Pământul are o soră geamănă pe un sistem planetar apropiat

„Planeta din zona locuibilă poate avea o atmosferă care ar putea proteja și susține viața”, a spus astrofiziciana María Rosa Zapatero Osorio de la Centrul de Astrobiologie din Spania, citată de sciencealert.com.

Descoperirile marchează un salt uriaș în tentativa oamenilor de știință de a descoperi lumi noi, capabile să suțină condiții prielnice vieții, dar și în căutarea exoplanetelor stâncoase precum Pământul, Marte și Venus.

„Deși există potențial de viață în cazul mai multor exoplanete din Calea Lactee, până în prezent am găsit și identificat doar câteva mii dintre ele. Iar argumentul pentru care se întâmplă acest lucru este acela că sunt mult mai mici și, ca atare, mai greu detectabile. Prin urmare, metodele noastre cele mai prolifice funcționează cel mai bine pe exoplanete mai masive, care sunt relativ apropiate de stelele lor.

Majoritatea exoplanetelor sunt descoperite folosind metoda de tranzit”, a mai punctat María Rosa Zapatero Osorio.

Metoda vitezei radiale

Metoda vitezei radiale, pe de altă parte, caută, potrivit cercetătoarei, schimbări în poziția unei stele.

Acest lucru se datorează faptului că planetele exercită o atracție gravitațională foarte mică asupra stelelor lor, determinându-le să se deplaseze puțin într-o orbită reciprocă (cazul Soarelui și al Pământului). Cu cât exoplaneta este mai masivă, cu atât semnalul este mai pronunțat, consideră María Rosa Zapatero Osorio.

Masa și dimensiunea unei planete, criterii pentru calculul densității

Sistemul L 98-59, cu trei planete care orbitează steaua, a fost descoperit în 2019, folosind telescopul spațial de vânătoare de exoplanete TESS, care se bazează pe metoda de tranzit. Acest lucru poate furniza unele informații despre exoplanetele în sine, cum ar fi o estimare a dimensiunii brute bazată pe cantitatea cu care se stinge lumina stelelor.

Măsurătorile vitezei radiale pot adăuga mai multe informații. În funcție de cât de mult se mișcă steaua, spre exemplu, astronomii pot calcula masa exoplanetei. Odată ce cunosc masa și dimensiunea unei planete, îi pot calcula densitatea, ceea ce înseamnă că poate fi luat în calcul un punct de referință la determinarea compoziției respectivului astru: exoplanetele mai dense sunt probabil stâncoase, în timp ce celelalte sunt, probabil, gazoase.

„Dacă vrem să știm din ce este făcută o planetă, minimul de care avem nevoie este masa și raza ei”, a explicat astronomul Olivier Demangeon de la Universitatea din Porto din Portugalia.

O echipă de astronomi condusă de Demangeon a folosit Telescopul foarte mare al Observatorului European din Sud pentru a efectua măsurători ale vitezei radiale ale stelei L 98-59. Cercetările au confirmat că cea mai interioară exoplanetă, L 98-59 b, are în jur de jumătate din masa lui Venus și este probabil stâncoasă.

De 1,4 ori mai mare decât Pământul

A doua exoplanetă cea mai interioară, de 1,4 ori mai mare decât Pământul, este, de asemenea, probabil stâncoasă.

Cea de-a treia exoplanetă are aproximativ 1,5 ori dimensiunea și de două ori masa Pământului au descoperit cercetătorii, care sugerează un conținut ridicat de apă pe suprafața acestui astru. Până la 30% din masa exoplanetei ar putea fi apă, ceea ce ar face din ea o lume oceanică.