Penelope Cruz explică de ce copiii ei și ai lui Javier Bardem nu au voie să aibă conturi pe rețelele sociale
3372
Copiii actorilor Penelope Cruz și Javier Bardem nu au voie să folosească social media. Actrița spaniolă în vârstă de 47 de ani a explicat într-un interviu la CBS Sunday Morning decizia ca fiul și fiica lor să nu apară pe rețelele sociale și să nu aibă conturi aici.
Starul în vârstă de 47 de ani din „Madres Paralelas” a vorbit despre această regulă gândită pentru fiul lor Leo (10 ani) și fiica lor Lena (8 ani).
„Am o relație ciudată cu rețelele sociale, le folosesc foarte puțin și într-un mod foarte atent”, a declarat ea: „Ceva nu are sens aici și afectează în special generațiile tinere”.
„Îmi pare tare rău pentru cei care sunt acum adolescenți. Este ca și cum lumea ar fi făcut un fel de experiment pe ei: Oh, să vedem ce se întâmplă dacă expunem un copil de 12 ani la atâta tehnologie”.
„E vorba de lipsa de protecție în cazul unui copil de 12 ani activ pe rețelele sociale, orice formă ar avea acestea, nu există protecție pentru ei, pentru creierul lor care încă se dezvoltă, mă refer la cum le afectează modul în care văd ei înșiși, totul, mă gândesc la bullying, de exemplu. Atât de multe lucruri nu mai sunt ca în copilăria pe care eu am avut-o”, a adăugat ea.
„Sunt foarte dură când vine vorba de tehnologie, de exemplu, cu copiii mei... Da, ne vom uita uneori la filme sau la niște desene animate. Cum să nu-i las să se uite la filme?”, a întrebat ea.
„Au fost niște momente incredibile de fericire când eram mică. Dar telefoanele nu, până când nu vor fi mai mari, de asemenea, nicio rețea de socializare până la cel puțin 16 ani. Asta înseamnă protejarea sănătății mintale, dar în același timp simt că parcă fac parte dintr-o minoritate. Nu știu”, scrie peroz.ro.
21.10.2026
01:20
21.10.2026
00:56
21.10.2026
00:42
21.10.2026
00:04
20.10.2026
23:31
20.10.2026
23:11
20.10.2026
19:39
20.10.2026
19:20
20.10.2026
18:55
20.10.2026
18:27
21.10.2026
00:56
21.10.2026
00:42
21.10.2026
00:04
20.10.2026
23:31
20.10.2026
23:11
20.10.2026
19:39
20.10.2026
19:20
20.10.2026
18:55
20.10.2026
18:27
20.10.2026
18:22
20.10.2026
17:42
20.10.2026
17:23
20.10.2026
17:23
20.10.2026
17:04
20.10.2026
16:32
20.10.2026
16:23
20.10.2026
16:22
20.10.2026
16:20
20.10.2026
16:02
20.10.2026
15:37
20.10.2026
15:26
20.10.2026
15:18
20.10.2026
15:08
20.10.2026
14:37
20.10.2026
14:16
20.10.2026
13:36
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia















