Partidul lui Nigel Farage pregătește tăierea ajutoarelor sociale pentru străinii din Marea Britanie: românii, în prima linie a riscului
263
Liderul Reform UK, Nigel Farage, susține eliminarea ajutoarelor sociale pentru străinii care locuiesc în Marea Britanie, măsură care i-ar viza direct şi pe cetățenii români.
Partidul britanic Reform UK, condus de politicianul de extremă-dreapta Nigel Farage, vrea să excludă străinii – inclusiv toți cetăţenii Uniunii Europene rezidenţi legal în Regatul Unit – de la ajutoarele sociale dacă va ajunge la putere, a confirmat luni un purtător de cuvânt al formaţiunii, citat de agenţia EFE.
Prin acest plan, deja respins de laburiştii aflaţi la guvernare şi de conservatorii din opoziţie, Reform UK urmăreşte să economisească anual 21 de miliarde de lire sterline (24,57 miliarde de euro) la sfârşitul celui de-al cincilea an de aplicare. Măsura ar avea un impact bugetar semnificativ, susțin reprezentanții formațiunii.
Însă implementarea unei astfel de propuneri ar presupune renegocierea acordului privind Brexitul cu Uniunea Europeană. Ar fi afectaţi şi britanicii stabiliţi în statele membre ale UE, care ar risca să-şi piardă drepturile echivalente obţinute pe bază de reciprocitate.
În prezent, conform acordului privind Brexitul, cetăţenii din ţările UE care au statut de rezidenţi permanenţi în Regatul Unit beneficiază de ajutoare sociale în aceleaşi condiţii ca cetăţenii britanici.
"A-i obliga pe lucrătorii britanici să plătească ajutoare pentru străini nu este doar o absurditate economică, ci pur şi simplu imoral", a argumentat purtătorul de cuvânt al Reform UK care a vorbit despre acest plan, Robert Jenrick.
"Oamenii sunt mai mult decât dispuşi să-şi ajute vecinii în vremuri dificile, dar contribuabilul britanic nu îşi poate permite să subvenţioneze întreaga planetă, mai ales pe aceia care nu au contribuit la sistem", a subliniat el.
Conform planului, ce ar putea fi discutat serios abia dacă Reform UK ar câştiga următoarele alegeri generale, programate pentru 2029, imigranţii rezidenţi cu statut legal în Regatul Unit nu ar mai avea acces la subvenţii pentru locuinţe, ajutoare de şomaj, alocaţii pentru copiii familiilor fără resurse sau ajutoare de invaliditate.
Inițiativa este doar cea mai recentă dintr-o serie de măsuri promovate de Reform UK, aproape toate axate pe combaterea imigraţiei. Vara trecută, Nigel Farage a prezentat un plan de abrogare a unor părţi din legislaţia privind drepturile omului, pentru a permite expulzarea în masă a migranţilor ilegali care traversează Canalul Mânecii. El a avertizat că Regatul Unit se apropie de o situaţie de "tulburări sociale majore" din cauza migraţiei scăpate de sub control, pe care o pune pe seama actualului guvern laburist, dar şi a fostului guvern conservator.
Reform UK se află acum pe locul doi în sondajele de opinie, după Partidul Laburist, deși timp de mai mult de un an a fost creditat cu primul loc, pe fondul îngrijorărilor crescute privind migraţia ilegală. La alegerile locale şi regionale din luna mai, acest partid de extremă-dreapta a obţinut câştiguri spectaculoase. În prezent însă, se confruntă cu provocarea dificilă de a-şi menţine acest nivel de popularitate încă trei ani, până la următoarele alegeri generale la termen, conform Agerpres.
Nicu Ion, profesor de matematică stabilit în Newcastle şi fost consilier local ales din partea Partidului Laburist în Marea Britanie, trage un semnal de alarmă pentru românii care locuiesc deja acolo sau iau în calcul să se mute în Marea Britanie.
El explică faptul că Reform UK, condus de Nigel Farage, are pe agendă exact această măsură radicală privind drepturile imigranților, dacă va ajunge la putere.
"Am văzut români, cetăţeni români, sau poate din Republica Moldova, care au candidat pe listele partidului Reform. Eu nu pot să accept şi nici nu pot să încurajez un asemenea comportament, şi nici nu consider că oamenii aceia, care au candidat pe listele partidului Reform, sunt cetăţeni români de bună credinţă. Şi vă voi spune de ce. Partidul Reform din Marea Britanie, condus de Nigel Farage, în repetate rânduri a jignit comunitatea românească. Foarte multe dintre politicile lor anti-imigraţioniste vizează cetăţenii europeni şi românii în mod deosebit.
Se spune că Reform nu are nimic cu românii, că ei iubesc românii şi că vor să scape de imigraţia ilegală, dar astea sunt poveşti de adormit copiii. Şi au spus foarte clar că în momentul în care vor ajunge la putere, primul lucru pe care îl vor face va fi să suspende Indefinite Leave to Remain, în care este cuprinsă şi schema de presettle şi settle status, care se acordă românilor pentru a putea lucra şi trăi în Marea Britanie cu drepturi depline. Când şi dacă vor ajunge la putere, ăsta va fi primul lucru pe care îl vor face, să suspende dreptul românilor de a locui şi de a munci în Marea Britanie, şi de a studia. Ar urma să fie înlocuit acest sistem cu un sistem de vize", a declarat Nicu Ion.
"Sunt foarte multe goluri care vor fi lăsate, în special în domeniul sănătăţii, transporturilor, unde sunt mulţi cetăţeni români. Dar gândiţi-vă că ei au fost în stare să iasă din UE, economia lor să piardă zilnic miliarde. Ei s-au sabotat, doar ca să oprească migraţia. Brexit-ul nu a fost niciodată despre autonomie economică. A fost strict despre imigraţie, nu trebuie să ne minţim. Deci sentimentul acesta a dus chiar la autosabotare economică, politică, cum vreţi să o numiţi. Reform câştigă foarte multe şi a câştigat foarte multe locuri în administraţie pe subiectul imigraţiei. Să nu se creadă că englezii au ceva cu imigranţii care trec ilegal cu barca Canalul Mânecii. Nu, au o problemă cu toţi imigranţii. E o chestiune care a ajuns la un nivel foarte mare, iar Guvernele anterioare au eşuat să vină cu măsuri care să convingă electoratul că imigraţia este sub control. Chiar dacă cifrele arată altceva, la nivel de percepţie publică oamenii au impresia că ei sunt asaltaţi şi că însuşi modul lor de vieţuire este pus în pericol", a mai spus Nicu Ion în cadrul emisiunii "Români care schimbă comunităţi", moderată de Bogdan Bolojan, redactor şef Ştiri Diaspora.
În prezent, un migrant poate solicita statutul de rezidenţă permanentă după cinci ani de şedere legală, ceea ce îi conferă dreptul de a trăi, munci şi studia permanent pe teritoriul britanic. Politicienii Reform UK vor însă dublarea acestei perioade, de la cinci la zece ani, ca parte a unui plan mai amplu de reducere a imigraţiei, anunţat în luna mai.
Criticii avertizează că noua strategie ar putea obliga numeroşi lucrători străini, stabiliţi de zeci de ani în Marea Britanie, să-şi piardă stabilitatea locuinţei şi a vieţii de familie. Pachetul legislativ prevede şi o schimbare radicală: renunţarea la dreptul de şedere nelimitată şi introducerea unor vize cu valabilitate de cinci ani, inclusiv pentru cei care deţin deja statutul permanent.
Disputa politică s-a intensificat. Fostul premier Keir Starmer a numit politica Reform UK "rasistă și imorală", iar cancelarul Rachel Reeves a reiterat această poziţie. Ea a subliniat că persoanele aflate ilegal pe teritoriul Marii Britanii ar trebui "trimise acasă", însă a insistat că este "cu totul altceva" să fie expulzați cei care muncesc şi locuiesc legal. "Aceste politici sunt rasiste şi le vom denunţa", a punctat Reeves.
Replica Reform UK a venit rapid. Liderul Nigel Farage a acuzat laburiştii, într-un interviu, că "nu cred în controalele la frontieră". În acelaşi timp, Zia Yusuf, responsabil de politici în cadrul partidului, a declarat la BBC Breakfast că cetăţenii au "îngrijorări perfect legitime cu privire la imigraţie" şi că "sunt suficient de inteligenţi pentru a şti, dacă cineva votează pentru o politică pe care Starmer o numeşte rasistă". El a adăugat că Regatul Unit "nu ar trebui să finanţeze beneficii şi asistenţă socială pentru cetăţenii străini".
Oficialii britanici susţin că este esenţial ca migranţii să demonstreze integrarea reală în societate: contribuţii la asigurările sociale, lipsa accesării de beneficii şi implicarea în viaţa comunităţii. Laburiştii au precizat însă că, în anumite situaţii, unii străini ar putea obţine mai rapid rezidenţa permanentă, dacă dovedesc o contribuţie semnificativă sau competenţe profesionale valoroase.
Tema centrală a reuniunii laburiste este contracararea ascensiunii Reform UK, care conduce în sondajele naţionale de opinie sau se află foarte aproape de prima poziţie. În discursul său, Shabana Mahmood va pleda pentru o "migraţie echitabilă" şi pentru securitatea frontierelor, considerate elemente esenţiale ale unei ţări "deschise, generoase şi tolerante". Totodată, ea va avertiza că, în lipsa unor măsuri clare, "oamenii muncitori se vor îndepărta de noi şi vor căuta alinare în promisiunile false ale partidului lui Nigel Farage".
17.08.2026
22:06
17.08.2026
21:35
17.08.2026
21:15
17.08.2026
20:40
17.08.2026
20:14
17.08.2026
20:02
17.08.2026
19:57
17.08.2026
19:03
17.08.2026
18:48
17.08.2026
18:30
17.08.2026
22:35
17.08.2026
22:19
17.08.2026
22:06
17.08.2026
22:02
17.08.2026
21:35
17.08.2026
21:15
17.08.2026
20:40
17.08.2026
20:14
17.08.2026
20:02
17.08.2026
19:57
17.08.2026
19:03
17.08.2026
18:48
17.08.2026
18:32
17.08.2026
18:30
17.08.2026
18:22
17.08.2026
18:20
17.08.2026
17:58
17.08.2026
17:53
17.08.2026
17:29
17.08.2026
17:13
17.08.2026
16:40
17.08.2026
16:36
17.08.2026
16:31
17.08.2026
16:29
17.08.2026
15:59
ULTIMA ORĂ // Moscova își pregătește terenul pentru PROVOCĂRI în Transnistria? Kremlinul folosește din nou scenariul aplicat în Ucraina și amenință cu RĂZBOIUL Chișinăul și Kievul
Războiul cu Iranul goleşte depozitele SUA: Pentagonul presează industria de apărare să turbo‑accelereze producția de rachete și muniții
Trump întoarce masa negocierilor: cere Iranului despăgubiri pentru victimele americane și blocarea Strâmtorii Ormuz
SUA deschid focul asupra unei nave în largul Iranului, în timp ce Trump revendică „controlul total” al strâmtorii Ormuz și anunță o flotă navală uriașă care să-i poarte numele
Manevra secretă a avionului prezidențial al lui Trump după summitul NATO de la Ankara declanșează scandal la Washington
















