Platforma de sprijin pentru R. Moldova, desfășurată la Paris: Șase grupuri de lucru și ajutor din partea statelor membre ale UE, G7 și organizații internaționale pentru a depăși criza energetică și cea socio-economică
1398
Cea de-a treia ediție a Platformei de sprijin pentru Republica Moldova a demarat astăzi la Paris, Franța, menită să mobilizeze ajutor pentru statul nostru, în contextul provocărilor majore pe care le resimte Chișinăul în plan energetic, socio-economic, și umanitar, pe fundalul războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei.
La conferința ministerială vor participa președintele Franței, Emmanuel Macron, și președinta Republicii Moldova, Maia Sandu.
Vicepremierul Nicu Popescu, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, afirmă că reprezentanții din statele membre ale UE, ale G7, ale Asociației Europene a Liberului Schimb, din peste zece organizații internaționale, instituții financiare, instituții europene (Comisia Europeană și Serviciul European de Acțiune Externă) și agenții ale Organizației Națiunilor Unite vor prezenta opțiunile de asistență de urgență pentru Republica Moldova.
„În cadrul evenimentului, co-președinții celor șase Grupuri de lucru ale Platformei vor prezenta concluziile activității desfășurate premergător evenimentului în următoarele sectoare:
*Situația umanitară a refugiaților din Ucraina (grup de lucru co-prezidat de Germania și Canada);
*Combaterea corupției (co-prezidat de România și Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord);
*Securitatea energetică (co-prezidat de Franța și Italia);
*Asistența financiară (prezidat de Comisia Europeană);
*Managementul frontierelor (prezidat de SUA) și
*Reforma administrației publice și administrării finanțelor publice (co-prezidat de Regatul Țărilor de Jos și Suedia).
După încheierea lucrărilor Platformei de sprijin pentru Republica Moldova, voi susține o conferință de presă cu ministra pentru Europa și Afaceri Externe a Franței, Catherine Colonna, ministrul Afacerilor Externe al României, Bogdan Aurescu, și ministra Afacerilor Externe al Germaniei, Annalena Baerbock”, a anunțat vicepremierul Popescu.
Menționăm că delegația R. Moldova, condusă de președinta Maia Sandu, este formată din vicepremierul Andrei Spînu, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, ministra Afacerilor Interne Ana Revenco, ministrul Justiției Sergiu Litvinenco, ministrul Finanțelor Dumitru Budianschi, ministrul Muncii și Protecției Sociale Marcel Spatari, secretarul general al Guvernului, Dumitru Udrea, dar și alți funcționari de la Chișinău.
Amintim că, la conferințele anterioare ale donatorilor Republicii Moldova, organizate la Berlin şi Bucureşti, au fost făcute promisiuni de ajutor pentru R. Moldova în valoare totală de aproximativ 1,3 miliarde de euro.
17.12.2025
10:22
64
Condamnare la închisoare pentru un bărbat care a atacat un polițist în timpul unei intervenții în Chișinău
17.12.2025
08:31
253
Horoscopul zilei 17.12.2025
17.12.2025
07:05
405
Companiile de apărare din Europa îndeamnă investitorii să nu intre în panică în contextul știrilor despre pacea Rusia-Ucraina
17.12.2025
01:26
619
Moscova refuză orice discuție privind teritoriile ocupate din Ucraina, în timp ce Kievul continuă dialogul cu Statele Unite pentru pace.
16.12.2025
20:45
720
Rusia revendică din nou controlul asupra orașului strategic Kupiansk, în ciuda progreselor din negocierile de pace cu Ucraina
16.12.2025
20:28
545
Vreme în schimbare pentru 17.12.2025: Temperaturile cresc și vremea rămâne calmă
16.12.2025
19:41
546
EMA aprobă un nou vaccin Moderna mNexspike pentru adolescenți și adulți împotriva COVID-19 în Europa
16.12.2025
18:25
583
Maia Sandu întărește relațiile cu Olanda și discută viitorul european al Moldovei la Haga
16.12.2025
17:56
676
Reuniune la Bender: Experți în problematice economice și statistice discută integrarea cu standardele europene și armonizarea legislației pe ambele maluri ale Nistrului
16.12.2025
17:50
688
Decizia surprinzătoare a PSD: Partidul sprijină o moțiune simplă pe mediu alături de AUR, provocând discuții la nivelul Parlamentului European
17.12.2025
08:31
229
Horoscopul zilei 17.12.2025
17.12.2025
07:05
390
Companiile de apărare din Europa îndeamnă investitorii să nu intre în panică în contextul știrilor despre pacea Rusia-Ucraina
17.12.2025
01:26
602
Moscova refuză orice discuție privind teritoriile ocupate din Ucraina, în timp ce Kievul continuă dialogul cu Statele Unite pentru pace.
16.12.2025
20:45
705
Rusia revendică din nou controlul asupra orașului strategic Kupiansk, în ciuda progreselor din negocierile de pace cu Ucraina
16.12.2025
20:28
534
Vreme în schimbare pentru 17.12.2025: Temperaturile cresc și vremea rămâne calmă
16.12.2025
19:41
541
EMA aprobă un nou vaccin Moderna mNexspike pentru adolescenți și adulți împotriva COVID-19 în Europa
16.12.2025
18:25
571
Maia Sandu întărește relațiile cu Olanda și discută viitorul european al Moldovei la Haga
16.12.2025
17:56
672
Reuniune la Bender: Experți în problematice economice și statistice discută integrarea cu standardele europene și armonizarea legislației pe ambele maluri ale Nistrului
16.12.2025
17:50
682
Decizia surprinzătoare a PSD: Partidul sprijină o moțiune simplă pe mediu alături de AUR, provocând discuții la nivelul Parlamentului European
16.12.2025
17:47
577
AIPA autorizează plăți considerabile pentru agricultori, inclusiv compensații pentru îngheț și furtuni
651
Condamnări de închisoare pentru doi inculpați implicați în spălarea a 4,4 milioane de lei de la Banca de Economii
16.12.2025
17:46
557
Ministra Agriculturii anunță măsuri temporare de susținere a fermierilor din Cahul în fața executărilor silite
705
Ministerul Agriculturii clarifică utilizarea termenilor "eco", "bio", "ecologic" și "organic" pentru produse sigure și conforme în Moldova
16.12.2025
16:29
547
Licitația pentru producători de energie regenerabilă cu capacitate mare începe oficial pe 19 decembrie 2025
16.12.2025
16:28
592
Maia Sandu la lansarea Comisiei de Reclamații pentru Ucraina: avertisment despre pericolul nepedepsei agresiunii rusești
16.12.2025
16:19
553
Liceul „Ion Creangă” din Fălești se transformă într-o școală model cu ajutorul Poloniei și Uniunii Europene
16.12.2025
16:12
597
Eveniment de dialog între MIDR și mediul privat pentru impulsionarea proiectelor de infrastructură în Moldova
16.12.2025
15:43
568
Programul remedial la matematică aduce rezultate remarcabile: rata de promovare la examenul de absolvire a crescut de la 3% la 52% pentru participanți
16.12.2025
15:12
618
Zelenski și SUA pregătesc planul de pace din weekend, posibile discuții la nivel înalt în curând
16.12.2025
14:28
691
Avocat din Chișinău, acuzat de escrocherie pentru înșelarea clienților cu expertize false și însușirea a 29 000 de lei.
16.12.2025
14:10
676
Premierul Alexandru Munteanu subliniază la Forumul Justiției: Moldova trebuie să-și întărească sistemul juridic pentru un viitor european prosper
16.12.2025
13:46
603
Maia Sandu și Volodymyr Zelenskyy, întâlnire strategică la Haga pentru pace și integrare europeană
16.12.2025
13:07
719
Nicuşor Dan, pesimist cu privire la pacea dorită de Rusia și apel la sprijin european pentru Ucraina în negocieri
16.12.2025
13:05
607
Elevii de la Colegiul Tehnic Agricol din Svetlîi beneficiază de noi instruiri practice datorită unei stațiuni moderne de procesare a producției horticole.
16.12.2025
11:41
572
Bărbat condamnat la 19 ani de închisoare pentru abuz asupra familiei și fiicei sale minore
Horoscopul zilei 17.12.2025
Companiile de apărare din Europa îndeamnă investitorii să nu intre în panică în contextul știrilor despre pacea Rusia-Ucraina
Moscova refuză orice discuție privind teritoriile ocupate din Ucraina, în timp ce Kievul continuă dialogul cu Statele Unite pentru pace.
Rusia revendică din nou controlul asupra orașului strategic Kupiansk, în ciuda progreselor din negocierile de pace cu Ucraina
1 MDL
1 EUR
19.80
1 USD
16.84
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














