Peste 200 de copii și părinți au participat la activitățile sportive organizate la Călărași
644
Peste 200 de copii, alături de familiile lor, au participat duminică, 20 septembrie, la Călărași, la evenimentele #BeExplorer Orienteering și #BeVital Family Fest, organizate în cadrul Săptămânii Europene a Sportului 2026.
Participanții la #BeExplorer Orienteering au învățat tehnici de orientare sportivă, au exersat citirea hărții și au identificat punctele de control. Activitățile s-au desfășurat în Codrii din Călărași, cu sprijinul Federației de Orientare Sportivă din Republica Moldova. Copiii au lucrat în grupuri și au fost îndrumați de instructori.
Copiii au parcurs trasee adaptate vârstei. Cei mai mici au avut parte de un labirint de orientare, jocuri de memorie, exerciții de atenție și probe de îndemânare. Activitățile au fost concepute pentru ca părinții și copiii să poată participa împreună.
În același timp, #BeVital Family Fest a reunit zeci de familii, care au concurat la ștafete, jocuri cu mingea, volei, trasul frânghiei, trasee de echilibru și îndemânare. Participanții au fost implicați și în probe părinte-copil, precum și în diverse provocări de echipă.
La finalul evenimentelor, cei mai activi participanți au primit premii. Materialele și inventarul sportiv oferite cu sprijinul Federației Sportului Școlar îi vor încuraja pe copii și tineri să rămână activi și după participarea la activitățile din cadrul Săptămânii Europene a Sportului 2026.
Calendarul următoarelor evenimente:
23 septembrie - #BeAwake: Moldova începe ziua în mișcare
Pe 23 septembrie, la ora 08:15, angajații Guvernului Republicii Moldova vor participa la o sesiune comună de gimnastică și exerciții fizice. Activitatea va fi organizată în fața clădirii Guvernului.
În paralel, instituțiile publice, autoritățile, universitățile, școlile și alte instituții din țară vor fi încurajate să organizeze propriile sesiuni de gimnastică matinală, mobilitate și miscare.
25 septembrie - European School Sport Day
Pe 25 septembrie, peste 10 instituții de învățământ din Republica Moldova vor participa la European School Sport Day, o inițiativă europeană dedicată promovării activității fizice în mediul școlar.
Elevii vor lua parte la ștafete, jocuri de echipă, exerciții colective, mini-competiții și activități recreative adaptate vârstei.
26 septembrie - #BeTogether Street Sports, Chișinău
Pe 26 septembrie, Parcul Valea Trandafirilor se va transforma într-un spațiu dedicat sporturilor urbane, demonstrațiilor și activităților interactive.
Programul va include sporturi pe role, baschet 3×3, fotbal, badminton, boccia și alte activități sportive și recreative. Vor fi pregătite inclusiv probe adaptate copiilor și tinerilor cu cerințe speciale.
Sportivii de performanță vor susține demonstrații și masterclass-uri. Participanții vor putea interacționa cu aceștia, vor descoperi tehnici noi și vor avea ocazia să încerce diferite discipline sportive.
Festivalul va include și zone interactive, DJ, muzică, animatori, pictură pe față și activități pentru copii. De asemenea, este programat un flashmob #BeActive.
27 septembrie - #BeInspired Art in Motion, Nisporeni
Săptămâna Europeană a Sportului 2026 se va încheia la Nisporeni, prin evenimentul #BeInspired Art in Motion. Acesta va combina sportul, mișcarea, muzica și arta.
Copiii de vârstă preșcolară și adolescenții vor participa la jocuri sportive, exerciții colective, activități creative și momente muzicale.
Unul dintre momentele centrale ale zilei va fi realizarea unui mural #BeActive. Lucrarea va rămâne în spațiul școlii sportive, ca o amprentă vizibilă a evenimentului și ca mesaj pentru generațiile următoare despre importanța unui stil de viață activ.
Săptămâna Europeană a Sportului este o inițiativă a Comisiei Europene, menită să promoveze sportul și activitatea fizică în întreaga Europă, sub deviza #BeActive.
05.11.2026
17:16
05.11.2026
16:57
05.11.2026
16:27
05.11.2026
15:10
05.11.2026
14:54
05.11.2026
14:48
05.11.2026
12:57
05.11.2026
10:18
05.11.2026
09:52
04.11.2026
17:02
06.11.2026
08:24
06.11.2026
08:20
06.11.2026
07:20
06.11.2026
03:53
06.11.2026
02:31
06.11.2026
01:47
06.11.2026
01:35
05.11.2026
22:45
05.11.2026
22:27
05.11.2026
21:44
05.11.2026
21:21
05.11.2026
20:45
05.11.2026
20:00
05.11.2026
20:00
05.11.2026
19:59
05.11.2026
19:00
05.11.2026
18:55
05.11.2026
18:44
05.11.2026
18:27
05.11.2026
18:26
05.11.2026
17:56
05.11.2026
17:51
05.11.2026
17:32
05.11.2026
17:16
05.11.2026
16:57
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
VIDEO // Află cum îți poți RECUPERA banii de la stat! TRUCUL fiscal legal prin care moldovenii pot economisi MII DE LEI pentru studiile copiilor





















