Peste 70 000 de UCRAINENI au intrat în R. Moldova în ultimele 72 de ore. O refugiată a DECEDAT în această dimineață în urma unui stop cardiac. Femeia s-a aflat în drum mai bine de 50 de ore
1865
Un refugiat din Ucraina a murit în această dimineață în urma unui stop cardiac. Incidentul a avut loc în jurul orei 9.20 chiar la punctul de trecere a frontierei Palanca. Femeia a fost preluată imediat de un echipaj SMURD, însă a decedat în drum spre spital, a declarat șeful Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, Alexandru Oprea, în cadrul unui briefing de presă.
Până a ajunge la punctul de trecere a frontierei cu R. Moldova, femeia s-a aflat în drum în jur de 50 ore.
Oprea a menționat că, la această oră, toate punctele de trecere a frontierei cu Ucraina sunt funcționale. Fluxul majorat de călători și mijloace de transport este înregistrat doar în punctul de trecere a frontierei comun Palanca-Maiaki-Udobnoe, Tudora și Otaci.
Noaptea trecută, 3 423 de cetățeni ai Ucrainei au intrat în R. Moldova atât cu mijloace de transport, cât și pe cale pedestră. Polițiștii au deschis benzi suplimentare pentru a asigura trecerea prin PTF Palanca, inclusiv un coridor verde pentru familii cu copii, iar la ora 1.00 nu era nicio persoana care să stea în zona de așteptare pentru controlului de frontieră.
În perioada 24 februarie – 27 februarie, până la ora 5.00, pe teritoriul R. Moldova au intrat 70 080 de cetățeni ai Ucrainei, dintre care 50 416 persoane prin segmentul de frontieră moldo-ucrainean, iar 19 311 - prin segmentul de frontieră moldo-român. În aceeași perioadă, au părăsit teritoriul R. Moldova 20 285 cetățeni ai Ucrainei, dintre care 2 111 persoane au ieșit prin segmentul de frontieră moldo-ucrainean, iar 18 133 - prin segmentul de frontieră moldo-român. Pe teritoriul național au rămas 29 510 cetățeni ai Ucrainei, care au intrat în R. Moldova în ultimele 77 de ore.
Totodată, pe parcursul zilei de ieri, au fost înregistrate 471 cereri de azil, iar astăzi până la ora 9:00 erau 99 de solicitanți, dintre care 15 cetățeni ucraineni.
10.11.2026
11:59
10.11.2026
10:41
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
10.11.2026
09:10
10.11.2026
09:03
10.11.2026
07:02
10.11.2026
04:24
10.11.2026
04:14
10.11.2026
03:42
10.11.2026
03:25
10.11.2026
11:59
10.11.2026
11:11
10.11.2026
10:41
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
10.11.2026
09:37
10.11.2026
09:10
10.11.2026
09:03
10.11.2026
07:02
10.11.2026
04:24
10.11.2026
04:14
10.11.2026
03:42
10.11.2026
03:25
10.11.2026
02:08
10.11.2026
00:38
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
09.11.2026
18:15
09.11.2026
17:48
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare















