„Orișiunde mă duc cu tancul, pretutindeni e plaiul meu iubit”, opera poetică a lui Putin

Trustia, elegii politikoase

Ieri am discutat creația zănaticului, nefericitului poet Kirill Stremousov, șef adjunct al administrației eliberatoare din Herson, căzut eroic la datorie în harbuzăriile minate, chiar în ziua în care mareșalul Șoigu, umanist și vegetarian convins, a ordonat trupelor ruse să părăsească teritoriul ocupat pe malul drept al Niprului, alipit pentru totdeauna la Rusia, și să treacă pe malul stâng al fluviului, pentru a se proteja mai bine de gloanțele sataniștilor ucraineni, care, fiindcă veni vorba, nu mai țin la valorile lor tradiționale.

Opera poetică a lui Stremousov e cu atât mai vânjoasă, mai valoroasă din punct de vedere tradițional, cu cât, gustând-o, se simte în ea compostul organic al liricii putiniste. Ca să vă convingeți că talentul său, țâșnind ca gazele din conductele sparte ale NordStream-ului, este original, proaspăt mirositor, vă propunem spre lectură intimă poemul care l-a consacrat înainte de a pleca pe urmele navei-amiral a flotei rusești din Marea Neagră. Iată-l, în traducerea noastră modestă, ad litteram, pentru o percepție cât mai exactă a mesajului său estetic:

„Planeta Rusia

Văd și dealuri, văd și văi, văd și râuri, și câmpii - e întiiiinderea rusă, e patria mea.

Văd Praga și Varșovia, Budapesta și Bucureștiul – aceasta-i derjava rusească, câte locuri dragi găsești aici!

Văd pagodele în Sri Lanka și Coreea, și Chitai - orișiunde mă duc cu tancul, pretutindeni e plaiul meu iubit.

Văd râul Amazon, văd și crocodili – aceasta-i ținut rusesc, aceasta-i patria mea.

Nu departe-s piramidele, Nilul curge plin cu apă, spală țărmul rusesc... - Rusia mea, sunt mândru de tine!

Văd Washington-u-n vale, văd și Dallasul și Texasul - ce plăcut e aici în Rusia să bei gustosul cvas rusesc.

Soarele răsare peste Sydney, ornitorincul sforăie în heleșteu - din difuzor răsună imnul, cu imnul Rusiei îmi încep ziua.

Iată indienii trag din pipă și-mi propun și mie – toată lumea îi iubește pe ruși, pe pământul meu natal”.

Dar Putin nu scrie poezii, s-a revoltat Colesovnazadov. Ba da, scrie. E o mare nedreptate să nu i se recunoască lui Putin harul poetic. El a scris mai multe poezii, a editat volume întregi, în 2000 – „Operația antiteroristă în Icikeria”, în 2008 – „Prinujdenie k miru v Tiflise” (Pace cu forța la Tiflis), 2014 – „Ih tam net în Crimeea” (Omuleții verzi), în 2021 – „Ultimatum pentru SUA și NATO”. Însă capodopera liricii sale a văzut lumina tiparului chiar în acest an și se numește „Operația militară specială din Ucraina”.

Deși scrisă cu mijloace prozodice tradiționale, poate chiar arhaice, poezia sa exprimă iraționalul pur, tribal, subconștientul cel mai adânc, frustrările cele mai tainice, reprezentând o tentativă titanică, murometzească, de a-i trezi pe ruși „din somnul de moarte”, de a ridica Rusia din genunchi, de a sfărâma și a reface orânduirea mondială „cea crudă și nedreaptă”.

Putin reinventează, revoluționează poezia, îi redă funcția ei primordială. Iată un alt poem, distribuit frenetic, viral, pe rețelele sociale, în interpretarea unui călugăr pravoslavnic, în care se reflectă noul curent literar putinist:

„Cum să încărcăm arma corect

Antihristul înaintează înspre Rusia sfântă, către Pravoslavia.

Aș vrea să vă învăț cum să încărcați corect armele, ca glonțul să ajungă în țintă și să nimicească dușmanul.

De aceea, Sfinții ne învață următoarele: „Când luați cartușul pentru a-l introduce în magazie, rostiți următoarele cuvinte: „Preasfântă Fecioară, Născătoare de Dumnezeu, ocrotește-ne”.

„Sfinte Părinte Nicolae, roagă-te la Dumnezeu pentru noi. Preasfântă Fecioară, ocrotește-ne. Sfinte Părinte Nicolae, roagă-te la Dumnezeu pentru noi”.

„Sfinte Țar Nikolai al II-lea, roagă-te la Dumnezeu pentru noi”.

Acum stau și mă gândesc de ce Coreea de Nord și Iranul neagă că ar furniza armament Rusiei? Se simt denigrate, se tem cumva să se compromită prin relația cu Putin?

Al vostru dezanexat, menestrelnic, Ion Buraga