Peste 100 de primari din Basarabia şi România au format, la Iași, o Ligă a Aleşilor Locali Unionişti, condusă de Mihai Chirica
2388
UPDATE // Primarul Mihai Chirica a citit rezoluţia Ligii Aleşilor Unionişti, după care participanţii l-au ales preşedinte. Vicepreşedinte a fost ales primarul localităţii Cimişlia, Gheorghe Răileanu.
Primarii unionişti din Basarabia şi România se întâlnesc în aceste moment la Iaşi pentru a semna un memorandum pro-unire. Întâlnirea are loc la Palatul Culturii.
La eveniment participă 106 primari, viceprimari sau consilieri din localităţile de peste Prut care au semnat declaraţii de Unire cu România.
În cuvântul lor, participanţii au pledat pentru desfiinţarea hotarului de la Prut, pentru o mai mare implicare a Parlamentelor de la Bucureşti şi Chişinău şi a altor instituţii în pregătirea mult doritei reveniri a Moldovei Răsăritene la Patria Mamă. Totodată, cei prezenţi au menţionat ziua de duminică, 25 martie, când, în centrul Chişinăului, moldovenii vor marca printr-o mare adunare împlinirea a 100 de ani de la unirea Basarabiei cu România (eveniment istoric ce s-a petrecut pe 27 martie 1918).
Aproximativ 15% dintre localităţile Moldovei Răsăritene au semnat aceste declaraţii. Sunt prezenţi primarul de iași Mihai Chirica, viceprimarul Gabriel Harabagiu, George Simion (Acţiunea 2012), Aurica Ichim, directorul Muzeului Unirii, Gheorghe Cliveti, directorul Institutului de Istorie "A. D. Xenopol", Claudiu Lucian Topor de la Facultatea de Istorie. "Nu de Dodon ne facem griji, ci de faptul că sunt mulţi Dodoni printre noi", a spus Mihai Chirica în discursul lui, citat de „Ziarul de Iași”.
Aceștia au format şi o Ligă a Aleşilor Locali Unionişti. Din această Ligă fac parte, deocamdată, primarii din 100 localităţi din Republica Moldova care şi-au exprimat în scris dorinţa de unire a Basarabiei cu România. Din România, s-au înscris primarii din două oraşe, al Iaşului şi al unei localităţi din judeţul Bistriţa Năsăud.
Participanţii la prima conferinţă a aleşilor locali unionisti din Republica Moldova şi România vor adopta o rezoluţie „întru realizarea cât mai grabnică şi mai armonioasă a acestui nobil deziderat de reîntregire a neamului nostru".
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
06.08.2026
17:07
06.08.2026
16:43
06.08.2026
16:17
06.08.2026
15:58
06.08.2026
15:38
06.08.2026
15:35
06.08.2026
15:33
06.08.2026
15:13
06.08.2026
14:22
06.08.2026
14:19
06.08.2026
14:04
06.08.2026
13:52
06.08.2026
13:29
06.08.2026
13:27
06.08.2026
13:19
06.08.2026
13:13
06.08.2026
12:37
06.08.2026
11:49
06.08.2026
11:44
06.08.2026
11:38
06.08.2026
11:27
06.08.2026
11:11
06.08.2026
10:39
06.08.2026
09:59
06.08.2026
09:33
Fosta ambasadoare a Ucrainei în SUA, Olga Stefanîşina, destituită de Zelenski și inculpată pentru corupţie și „îmbogăţire ilegală” cu 270.000 € din imobile de lux nedeclarate
Curtea Supremă suedeză dă Ucrainei cargoul „fantomă” rus Caffa, acuzat de furt de grâu din teritoriile ocupate
Profesorii din Moldova învață să predea cu inteligență artificială, în cadrul Programului internațional KLIC 2026
Atenționare Cod Galben: instabilitate atmosferică, 06.08.2026 ora 15 – 07.08.2026 ora 01
















