04:45:07 20.05.2019
 
Stiri

Parlamentul European a adoptat noul Cod al UE privind VIZELE. Care sunt principalele modificări și impactul acestora asupra călătorilor din țări terțe?

Știri 18.04.2019 14:39 Vizualizări782 Autor: Ziarul National
Parlamentul European a adoptat noul Cod al UE privind VIZELE. Care sunt principalele modificări și impactul acestora asupra călătorilor din țări terțe?

Parlamentul European a aprobat miercuri noul Cod al UE privind vizele, asupra căruia există deja un acord informal cu Consiliul UE. Noile norme stabilesc procedurile și condițiile de acordare a vizelor pentru cetățenii din peste o sută de țări terțe care călătoresc în UE pe perioade scurte (până la 90 de zile în orice perioadă de 180 de zile), se arată într-un comunicat al instituției.

Codul UE privind vizele a fost revizuit pe fondul dublării solicitărilor pentru eliberarea unei vize, de la 10,2 milioane în 2009 la 15,2 milioane în 2016. Scopul principal al reformei este de a facilita călătoriile în scop legitim pentru turism, comerț și afaceri. De asemenea, prin simplificarea procedurilor de solicitare și eliberare a vizelor de scurtă ședere, noile reguli vor acționa ca niște stimulente pentru a încuraja țările din afara UE să coopereze în domeniul migrației. În acest sens, unele dispoziții, cum ar fi taxele de viză, timpul necesar pentru emiterea deciziilor privind cererile depuse și durata de valabilitate a vizei cu intrări multiple, pot fi adaptate în funcție de disponibilitatea unei țări terțe de a colabora pentru readmiterea migranților ilegali, în urma unei evaluări complete și obiective realizate anual de Comisia Europeană.

Per ansamblu, procedurile pentru călătorii de bună credință vor fi mai simple și va exista o legătură directă între politica de vize și migrație.

Astfel, cererile de viză vor trebui depuse într-un interval de maxim șase luni (în loc de cele trei luni prevăzute de normele actuale) și minim cu 15 zile înainte de călătoria vizată, cu excepția navigatorilor, cărora li se va permite să depună cereri cu nouă luni în avans.

Alte modificări efectuate se referă la următoarele:

  • costul taxei de viză generală va crește de la 60 la 80 de euro – cu o posibilă reducere pentru persoanele sub 18 ani -, iar copiii sub 6 ani, studenții și cercetătorii vor continua să fie scutiți de plata acestei taxe;
  • noua condiție prealabilă pentru achiziționarea asigurărilor de sănătate pentru călătorii va fi evaluată de către Comisia Europeană la 15 luni de la introducere, luând în considerare costurile medicale reale suportate de titularii de viză;
  • statele membre ale UE vor trebui să colaboreze cu furnizorii externi de servicii pentru a gestiona cererile de viză în țările din afara UE în care nu sunt nici prezente, nici reprezentate;
  • persoanele care călătoresc frecvent pot fi eligibile pentru vize cu intrări multiple.

,,După ani de negocieri, am reușit să ajungem la un acord ambițios în vederea actualizării și simplificării procedurilor de acordare a vizelor pentru UE. Scopul nostru este de a facilita călătoriile în scop legitim pentru turism, afaceri și comerț, consolidând în același timp securitatea internă și stabilind mecanisme de prevenire a abuzurilor. De asemenea, am reușit să introducem și stimulente pozitive pentru țările care cooperează în activitățile de readmisie, nu doar sancțiuni pentru cei care nu cooperează”, a declarat eurodeputatul Juan Fernando López Aguilar, raportor din partea grupului S&D pentru acest regulament.

Regulamentul privind noul cod de vize al UE a fost aprobat cu 428 voturi pentru, 123 și 56 abțineri, urmând să fie adoptat oficial de către Consiliul de Miniștri. Modificările vor fi aplicabile la șase luni de la publicarea în Jurnalul Oficial al UE.

Sursa: caleaeuropeana.ro

Prietenii tăi merită să știe ASTA!



Comentarii
Promo
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
17.05.2019 09:27 Nicolae Negru De ce suferim? De oligarhie sau prostie?

15.05.2019 08:02 Vitalie Hadei ANALIZĂ // Portretul PSIHOLOGIC al lu...

13.05.2019 16:00 Ziarul National Gheorghe Răileanu, primar de Cimșlia:...

Meteo in Moldova
Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Ce alianță de guvernare credeți că va fi mai benefică pentru R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2018. Toate drepturile sunt rezervate

Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md