Organele de drept au cale LIBERĂ să confiște, în absența „FUGARILOR corupți”, averile dobândite ilegal. Aceștia vor putea fi condamnați, în pofida faptului că nu se prezintă în instanța de judecată
2775
Parlamentul R. Moldova a votat astăzi în lectură finală, cu 54 de voturi, modificările legislative care prevăd punerea în aplicare a mecanismului de confiscare extinsă a averilor acumulate prin acte de corupție.
Potrivit modificărilor la Codul Penal, propuse de prețedinta Maia Sandu, va fi posibilă confiscarea bunurilor, care au fost transferate de condamnat către terți pentru a evita confiscarea, precum și confiscarea bunurilor în absența acuzatului, în cazul decesului sau în cazul în care acesta nu seprezintă în instanța de judecată.
Un alt mecanism ce urmează a fi implementat pentru a finalizarea urmăririi penale, în cazul celor care au calitatea procesuală de învinuiți și au dispărut, prevede ca procurorul să dispună finalizarea urmăririi penale în absența învinuitului, cu informarea apărătorului ales sau a apărătorului care acordă asistență juridică garantată de stat.
„Este un proiect foarte important pentru lupta cu corupții fugari și pedepsirea acestora. Am votat modificările la legislație care vor permite efectuarea și finalizarea urmăririi penale în absența învinuitului, inclusiv trimiterea în judecată și condamnarea în absența sa. În cazul în care învinuitul se sustrage de la urmărirea penală, iar locul aflării acestuia peste hotarele țării este cunoscut, procurorul se adresează prin comisie rogatorie autorităților din statul în care învinuitul se ascunde, pentru a-i fi înaintată acuzarea”, a menționat deputatul Dumitru Alaiba.
Confiscarea extinsă va fi dispusă în cazurile în care valoarea bunurilor dobândite de persoana condamnată depăşeşte suma de 20 de salarii medii pe economie față de veniturile dobândite licit de aceasta, iar persoana condamnată nu poate prezenta dovezi că bunurile respective sunt dobândite pe alte căi decât cele ilegale.
06.11.2026
11:12
06.11.2026
11:06
06.11.2026
10:54
06.11.2026
08:24
06.11.2026
08:20
06.11.2026
07:20
06.11.2026
03:53
06.11.2026
02:31
06.11.2026
01:47
06.11.2026
01:35
05.11.2026
22:45
05.11.2026
22:27
06.11.2026
11:12
06.11.2026
11:06
06.11.2026
10:54
06.11.2026
09:26
06.11.2026
08:24
06.11.2026
08:20
06.11.2026
07:20
06.11.2026
03:53
06.11.2026
02:31
06.11.2026
01:47
06.11.2026
01:35
05.11.2026
22:45
05.11.2026
22:27
05.11.2026
21:44
05.11.2026
21:21
05.11.2026
20:45
05.11.2026
20:00
05.11.2026
20:00
05.11.2026
19:59
05.11.2026
19:00
05.11.2026
18:55
05.11.2026
18:44
05.11.2026
18:27
05.11.2026
18:26
05.11.2026
17:56
05.11.2026
17:51
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
VIDEO // Află cum îți poți RECUPERA banii de la stat! TRUCUL fiscal legal prin care moldovenii pot economisi MII DE LEI pentru studiile copiilor















