Stiri

Parlamentul va examina proiectul privind consolidarea independenței BNM, în acord cu normele UE

Actualitate 23.09.2026 11:21 Vizualizări214
Parlamentul va examina proiectul privind consolidarea independenței BNM, în acord cu normele UE

Chișinău, 23 septembrie 2026 – Parlamentul urmează să examineze în prima lectură un proiect de lege destinat consolidării independenței Băncii Naționale a Moldovei (BNM). Raportul asupra documentului a fost aprobat de Comisia pentru economie, buget și finanțe.

Proiectul transpune în legislatia națională normele europene referitoare la independența băncilor centrale. Potrivit notei de fundamentare, acquis-ul comunitar în domeniul politicii economice și monetare stabilește cerințe clare pentru asigurarea independenței băncii centrale. De asemenea, acesta interzice finanțarea directă a sectorului public de către banca centrală și limitează accesul privilegiat al sectorului public la instituțiile financiare.

În acest context, proiectul prevede că Banca Națională și membrii organelor sale de conducere își exercită atribuțiile în mod independent. Aceștia nu vor putea solicita sau accepta instrucțiuni din partea Parlamentului, Guvernului ori a altor autorități publice ale Republicii Moldova. În același timp, BNM va continua să prezinte Parlamentului rapoarte privind activitatea desfășurată.

Documentul stabilește și regimul juridic aplicabil bunurilor Băncii Naționale. Delimitarea bunurilor imobile în bunuri din domeniul public sau privat, precum și atribuirea bunurilor mobile, se vor efectua în conformitate cu reglementările interne ale BNM. Totodată, normele privind administrarea și deetatizarea proprietății publice nu se vor aplica bunurilor aflate în proprietatea Băncii Naționale.

O altă prevedere a proiectului se referă la regimul incompatibilităților pentru membrii organelor de conducere ale BNM. Aceștia nu vor putea desfășura activități remunerate, cu excepția activităților didactice și științifice.

După adoptare, noile prevederi legislative vor intra în vigoare la o lună de la publicarea în Monitorul Oficial. Excepție vor face unele articole, care vor produce efecte începând cu data aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.14 1 USD 17.56 1 RON 3.82 1 RUB 0.21 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri