Papa Francisc vine în România! Programul complet al Suveranului Pontif: Unde va dormi, ce va vizita şi unde va merge cu papa-mobilul
1456
Mediafax
Papa Francisc va vizita România în perioada 31 mai – 2 iunie 2019. În Bucureşti se estimează că pe străduţele de lângă „Sfântul Iosif” vor fi cel puţin 20.000 de pelerini, iar Suveranul Pontif va merge cu papa-mobilul.
„Vineri, 31 mai 2019, în jurul orei 08:00, Papa Francisc va pleca cu avionul de la Roma spre Bucureşti, iar în jurul orei 11:30 va sosi pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă-Otopeni din Bucureşti, unde va avea loc primirea oficială, urmată apoi de ceremonia de bun venit la intrarea în Palatul Cotroceni”, a precizat, luni, părintele Wilhelm Dancă, reprezentant la Bisericii Catolice.
Potrivit programului, la Cotroceni, Papa Francisc va avea o întâlnire cu preşedintele României, Klaus Iohannis, pe 31 mai, la ora 12.20, urmată apoi de o întâlnire cu premierul României, care va avea loc tot la Palatul Cotroceni.
În jurul orei 15:45, Papa va avea o întâlnire privată cu Patriarhul Daniel, la Palatul Patriarhiei.
Când va se va afla în public Papa Francisc
Tot în prima zi a vizitei, Papa va merge şi la noua Catedrală Ortodoxă, apoi va ţine Liturghia la Catedrala Sfântul Iosif din Bucureşti.
Întrevederea cu reprezentanţii Bisericii ortodoxe se va încheia, la ora 17.00, cu vizita Papei şi a Patriarhului la noua catedrală ortodoxă pentru rugăciunea „Tatăl Nostru” şi cu un cuvânt de salut din partea Succesorului lui Petru.
Papa Francisc va celebra Sfânta Liturghie în Catedrala Sf. Iosif în după-amiaza de vineri, 31 mai 2019, prima zi a călătoriei sale apostolice în România, a anunţat Pr. Francisc Doboş, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Romano-Catolice, într-un comunicat.
Papa Francisc al doilea Papă care celebrează Sf. Liturghie în catedrala romano-catolică din Bucureşti, după Sfântul Ioan Paul al II-lea care, pe 8 mai 1999, în timpul vizitei sale în România, a concelebrat aici Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie în rit greco-catolic.
Papa Francisc, vizită istorică. Unde se va afla sâmbătă, 1 iunie
În ziua de sâmbătă, 1 iunie, Papa va pleca cu avionul spre Bacău, apoi va ţine Sfânta Liturghie la Sanctuarul din Şumuleu – Ciuc, începând cu 11.30. De aici, Papa va fi transportat cu elicopterul la Iaşi, unde, în jurul orei 17:25 va vizita Catedrala catolică din Iaşi. Apoi, Papa va avea o întâlnire cu tinerii şi cu familiile pe platforma din faţa Palatului Culturii din Iaşi.
În jurul orei 19.00, Sanctitatea Sa va pleca spre Bucureşti, cu avionul.
Papa Francisc, vizită istorică. Unde se va afla duminică, 2 iunie
În ziua de duminică, potrivit programului, Papa va decola spre Sibiu şi va fi transferat cu elicopterul la Blaj, unde va avea loc Liturghia cu Beatificarea celor 7 episcopi greco-catolici martiri pe Câmpia Libertăţii la Blaj, la ora 11.00.
Papa va pleca din România duminică, în jurul orei 17.30, de pe aeroportul din Sibiu.
Potrivit reprezentanţilor Bisericii Catolice din România, pe parcursul celor două nopţi petrecute în România, Papa Francisc va fi cazat la Nunţiatura Apostolică din Bucureşti, acolo unde, în urmă cu 20 de ani, a fost cazat şi Papa Ioan Paul al II-lea.
În ceea ce priveşte Liturghia de vineri seară din Bucureşti, de la Catedrala Sfântul Iosif, sunt aşteptaţi cel puţin 20.000 de credincioşi, iar pe străzile din jurul catedralei ar putea fi montate ecrane pe care se va putea urmări slujba oficiată de Suveranul Pontif. De asemenea, reprezentanţii Bisericii Catolice susţin că Suveranul Pontif se va deplasa pe străzile din apropierea Catedralei Sfântul Iosif cu papa-mobilul.
Sursa: mediafax.ro
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
05.08.2026
03:04
05.08.2026
01:48
04.08.2026
23:23
04.08.2026
23:21
04.08.2026
22:20
04.08.2026
21:01
04.08.2026
20:19
04.08.2026
20:13
04.08.2026
20:07
04.08.2026
19:55
04.08.2026
19:15
04.08.2026
19:08
04.08.2026
18:46
04.08.2026
17:43
04.08.2026
17:29
04.08.2026
16:50
04.08.2026
16:44
04.08.2026
16:01
04.08.2026
15:13
04.08.2026
15:10
04.08.2026
14:59
04.08.2026
14:52
04.08.2026
14:33
04.08.2026
14:28
Val de căldură peste Republica Moldova – vreme pentru 05.08.2026
Franța în flăcări: peste 120.000 de hectare arse și peste 400 de suspecți reținuți, inclusiv minori, pentru provocarea incendiilor
Eugeniu Osmochescu, în vizită la Bălți și Rîșcani: investiții, locuri de muncă și sprijin pentru afacerile locale
















