Persoanele care intenționează să candideze la alegerile parlamentare pot solicita certificate de INTEGRITATE de la ANI


Persoanele fizice care intenționează să candideze la funcția de deputat în cadrul alegerilor din februarie 2019 pot depune solicitările semnate personal, pe suport de hârtie, pentru a obține certificate de integritate la sediul Autorităţii Naționale de Integritate (ANI), pe str. Alecu Russo,1, etajul 4, în zilele lucrătoare între orele 8.00-12.00 şi 13.00-17.00.
Potrivit ANI, la cererea de solicitare trebuie anexată copia buletinului de identitate de către solicitant sau prin intermediul unui reprezentant împuternicit printr-o procură autentificată notarial.
În cazul depunerii cererii prin intermediul unui reprezentant împuternicit, acesteia i se vor anexa copia de pe buletinul de identitate al solicitantului autentificată notarial, procura autentificată notarial și copia de pe buletinul de identitate al reprezentantului împuternicit.
La depunerea cererii cu documentele anexate, solicitantul sau reprezentatul împuternicit al acestuia prezintă originalul buletinului său de identitate.
Certificatele de integritate vor fi eliberate în decurs de 15 zile lucrătoare personal solicitanţilor la sediul aceleiași instituții, etajul 7, bir. 74, în zilele lucrătoare de la orele 13.00 până la orele 16.00.
Certificatul de integritate va include informaţia despre actele de constatare rămase definitive în ultimii tre ani în privinţa persoanelor menţionate, despre averile nejustificate constatate, conflictele de interese consumate constatate, restricţiile încălcate constatate, incompatibilităţile nesoluţionate constatate, limitările încălcate constatate şi interdicţiile de a ocupa o funcţie publică sau de demnitate publică, ce derivă din actele de constatare ale Autorităţii Naţionale de Integritate sau din hotărârile judecătoreşti, care au rămas definitive.
Certificatele de integritate trebuie ridicate personal de către solicitant, la prezentarea buletinului de identitate.
Termenul de valabilitate al certificatului de integritate este de 3 luni de la data eliberării.









































































