Pensionarii de LUX din Parlament: Unii câștigă și de zece ori mai mult decât majoritatea pensionarilor din R. Moldova
6942
Chiar dacă pensia medie din R. Moldova este de circa 1 300 de lei pe lună, în Parlament există persoane care primesc și de zece ori mai mult. În timp ce pensionarii sunt condamnați să supraviețuiască cu cei câțiva lei pe lună, neavând alte venituri, la pensia grasă a deputaților se adaugă anual și venituri de sute de mii de lei din salariu, indemnizații sau din dividendele de la instituțiile bancare.
Potrivit declarațiilor de avere pentru anul 2016 ale deputaților din R. Moldova, cel puțin zece dintre ei au pensii care le-ar stârni invidia celorlalți pensionari, care abia de supraviețuiesc cu banii pe care îi primesc de la Casa Națională de Asigurări Sociale (CNAS).
Voronin, cea mai mare pensie
Fostul președinte al R. Moldova, Vladimir Voronin, este deputatul care ridică cea mai mare pensie din actualul Parlament. Astfel, comunistul a ridicat în anul trecut de la CNAS 139 968 de lei pensie sau câte 11 664 de lei pe lună. Soția lui, însă, are o pensie mai „pământească” – de doar 1 300 de lei pe lună.
În anul trecut, Voronin a mai primit aproape 110 mii de lei din salariul de deputat și aproape 180 de mii de lei în calitate de dobândă pentru banii pe care îi ține la „FinComBank”.
Postoico și Greceanîi, pensii egale
În topul deputaților cu cele mai grase pensii urmează comunista Maria Postoico și actuala socialistă Zianida Greceanâi, ambele cu funcții importante în stat pe timpul guvernării comuniștilor.
Astfel, potrivit declarației de avere pentru anul 2017, Maria Postoico a primit de la CNAS 118 941 de lei pensie sau câte 9 911 de lei lunar. Asta pe lângă cele aproape 150 de mii de lei din salariul de deputat, peste 11,7 mii de lei indemnizația de la Parlament și cei peste 42 de mii de lei – venitul anual al soțului ei.
Lidera socialiștilor, fostul premier comunist, Zinaida Greceanîi, arată că a ridicat în 2016 de la CNAS 118 196 de lei drept pensie sau câte 9 848 de lei pe lună. La acești bani s-au adăugat încă 6 000 de lei pentru distincția de stat pe care o deține. Veniturile socialistei sunt completate de salariul de deputat – peste 132 de mii de lei și alte câteva zeci de mii de lei pe care le-a adus acasă soțul acesteia.
Soția lui Diacov, pensie din Federația Rusă
Și președintele de onoare al democraților, Dumitru Diacov, este unui dintre pensionarii răsfățați ai acestei republici. Acesta a ridicat pe parcursul anului trecut câte aproape 8 570 de lei pe lună în calitate de pensie, plus alte peste zece mii de lei pe lună în calitate de salariu de la Parlament.
Soția lui Diacov este pensionară a Federației Ruse, iar deputatul arată că aceasta a primit în anul trecut de la Moscova aproximativ 160 de mii de ruble sau peste 47,5 mii de lei.
Puțin mai mult ca Diacov ridică din pensie și colega sa de partid, Galina Balmoș - peste 8 660 de lei pe lună, iar alt coleg de-al său, Anatol Gorilă - o pensie militară de peste 8 300 de lei lunar.
Țap și Țurcan, peste 8 000 de lei pe lună
Liberal-democratul Iurie Țap are o pensie lunară de 8 207 lei, în anul 2016 ridicând de la CNAS 98 485 de lei, în plus la cele peste 230 de mii de lei din salariul de deputat. Chiar dacă a adus acasă peste 133,5 mii de lei din salariul pe care îl primește la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, soția acestuia a ridicat o pensie de 14 880 de lei, adică puțin peste o mie de lei pe lună.
Socialistul Vladimir Țurcan este pensionar al Ministerului Afacerilor Interne și a ridicat, în anul trecut, 98 391 de lei de la CNAS, adică 8 199 de lei pe lună. Venitul din pensie s-a adăugat la cele peste 175 de mii de lei din salariul de deputat.
Pensie de mii de lei pentru accident de muncă
Deputata Partidului Democrat, Valentina Stratan, ridică și ea pensie lunar, doar că pentru accident la locul de muncă. Acum câțiva ani, aceasta a fost victima unui accident rutier în timp ce se afla în mașina de serviciu de la Parlament, iar pentru asta ridică aproape 7 700 de lei pe lună.
În anul trecut, deputata a primit și un salariu de aproape 120 de mii de lei din Parlament, plus alte aproape 40 de mii de lei de la Institutul Oncologic, iar soțul acesteia a mai adus în familie peste 160 de mii de lei.
Deputați cu pensii de peste 5 000 de lei lunar
Vasile Panciuc de la PCRM, fostul primar de Bălți, ridică lunar o pensie de 7 346 de lei, iar Petru Porcescu de la PD – peste 6 900 de lei. Democrata Elena Bacalu ridică o pensie lunară de 6 250 de lei.
Liderul liberalilor, Mihai Ghimpu, și democratul Vladimir Hotineanu au pensii similare – câte 5 661 de lei pe lună. Ambii primesc anual încă 6 000 de lei pentru distincțiile de stat.
Pe lângă pensie, Ghimpu a obținut peste 124 de mii de lei din salariul de deputat și peste 444,5 mii de lei venituri de la „Eurosim”. Soția dânsului, care lucrează la Ministerul Culturii, a întregit bugetul familiei cu peste 26 de mii din salariu și alte aproape 70 de mii de lei din pensie.
Vladimir Hotineanu a mai câștigat în anul trecut peste 138 de mii de lei din salariul de deputat, alte aproape 70 de mii de la USMF „N. Testemițanu” și aproape 25 de mii de lei de la Academia de Științe a Moldovei.
Comunistul Oleg Reidman a arătat că are o pensie lunară de 5 295 de lei lunar, liberal-democrata Maria Ciobanu - 4 934 de lei lunar, democrata Lidia Lupu - de 4 588 de lei, iar colegul ei de partid, Boris Golovin – de 3 030 de lei.
22.06.2026
18:24
773
UE confirmă la Bruxelles viitorul european al Republicii Moldova și accelerează negocierile de aderare
22.06.2026
17:39
599
Maia Sandu, mesaj ferm la Summitul UE – Republica Moldova: viitorul țării este în Uniunea Europeană
22.06.2026
17:36
588
Maia Sandu la Bruxelles: Summit Moldova–UE confirmă că viitorul țării este în Uniunea Europeană
17.06.2026
12:37
2036
Maia Sandu merge la Bruxelles pentru summitul Republica Moldova – Uniunea Europeană privind aderarea la UE
16.06.2026
00:12
2468
Maia Sandu: Republica Moldova deschide la Luxemburg negocierile UE pe capitolele-cheie ale „Valorilor fundamentale”
12.06.2026
21:54
3493
Maia Sandu discută cu António Costa despre deschiderea capitolelor de aderare și Summitul UE–Moldova din 22 iunie
4050
Peste 790 de primării intră în amalgamare voluntară pentru servicii mai bune și investiții mai mari în sate
12.06.2026
13:34
3162
Maia Sandu, la 85 de ani de la deportările staliniste: memoria victimelor și datoria de a apăra viitorul democratic
05.06.2026
14:27
3556
Maia Sandu laudă CNA la 24 de ani de activitate: „Republica Moldova este mai puternică și mai determinată pe drumul european”
04.06.2026
15:09
3632
Libera circulație și accesul presei în Zona de Securitate, discutate la ședința Comisiei Unificate de Control de la Bender
23.06.2026
11:52
71
Autorul alertelor false cu bombă de la Aeroportul Internațional „Eugen Doga” – Chișinău, reținut și plasat în arest preventiv pentru 30 de zile
23.06.2026
11:21
64
MEC întărește parteneriatul moldo-ucrainean prin noi programe de formare pentru profesorii de limba ucraineană în școli și licee
23.06.2026
11:08
260
Funcționari ai Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării, distinși cu Diploma de Onoare a Guvernului de Ziua funcționarului public
23.06.2026
10:32
273
Medic anestezist de la Spitalul Raional Comrat, trimis în judecată pentru neglijență care ar fi dus la moartea unui pacient accidentat în stare de ebrietate
23.06.2026
09:46
274
Procurorul General Alexandru Machidon felicită funcționarii publici cu ocazia zilei lor profesionale
23.06.2026
09:23
250
Examen de calificare cu teste unice pentru 1.870 de elevi din colegii și centre de excelență, organizat în 17 centre externe la nivel național
23.06.2026
08:46
366
Horoscopul zilei 23.06.2026
23.06.2026
08:18
375
Sentință așteptată în dosarul foștilor membri ai Comitetului de Creditare al Băncii de Economii, acuzați de prejudicierea băncii cu 3 miliarde de lei
22.06.2026
20:42
509
Marti, 23 iunie 2026: caniculă moderată, cu ploi de vară în nordul Republicii Moldova
22.06.2026
18:39
584
România își împărtășește la Ialoveni experiența în fonduri europene și infrastructură pentru a sprijini aderarea Republicii Moldova la UE
22.06.2026
18:24
760
UE confirmă la Bruxelles viitorul european al Republicii Moldova și accelerează negocierile de aderare
22.06.2026
17:39
587
Maia Sandu, mesaj ferm la Summitul UE – Republica Moldova: viitorul țării este în Uniunea Europeană
22.06.2026
17:36
580
Maia Sandu la Bruxelles: Summit Moldova–UE confirmă că viitorul țării este în Uniunea Europeană
515
Cod galben de caniculă pentru 23.06.2026
22.06.2026
12:56
714
Depozit clandestin de armament descoperit într-un bloc din Chișinău: contrabandist trimis în judecată, riscă până la 17 ani de închisoare
22.06.2026
09:57
669
MEC rezervă cote speciale și burse de merit pentru elevii și tinerii de etnie romă începând cu anul 2026–2027
22.06.2026
09:44
731
Guvernul Republicii Moldova și Mastercard pornesc un program pe 5 ani pentru modernizarea economiei digitale și extinderea plăților electronice
22.06.2026
08:43
711
Escroc din Bălți, condamnat în lipsă la 4 ani și o lună de închisoare pentru trafic de influență la examene auto
22.06.2026
08:05
700
Horoscopul zilei 22.06.2026
21.06.2026
18:27
1110
Vreme caldă și în mare parte stabilă în Republica Moldova, 22–28 iunie 2026
21.06.2026
14:27
1254
Alertă cod galben de caniculă pentru 22.06.2026
21.06.2026
07:53
1307
Horoscopul zilei 21.06.2026
20.06.2026
20:49
1627
Vreme stabilă și caldă în Republica Moldova, duminică 21 iunie 2026
20.06.2026
14:53
1909
Sondaj global: Vietnam, India și Filipine în fruntea simpatiei pentru America, în timp ce aliații occidentali se răcesc față de SUA
20.06.2026
08:16
1576
Horoscopul zilei 20.06.2026
Autorul alertelor false cu bombă de la Aeroportul Internațional „Eugen Doga” – Chișinău, reținut și plasat în arest preventiv pentru 30 de zile
MEC întărește parteneriatul moldo-ucrainean prin noi programe de formare pentru profesorii de limba ucraineană în școli și licee
Funcționari ai Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării, distinși cu Diploma de Onoare a Guvernului de Ziua funcționarului public
Medic anestezist de la Spitalul Raional Comrat, trimis în judecată pentru neglijență care ar fi dus la moartea unui pacient accidentat în stare de ebrietate
1 MDL
1 EUR
20.17
1 USD
17.61
1 RON
3.85
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39



Inapoi














