Recesiunea globală, un scenariu inevitabil: Cele şase ţări care se află în pericol
1220
mediafax.ro
Argentina, Tunisia, Bahrain, Turcia, Iordania şi Cipru sunt cele şase state care, conform unei analize Euler Hermes, sunt în special în pericol în cazul unei recesiuni globale.
Alte 12 ţări sunt „mai vulnerabile” şi ar necesita o monitorizare atentă în cazul în care încetinirea globală va fi deosebit de puternică. Această listă include, de asemenea, o economie avansată, anume Italia, arată un comunicat de presă remis MEDIAFAX.
Banca Naţională a României (BNR) a menţinut rata dobânzii de politică monetară la 2,5%, chiar dacă inflaţia a crescut din luna februarie de la 3,8%, la 4% în martie şi 4,1% în aprilie. Îngrijorările exprimate la nivelul unor membri ai Consiliului de Administratie ai BNR cuprind o serie de riscuri ascendente pentru inflaţia viitoare. Materializarea acestora indică o creştere substanţială a inflaţiei prognozate pentru sfârşitul anului în curs de la 3% anterior la 4.2%. Rata şomajului a rămas la un nivel istoric de doar 3,3% în luna martie, în timp ce creşterea salariilor (câştigurile salariale medii nete) s-a accelerat la + 14% anual la martie 2019, de la + 13% în al 4-lea trimestru din 2018. În plus, moneda naţională, care a fost remarcabil de stabilă în 2018, a scăzut anul acesta (-2.1% faţă de EUR YTD) pe fondul lărgirii deficitelor de cont curent, respectiv deficitului bugetar. „Ne aşteptăm ca BNR să încerce in continuare reducerea dezechilibrelor macroeconomice, menţinând un control ferm asupra lichidităţii pieţei monetare, dar acest lucru este probabil să fie însoţit chiar si de majorarea ratei dobânzii în cursul acestui an”, arată analiza.
„Într-adevăr, la nivelul ţărilor din CEE inflaţia în creştere (mai ales în România şi Ungaria) a fost asociată şi cu o creştere economică mult peste nivelul ţărilor mai dezvoltare din Uniunea Europeană. Cu toate acestea, creşterea de 5.1% a Produsului Intern Brut din România pentru primul trimestru are ataşată şi deficitele cele mai ridicate enunţate mai sus. Acestea, potenţate de anumite incertitudini la nivel politic şi în lipsa măsurilor de ajustare a dezechilibrelor care se completeze politica monetară se pot uşor materializa în presiuni asupra cursului de schimb, ca supapă de reglare pe termen scurt”, spune Mihai Chipirliu, CFA, Head of Risk Analysis Euler Hermes România.
În ceea ce priveşte pieţele emergente, multe dintre ele sunt mai rezistente la şocurile externe sau la o încetinire globală decât înainte de recesiunea globală din 2008/2009, datorită politicilor mai bune şi acumulării de rezerve valutare suficiente în ultimul deceniu.
Pe canalul de finanţare externă, există 18 economii care sunt în mod deosebit mai vulnerabile decât altele. Opt dintre ele sunt foarte expuse unei crize globale (inclusiv Argentina, Turcia, Cipru şi Tunisia), se mai arată în comunicat.
Privind la canalul de comerţ cu mărfuri, sunt identificate 45 de economii (inclusiv multe economii avansate) care sunt foarte dependente de export şi, astfel, sunt susceptibile de a înregistra o încetinire semnificativă a ciclului. Şapte dintre aceste ţări se confruntă cu riscuri economice sistemice mai ridicate în contextul lichidităţii externe globale, al ratelor datoriei publice şi externe şi al politicilor macroeconomice (inclusiv Italia, România, Croaţia şi Vietnam).
Pe canalul preţurilor materiilor prime, există 11 exportatori importanţi de materii prime non-combustibile (inclusiv Argentina şi Africa de Sud) şi 14 exportatori importanţi de energie (inclusiv Algeria şi Oman) identificaţi ca fiind mai vulnerabili la o recesiune globală.
06.05.2026
04:09
292
SAP bagă 1,16 miliarde de dolari în Prior Labs și deschide porțile pentru agenții NemoClaw în ecosistemul său AI
06.05.2026
01:23
397
a16z crypto lansează un nou fond de 2,2 miliarde de dolari în plină răcire a pieței cripto
06.05.2026
00:53
390
Șeful ASML, despre dominația în tehnologia AI: „Nimeni nu ne poate ajunge din urmă în următoarele decenii”
06.05.2026
00:08
422
ASML, monopolul care alimentează revoluția AI: noul CEO Christophe Fouquet explică de ce concurența încă nu îl îngrijorează
05.05.2026
23:42
404
Volkswagen detronează Amazon și devine principalul acționar al Rivian, după un parteneriat de miliarde în zona vehiculelor electrice
05.05.2026
22:04
394
Pennsylvania dă în judecată Character.AI după ce un chatbot s-a prezentat drept psihiatru licențiat
05.05.2026
20:38
438
OpenAI introduce GPT-5.5 Instant, noul model implicit ChatGPT, cu mai puține erori și memorie contextuală extinsă
05.05.2026
20:22
499
Vreme senină și vânt mai activ în Republica Moldova, miercuri 06.05.2026
05.05.2026
19:52
504
Kaspersky descoperă un backdoor în Daemon Tools, atribuit unor hackeri chinezi, într-un atac pe scară largă asupra utilizatorilor Windows
05.05.2026
19:11
469
Gigantul Instructure, lovit de un atac cibernetic: hackeri fură datele a milioane de studenți din aproape 9 000 de școli
06.05.2026
04:09
275
SAP bagă 1,16 miliarde de dolari în Prior Labs și deschide porțile pentru agenții NemoClaw în ecosistemul său AI
06.05.2026
01:23
387
a16z crypto lansează un nou fond de 2,2 miliarde de dolari în plină răcire a pieței cripto
06.05.2026
00:53
359
Șeful ASML, despre dominația în tehnologia AI: „Nimeni nu ne poate ajunge din urmă în următoarele decenii”
06.05.2026
00:08
411
ASML, monopolul care alimentează revoluția AI: noul CEO Christophe Fouquet explică de ce concurența încă nu îl îngrijorează
05.05.2026
23:42
390
Volkswagen detronează Amazon și devine principalul acționar al Rivian, după un parteneriat de miliarde în zona vehiculelor electrice
05.05.2026
22:04
387
Pennsylvania dă în judecată Character.AI după ce un chatbot s-a prezentat drept psihiatru licențiat
05.05.2026
20:38
432
OpenAI introduce GPT-5.5 Instant, noul model implicit ChatGPT, cu mai puține erori și memorie contextuală extinsă
05.05.2026
20:22
490
Vreme senină și vânt mai activ în Republica Moldova, miercuri 06.05.2026
05.05.2026
19:52
483
Kaspersky descoperă un backdoor în Daemon Tools, atribuit unor hackeri chinezi, într-un atac pe scară largă asupra utilizatorilor Windows
05.05.2026
19:11
460
Gigantul Instructure, lovit de un atac cibernetic: hackeri fură datele a milioane de studenți din aproape 9 000 de școli
05.05.2026
19:10
426
Meta introduce AI care analizează înălțimea și structura oaselor pentru a depista și șterge conturile copiilor sub 13 ani de pe Facebook și Instagram
05.05.2026
18:26
444
ElevenLabs atrage BlackRock și vedete de la Hollywood într-o rundă de finanțare de 500 de milioane de dolari și ajunge la o evaluare de 11 miliarde
507
Chișinăul uniformizează treptat regimul fiscal și de mediu pentru agenții economici din regiunea transnistreană
05.05.2026
17:11
431
Coinbase concediază 700 de angajați și pariază pe inteligența artificială într-o restructurare amplă
05.05.2026
15:47
611
Sentință la Chișinău într-un dosar de abuz de serviciu și delapidare: 14 ani de închisoare pentru un inculpat, prescrierea pedepsei pentru altul și internare psihiatrică pentru al treilea
05.05.2026
14:27
686
ULTIMA ORĂ, VIDEO // Guvernul Bolojan a fost DEMIS cu 281 de voturi! Ultimele cuvinte ale premierului demis înainte de vot
05.05.2026
12:41
649
Ex-executor judecătoresc și doi complici, pedepse cu închisoarea și interdicții pentru licitații trucate și vânzarea la preț derizoriu a unui apartament
05.05.2026
12:18
584
Republica Moldova găzduiește pentru prima dată seria de evenimente „Study in Europe”, pentru integrarea în Spațiul European al Învățământului Superior
05.05.2026
10:51
581
FOTO // Ediția 2 Romanian Property Investments Day: investitorii revin în București pentru noi proiecte
05.05.2026
10:45
594
Bărbat din Chișinău, condamnat la 4 ani de închisoare pentru hărțuirea sexuală a unei colege cu dizabilități de auz și vorbire
05.05.2026
10:27
632
Dorin Junghietu, discuții la Bruxelles cu UE și SUA despre securitatea energetică și proiectele strategice ale Republicii Moldova
05.05.2026
10:20
626
Cerșetoare din Chișinău, condamnată la 6 ani de închisoare pentru jaf într-un apartament din sectorul Botanica
05.05.2026
08:43
580
Horoscopul zilei 05.05.2026
05.05.2026
07:30
636
Șeful Nvidia, Jensen Huang, susține că inteligența artificială nu va distruge locurile de muncă, ci va crea milioane de joburi noi în SUA
05.05.2026
02:33
771
Guvernul SUA avertizează: vulnerabilitatea CopyFail expune la risc aproape toate versiunile moderne de Linux
SAP bagă 1,16 miliarde de dolari în Prior Labs și deschide porțile pentru agenții NemoClaw în ecosistemul său AI
a16z crypto lansează un nou fond de 2,2 miliarde de dolari în plină răcire a pieței cripto
Șeful ASML, despre dominația în tehnologia AI: „Nimeni nu ne poate ajunge din urmă în următoarele decenii”
ASML, monopolul care alimentează revoluția AI: noul CEO Christophe Fouquet explică de ce concurența încă nu îl îngrijorează
1 MDL
1 EUR
20.17
1 USD
17.26
1 RON
3.86
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39


Inapoi














