PÂNĂ la LACRIMI // Mărturia EMOȚIONANTĂ a Raisei Iaroțchi, care avea doar trei luni când a fost DEPORTATĂ: Pelinci din cămașa bunelului, aruncat sub un gard la club

Deși au trecut 69 de ani de la cel mai mare val de deportări din Basarabia, din noaptea de 5 spre 6 iulie 1949, victimele regimului stalinist povestesc și astăzi cu lacrimi în ochi despre calvarul prin care au trecut, numai pentru faptul că au fost trădați, iar cineva le-a pus „ștampila” de „dușman al poporului”, etichetă cu care au trebuit să trăiască apoi toată viața.

Dacă poveștile lor de viață sunt dureroase numai când sunt spuse, cum au fost ele pentru cei care le-au trăit?

Una dintre victimele deportărilor staliniste este și Raisa Iaroțchi, președinta Asociației Foștilor Deportați și Deținuți Politici din raionul Edineț, care avea trei luni când a fost trimisă, împreună cu mama, „pe viață” în regiunea Habarovsk.

„Dușman al poporului”, la trei luni

„Am avut un destin foarte greu. Am trecut prin trădare, prin suferință, prin greutăți, am fost izgoniți din această țărișoară frumoasă, am fost lipsiți de pătucurile celea calde, lipsiți de rude. Am avut o familie frumoasă, 17 ani mama, 21 – tata. Când au intrat oaspeții nepoftiți în casă, tata a dovedit să fugă și i-a spus mamei: Ia de mâncare și tot ce ai de valoare. Spuneți, vă rog, ce era de valoare la mama, dacă avea un copilaș de trei luni și jumătate, desculță, într-o rochiță de vară, cu mine în brațe? Am devenit dușman al poporului cu acte în regulă, trimisă pojizneno (pe viață – n.r.) în regiunea Habarovsk…”, își amintește astăzi cu ochii în lacrimi doamna Raisa.

Face o pauză, apoi continuă: „Ne-am dus la gară, rudele au aflat că noi suntem acolo, au venit și mama a spus: Dați-mi niște pelinci pentru fata mea. Și-a rupt bunelul cămașa și ne-a dat pelinci. Mama îmi povestea că n-a avut o durere și o scârbă mai mare, decât aceea când vântul i-a rup ața și au plecat pelincile mele”.

Multe rude, îngropate în regiunea Habarovsk

Raisa Iaroțchi susține că regimul stalinist i-a decimat întreaga familie, așa cum au avut de suferit zeci de mii de familii din întreaga Basarabie.

„Bunelul care pentru niște fapte pe care nici nu le-a făcut a fost judecat pentru opt ani... Când au văzut că el de-acum nu are zile să trăiască, l-au adus la noi și au spus: Rusanovski, idi zabirai otța (Rusanovski, du-te și i-ați tatăl – n.r.). L-a găsit tata sub un gard, la club… Un om, fruntea satului, care a crescut opt băieți și o fată, stătea sub gard… Tata nu l-a recunoscut: Mata ești, tată? Bunelul a închis numai ochii (în semn de aprobare – n.r.), tata l-a luat în brațe și l-a dus acasă. Peste o lună, bunelul a decedat. Acolo, în Habarovsk, au decedat și sunt îngropate multe rude de-ale noastre”, zice femeia.

Chiar și în ținuturi îndepărtate, basarabenii deportați nu și-au pierdut credința în Dumnezeu.

„O singură fericire care-am avut-o este că acolo s-a născut sora mea Veronica pe care o iubesc foarte mult și este și în clipa de față alături de mine. Mama și cu tata ne-au crescut cu credință în Dumnezeu. Dacă ne culcam și nu spuneam rugăciunea, ne părea că se va întâmpla ceva cu părinții”, rememorează fosta deportată care s-a întors într-un târziu cu familia acasă, unde a trebuit să le ia pe toate de la zero.

„Nu ne trebuie mai mult să se repete acest calvar”

Astăzi, Raisa Iaroțchi este mulțumită că despre calvarul prin care au trecut deportații din Basarabia se vorbește deschis, iar victimele regimului stalinist au fost scoase din anonimat.

„Într-adevăr, ne era frică, ne rușinam că am fost deportați ca niște tâlhari. Nu ne trebuie mai mult să se repete acest calvar”, încheie Raisa Iaroțchi.

Amintim că deportările din noaptea de 5 spre 6 iulie 1949, operațiune denumită conspirativ „IUG”, s-au făcut în urma Hotărârii Biroului Politic al CC al PC al URSS nr. 1290-467cc din 6 aprilie 1949 „Cu privire la deportarea de pe teritoriul RSS Moldovenească a chiaburilor, foștilor moșieri, marilor comercianți, complicilor ocupanților germani, persoanelor care au colaborat cu organele poliției germane și românești, membrilor partidelor politice, gardiștilor albi, membrilor sectelor ilegale, cât și a familiilor tuturor categoriilor enumerate mai sus”. În acea tristă noapte au fost deportați în Siberia și Kazahstanul de Nord peste 35 de mii de români basarabeni, majoritatea femei și copii. Acesta a fost al doilea val de deportări din Basarabia, după ce primul a fost în noaptea de 12 spre 13 iunie 1941, iar al treilea - în 1951.

6 iulie este declarată Zi de doliu în R. Moldova.