Platon, condamnat la ani GREI de închisoare, promite documente incendiare: „Acte care vor confirma cine este HOȚUL principal în această țară”
4659
Veaceslav Platon, cel numit și raiderul nr.1 din CSI, promite să facă publice documente care să aducă mai multă lumină în ceea ce privește jaful bancar din R. Moldova.
Avocatul acestuia, Eduard Rudenco, a declarat astăzi, după ce magistrații Judecătoriei sectorului Buiucani l-au condamnat la 18 ani de închisoare și l-au obligat să achite despăgubiri de peste 860 de milioane de lei, că Platon va face publice în viitorul apropiat documente care nu au mai fost prezentate până acum.
„El va prezenta acte care confirmă cine este hoțul principal în această țară. În opinia mea și după rapoartele Kroll-1 și Kroll-2, este clar că Șor este cel care a comis acest furt. În viitorul apropiat, veți afla și alte circumstanțe pe care noi le considerăm importante pentru restabilirea adevărului în această crimă”, a spus avocatul Eduard Rudenco.
Rudenco a adăugat că Platon „este o persoană tare, cu un carcater puternic” și „va rezista până la urmă”, chiar dacă astăzi a fost condamnat la ani grei de închisoare pentru implicare în furtul bancar.
Menționăm că, până acum, justiția din R. Moldova i-a condamnat pe fostul premier Vlad Filat la nouă ani de închisoare și pe Veaceslav Platon la 18 de închisoare pentru implicare în furtul miliardului. Ambele sentințe au fost pronunțate la niciun an de la reținerea celor doi. În schimb, Ilan Șor, principalul învinuit de jaful bancar, se află în arest la domiciliu, iar magistrații nu au dictat încă niciun verdict pe numele acestuia.
10.04.2026
09:19
109
Lider informal al organizației criminale „Kitaeț”, trimis în judecată: bunuri de peste 6 milioane de lei, puse sub sechestru
09.04.2026
11:52
655
Șantajistul care s-a dat drept femeie pe rețelele sociale, condamnat la 7 ani și 6 luni de închisoare pentru șantaj și răpirea unui automobil
09.04.2026
10:40
753
Bunic agresiv, recidivist, condamnat la 3 ani de închisoare pentru violențe grave asupra bunicii de 83 de ani
07.04.2026
16:06
875
Echipa procuraturilor din zona Sud câștigă Cupa Procuraturii la mini-fotbal 2026
07.04.2026
11:21
1027
Tentativă de viol asupra unei bătrâne de 85 de ani: agresorul de 42 de ani, condamnat la 11 ani de închisoare în nordul țării
07.04.2026
10:35
1009
Mamă de 23 de ani din Fălești, trimisă în judecată pentru violențe repetate asupra fiului de 3 ani
06.04.2026
10:21
1711
Hoți care spărgeau cu pietre ușile magazinelor din Chișinău, condamnați la ani grei de închisoare pentru furturi și trafic de droguri
03.04.2026
10:53
2044
Studenți de la șase universități din România și Republica Moldova au descoperit culisele Procuraturii Generale a Republicii Moldova
02.04.2026
10:41
2067
Tâlhari mascați, condamnați la ani grei de închisoare pentru atacul brutal asupra a doi bătrâni din Durlești
01.04.2026
15:57
1994
Secretara și soțul ei de la oficiul „Șor” Bălți, împreună cu o altă angajată a partidului, trimiși în judecată pentru finanțarea ilegală a formațiunii cu peste 12,5 milioane de lei
10.04.2026
09:22
43
Proiectul „EU4REFORMS – DNA” modernizează infrastructura genetică a Poliției și extinde cooperarea cu statele UE
10.04.2026
09:19
52
Lider informal al organizației criminale „Kitaeț”, trimis în judecată: bunuri de peste 6 milioane de lei, puse sub sechestru
10.04.2026
08:16
255
Horoscopul zilei 10.04.2026
10.04.2026
01:39
452
OpenAI lansează abonamentul ChatGPT Pro de 100 de dolari pe lună pentru dezvoltatori
10.04.2026
01:23
505
Procurorul general al Floridei deschide o anchetă asupra OpenAI, invocând riscuri pentru minori, securitatea națională și legătura cu atacul armat de la FSU
10.04.2026
00:55
492
Volkswagen renunță la producția electricului ID.4 în SUA și pariază pe noul Atlas pe benzină
09.04.2026
23:31
459
Florida deschide anchetă împotriva OpenAI, acuzată că ChatGPT ar fi fost folosit la planificarea unui atac armat mortal
09.04.2026
23:04
434
Anthropic limitează lansarea modelului Mythos: protecție pentru internet sau pentru propriul profit?
09.04.2026
20:47
539
Vineri, 10 aprilie 2026: cer mai senin și ploi în retragere în toată Republica Moldova
09.04.2026
18:19
604
Șeful Amazon, Andy Jassy, își înțeapă rivalilor Nvidia, Intel și Starlink în scrisoarea anuală către acționari
09.04.2026
17:55
635
Parlamentul a aprobat legea lanțurilor scurte de aprovizionare: un singur intermediar între producător și consumator
567
Instagram extinde la nivel internațional restricțiile de conținut inspirate de ratingurile pentru filme destinate adolescenților
09.04.2026
17:36
520
Ministerul Agriculturii consultă asociațiile de profil privind înființarea Oficiului Horticol
09.04.2026
16:57
529
Robo-taxiurile Waymo vor raporta gropile din asfalt direct în Waze pentru șoferi și autorități
09.04.2026
16:57
590
Reactoarele cu plasmă ale Radify promit să rupă dominația Chinei asupra pământurilor rare
585
Poliția Națională introduce o platformă digitală pentru evaluarea și monitorizarea performanței angajaților
09.04.2026
16:48
589
Statul pregătește „Zone de Accelerare” și ghișeu unic digital pentru a impulsiona investițiile în energia regenerabilă în Republica Moldova
09.04.2026
16:32
526
Toate cererile pentru subvenționarea asigurărilor agricole din 2025 au fost achitate integral de AIPA
09.04.2026
16:31
614
Lucrările la stația Prut-2 și pe tronsonul Cantemir-Fălciu avansează pentru integrarea căii ferate moldovene în rețeaua europeană
09.04.2026
16:24
560
Vicepremierul Vladimir Bolea cere accelerarea lucrărilor la stația de epurare din Cahul, proiect de zeci de milioane de euro pentru 40.000 de locuitori
09.04.2026
16:17
566
De la motorul Raptor al SpaceX la „avionul de vânătoare pentru orbită”: noul pariu al lui Jeff Thornburg pe propulsia solar-termică
09.04.2026
15:26
866
VIDEO // „Vin din colecția lui Șor?” Igor Grosu a REFUZAT categoric cadoul oferit de Vasile Costiuc în plenul Parlamentului
09.04.2026
14:24
571
MAIA își instruiește angajații pentru întărirea integrității și prevenirii corupției în instituție
09.04.2026
11:52
651
Șantajistul care s-a dat drept femeie pe rețelele sociale, condamnat la 7 ani și 6 luni de închisoare pentru șantaj și răpirea unui automobil
09.04.2026
10:40
749
Bunic agresiv, recidivist, condamnat la 3 ani de închisoare pentru violențe grave asupra bunicii de 83 de ani
Proiectul „EU4REFORMS – DNA” modernizează infrastructura genetică a Poliției și extinde cooperarea cu statele UE
Horoscopul zilei 10.04.2026
OpenAI lansează abonamentul ChatGPT Pro de 100 de dolari pe lună pentru dezvoltatori
Procurorul general al Floridei deschide o anchetă asupra OpenAI, invocând riscuri pentru minori, securitatea națională și legătura cu atacul armat de la FSU
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.24
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40




Inapoi














