Parlamentul European a adoptat o rezoluţie privind comemorarea a 30 de ani de la Revoluţia română din decembrie 1989: Ce prevede documentul
1507
Parlamentul European a adoptat joi, cu 513 voturi pentru, 18 împotrivă şi 87 de abţineri, o rezoluţie privind comemorarea a treizeci de ani de la Revoluţia română din decembrie 1989.
O dezbatere pe această temă a avut loc luni seara, când reprezentanta Comisiei Europene Adina Vălean, comisarul pentru Transporturi, a spus în faţa eurodeputaţilor că revoluţia română a fost cel din urmă act al mişcărilor de revoltă din Europa de Est şi cel mai sângeros şi că românii au luptat în acea iarnă pentru libertate, drepturi fundamentale şi democraţie.
Prin rezoluţia adoptată joi, Parlamentul European solicită statului român să îşi intensifice eforturile pentru a elucida adevărul privind Revoluţia din decembrie 1989, iar instituţiilor Uniunii Europene şi statelor sale membre, inclusiv României, să depună toate eforturile pentru a se asigura că crimele săvârşite de regimurile comuniste nu sunt uitate şi a garanta că astfel de crime nu vor mai fi comise niciodată, transmite Agerpes.
Revoluţia română a fost cea mai violentă dintre toate revoltele care au condus la căderea comunismului în statele din spatele Cortinei de Fier şi s-a soldat cu pierderea a 1.142 de vieţi omeneşti, 3.138 de răniţi grav şi peste 760 de persoane deţinute ilegal şi torturate. De asemenea, folosirea forţei împotriva poporului român în decembrie 1989 a afectat în mod dureros întreaga societate din România, iar identificarea autorilor reali ai acestor infracţiuni rămâne o problemă pentru victime, pentru familiile acestora şi pentru toţi cetăţenii români, se aminteşte în text.
Statului român i se reproşează în acest document, la a cărui redactare au contribuit numeroşi eurodeputaţi români şi străini din grupurile PPE, S&D şi Renew Europe, că a întârziat inutil stabilirea şi aflarea adevărului, condiţie esenţială pentru garantarea dreptului victimelor şi al moştenitorilor acestora de a obţine despăgubiri şi compensaţii echitabile, autorităţile naţionale nereuşind să acţioneze cu diligenţa necesară impusă de normele internaţionale privind drepturile omului.
Conform textului rezoluţiei, Parlamentul European comemorează şi aduce un omagiu victimelor revoluţiei din decembrie 1989, precum şi familiilor lor, care şi-au sacrificat viaţa pentru a pune capăt dictaturii totalitare din România, subliniind faptul că sacrificiul protestatarilor paşnici din decembrie 1989 a permis tranziţia României către democraţie, statul de drept, economia de piaţă, precum şi integrarea sa ulterioară în Alianţa Nord-Atlantică şi în Uniunea Europeană.
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
04.08.2026
09:58
04.08.2026
09:33
04.08.2026
09:18
04.08.2026
08:53
04.08.2026
08:31
04.08.2026
08:30
04.08.2026
07:39
04.08.2026
07:25
04.08.2026
06:47
04.08.2026
04:46
04.08.2026
04:02
04.08.2026
02:48
04.08.2026
01:05
03.08.2026
23:36
03.08.2026
23:13
03.08.2026
22:55
03.08.2026
22:00
03.08.2026
21:46
03.08.2026
21:42
03.08.2026
21:23
03.08.2026
20:40
03.08.2026
20:04
03.08.2026
20:04
03.08.2026
19:57
03.08.2026
19:12
Vizită controversată la Chișinău a unei delegații agricole din Afganistan, sub regimul taliban, bagă Guvernul în anchetă
Prințesa Isabella intră în armata daneză fără salariu, în timp ce Danemarca extinde serviciul militar obligatoriu pentru femei
Programul FCA susține 700 de afaceri agricole cu credite avantajoase și granturi în toată țara
Autoritatea pentru protecția datelor din Jersey: companiile nu mai au nicio scuză pentru a ignora securitatea informațiilor și riscurile AI asupra copiilor
















