P. Diddy, acuzat de o nouă agresiune sexuală asupra unui bărbat în vârstă de 39 de ani
1685
Rapperul şi influentul producător american de hip-hop Sean „P. Diddy” Combs este acuzat că a agresat un bărbat în vârstă de 39 de ani în 2022, informează ABC News.
Reclamantul, care a depus plângerea sub anonimat, explică faptul că la acea vreme a participat la o petrecere organizată de P. Diddy „într-o casă mare şi plină de farmec din New York”, în timpul căreia a fost invitat să consume alcool.
„După ce a băut, reclamantul a început să se simtă dezorientat, să îşi piardă controlul corpului şi cunoştinţa”, afirmă în plângere avocatul său, Tony Buzbee, care reprezintă peste 150 de victime ale lui P. Diddy.
Când şi-a recăpătat cunoştinţa, reclamantul a spus că se afla „într-o cameră întunecată cu pereţi negri, pe un pat cu aşternuturi negre” şi că P. Diddy era „deasupra lui, pe cale de a-l sodomiza”.
Noi plângeri continuă să fie depuse împotriva lui P. Diddy. Rapperul a fost deja acuzat de agresiune sexuală la sfârşitul lunii octombrie de un bărbat care avea 10 ani la momentul incidentului, în 2005, citează news.ro.
Artist cu multe porecle în lumea muzicii şi a afacerilor, P. Diddy este descris de presupusele sale victime drept un prădător sexual violent care folosea alcoolul şi drogurile pentru a obţine supunerea lor.
Potrivit acuzării, acesta a pus la punct un sistem de trafic sexual, forţându-şi victimele să întreţină relaţii sexuale cu lucrătoare sexuale, pe care apoi le filma. Mai mult de o sută de victime au fost identificate.
Joi, un judecător al tribunalului federal din Manhattan a stabilit data de 5 mai 2025 pentru începerea procesului penal al rapperului, iar pentru moment acesta rămâne în arest.
18.10.2026
13:44
18.10.2026
12:02
18.10.2026
11:53
18.10.2026
10:49
18.10.2026
10:45
18.10.2026
01:09
17.10.2026
23:23
17.10.2026
20:00
17.10.2026
19:49
17.10.2026
19:15
18.10.2026
13:44
18.10.2026
12:02
18.10.2026
11:53
18.10.2026
10:49
18.10.2026
10:45
18.10.2026
01:09
17.10.2026
23:23
17.10.2026
21:14
17.10.2026
20:23
17.10.2026
20:09
17.10.2026
20:00
17.10.2026
19:49
17.10.2026
19:15
17.10.2026
18:45
17.10.2026
17:11
17.10.2026
12:55
17.10.2026
11:03
17.10.2026
11:01
17.10.2026
09:48
17.10.2026
08:57
17.10.2026
07:36
17.10.2026
01:45
17.10.2026
00:36
16.10.2026
23:28
16.10.2026
22:30
16.10.2026
22:28
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia
Igor Grosu, lecție de DEMNITATE pentru Ion Ceban: „A făcut o declarație HALUCINANTĂ, antinațională. Când Rusia ne amenință, Ceban e de acord, iar când Moldova vrea să-și apere securitatea, el face spume la gură”
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă















