Peste 600 de familii din R. Moldova au primit câte 3 500 de lei pentru găzduirea refugiaților ucraineni, iar peste 12 000 de cetățeni ai Ucrainei - câte 2 200 de lei pe lună. Unde puteți apela pentru a primi bani
1227
Peste 600 de familii din R. Moldova care au găzduit refugiați ucraineni au primit deja suportul financiar unic de 3 500 de lei, acordat de Programul Alimentar Mondial (PAM).
În prezent, reprezentanții PAM conlucrează cu structurile de asistență teritorială, autoritățile locale și organizațiile societății civile pentru a identifica toate familiile-gazde, astfel încă transferul complet al fondurilor să fie finalizat până la sfârșitul lunii mai curent.
De asemenea, 12 000 de refugiați din Ucraina aflați pe teritoriul R. Moldova au primit până la ora actuală indemnizația lunară de 2 200 de lei, achitată din sursele financiare ale Agenției ONU pentru Refugiați. Plata a fost transferată direct pe un card ce poate fi recepționat după înscrierea la acest link: https://bit.ly/3uMHz6x. La recepționarea suportului financiar, beneficiarul primește o notificare prin SMS. Cardul este valabil doar în Republica Moldova și poate fi folosit pentru cumpărături în toate magazinele din țară.
Programul Alimentar Mondial și Agenția ONU pentru Refugiați au asigurat prepararea și livrarea a 104 064 de mese calde către centrele de plasament temporar pentru refugiați din toată republica. Totodată, de la depozitul Ministerului Muncii și Protecției Sociale au fost transportate produse alimentare și alte bunuri din ajutoarele umanitare și donațiile recepționate către 80 de centre de plasament temporar pentru refugiați și primării.
Pentru mai multe detalii despre programele de susținere financiară a refugiaților și a familiilor-gazdă, accesați următorul link.
De asemenea, pentru consultarea comunităților gazdă în procesul de înregistrare la programul de suport financiar, telefonați la linia de informare administrată de PAM: +373 060 865 841.
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
10.11.2026
09:10
10.11.2026
09:03
10.11.2026
07:02
10.11.2026
04:24
10.11.2026
04:14
10.11.2026
03:42
10.11.2026
03:25
10.11.2026
02:08
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
10.11.2026
09:37
10.11.2026
09:10
10.11.2026
09:03
10.11.2026
07:02
10.11.2026
04:24
10.11.2026
04:14
10.11.2026
03:42
10.11.2026
03:25
10.11.2026
02:08
10.11.2026
00:38
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
09.11.2026
18:15
09.11.2026
17:48
09.11.2026
17:44
09.11.2026
17:37
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare
















