruxelles: tunuri cu apă și gaze lacrimogene în plină reuniune a liderilor UE
18.12.2025
13:23
804
Noua centură a orașului Vulcănești îmbunătățește siguranța și conectivitatea regională
18.12.2025
13:06
784
Nicușor Dan sprijină toate opțiunile de ajutor financiar pentru Ucraina, discuțiile încep de la activele rusești blocate în Europa
18.12.2025
12:24
855
Investiții de 130 milioane euro în sectorul zahărului din Moldova: o întâlnire crucială pentru dezvoltare economică și sprijin agricol strategic
18.12.2025
11:37
1002
Un bărbat din Căușeni și-a INCENDIAT propria MAMĂ. Cea care i-a dat viață era țintuită la pat și nu avea cum să scape după ce a fost stropită cu 5 litri de benzină
18.12.2025
09:45
768
Întâlnire decisivă la Bruxelles: UE caută soluții pentru a finanța Ucraina, Belgia cheie în planul privind activele rusești înghețate
Căldură, Cadouri și Covoare pentru Familia Ta de la Carpet Outlet!
Black Friday de NEUITAT la Carpet Outlet până pe 2 decembrie 2024
Black Friday de NEUITAT la Carpet Outlet
Răspunde la 4 întrebări despre referendum și câștigă garantat un cadou-surpriză de la belot.md
1 MDL
1 EUR
19.80
1 USD
16.89
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














